Presedintele Basescu a ajuns la Predeal, unde isi va petrece Revelionul

de I.R.     HotNews.ro
Vineri, 30 decembrie 2011, 17:47 Actualitate | Politic

Presedintele Traian Basescu a ajuns, vineri seara, la Predeal, unde isi va petrece Revelionul, la fel ca si anul trecut, transmite Mediafax. Potrivit unor surse locale, seful statului a ajuns la Predeal impreuna cu sotia sa si este cazat, ca de fiecare data, la vila de protocol.

Seful statului ar urma sa ramana la Predeal si de Revelion.

Si anul trecut presedintele Traian Basescu a petrecut Revelionul la Predeal, alaturi de premierul Emil Boc si de ministrii Gabriel Oprea si Gheorghe Ialomitianu.

El a declarat, in 1 ianuarie, la Predeal, ca nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar si ca a refuzat sa faca acest lucru "dintre steaguri", dupa modelul Ceausescu, preluat apoi de Ion Iliescu.

De asemenea, presedintele mai spunea, in 1 ianuarie 2011, ca Romania a reusit sa treaca de cel mai greu an, iar in 2011 isi va relua cresterea economica, chiar daca "firav", subliniind ca pentru aceasta este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului.

Seful statului si-a petrecut Revelionul si in alti ani la Predeal, iar in 2009 s-a aflat la Sinaia, de unde a transmis din fata primariei din statiune mesajul sau de Anul Nou catre romani.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

2897 vizualizari

  • +7 (19 voturi)    
    revelion Base (Vineri, 30 decembrie 2011, 18:37)

    nea Titi [anonim]

    Hai, mai, nea Base. Baga si mata ceva de revelion sa-i stea romanului usl-ist sarmaua in gat.
    Din partea mea, sa fii sanatos, la punga gros(nu-mi fac griji) si, ai grija de aia mica, ca e dama bine. Saru' mana doamna Maria.
    • -11 (23 voturi)    
      Base (Vineri, 30 decembrie 2011, 18:59)

      Bogdan C [anonim] i-a raspuns lui nea Titi

      A urmarit cineva ultimul sondaj, in care majoritatea romanilor o duc mai rau decat anul trecut? I-as ura si eu cate ceva lui Base, dar nu e frumos sa injuram de sarbatori.
      • +6 (10 voturi)    
        De'aia sunt pline supermarketurile! (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 0:49)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan C

        Nu au romanii bani!
        Bogdane, nu te face ca nu vezi ca strazile sunt pline de masini; nu te face ca nu vezi cati romani muncesc si cati cer de pomana...
        Te rog frumos!
        Daca ai priza la lenesi, e treaba ta; dar cei care sunt in privat, MUNCESC, nu ca cei pe umarul carora tu plangi de mila si ei stau in crasma din sat plangand ca nu au bani!
        Nea Traiane, sa traiesti!
        Daca tu traiesti, mor uslasii in fiecare seara pe latrine! Si zau daca nu e bine!
        Nu esti cel mai bun presedinte, dar sigur esti peste tot ceea ce a fost lepra de ilici si infrantul de tzap!
        La multi ani!
        Si dupa aceea, la... munca!
      • +2 (2 voturi)    
        mda (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 15:03)

        hollow [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan C

        Nu stiu daca o duc sau nu mai rau decat anul trecut, asta destul de complicat de cuantificat, dar ce stiu e ca sondajul ala (ca absolut toate celelalte) masoara daca romanii CRED ca o duc mai rau decat anul trecut. Mai pe romaneste, se masoara perceptia. Si ghici cine influenteaza perceptia si nu ofera perspectiva atunci cand ofera o stire? (asta in cazul cel mai bun, ca in realitate dezinformeaza pe fata)
        Ca un corolar, americanii de rand se dau de ceasul mortii ca a ajuns benzina la 3 dolari galonul. Daca le-ai spune ca vor plati maine 6 dolari pe galon, ar iesi cu armele pe strada. Si cu toate astea EXACT atat platim noi pe litru. Si am murit? Nu, cu toate ca salariul mediu e infinit mai mic.
        Nu spun ca e bine sau nu, explic doar ce inseamna perspectiva, si ca in lipsa ei, oamenii vor fi etern nemultumiti.
    • -6 (18 voturi)    
      ce limba (Vineri, 30 decembrie 2011, 19:02)

      smen [anonim] i-a raspuns lui nea Titi

      fina ai,vezi sa nu te ineci cu sarmalele
  • +11 (19 voturi)    
    Putori. (Vineri, 30 decembrie 2011, 19:53)

    Mihai [anonim]

    Ce-ar fi sa puneti mana sa munciti daca nu va convine nivelul de trai. Cati bani aveti in buzunar depinde de voi nu de presedintele tarii(oricare o fi el). Da cum, voi sunteti romani, nimic nu va convine.
    • +3 (7 voturi)    
      Rautate (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 10:19)

      Vizitiul [utilizator] i-a raspuns lui Mihai

      Nu le mai ziceti adevarul ca-i doare si va linseaza! Astia cu "sa ne dea" vor distruge tara asta!
      • +3 (3 voturi)    
        au distrus-o deja (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 15:52)

        zaboo [utilizator] i-a raspuns lui Vizitiul

        si asteapta sa vina Boc sa le mature in fata usilor si sa le lase micul dejun pregatit...
      • -1 (1 vot)    
        Bravo minusacilor (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 16:24)

        Vizitiul [utilizator] i-a raspuns lui Vizitiul

        Sa ne dea :)))))) O sa v-o luati pe coaja in 2012 :))
  • -9 (19 voturi)    
    girofarul (Vineri, 30 decembrie 2011, 19:54)

    geniul carpatilor [anonim]

    sper ca base s'a dus in interes personal, vacanta de iarna, revelion, adica n'a folosit mercedesul din dotare si p'aia de aruncau caschetele !
    ca s'a deplasat cu trenul sau, cuf vw golf personal, cu doamna alaturi si geanta in portbagaj.
    in coloana, ca orice cetatean al republicii.
    si ca la vila de protocol platesete la pretul pietei, cel putin o mie de euro pe noapte. de persoana.
    c'asa spuneau la stiri c'ar fi preturile, prin zona.

    si al batran, tot la predeal petrecea revelionul..

    la anul si la multi ani !
    • +1 (5 voturi)    
      basuceilor (Vineri, 30 decembrie 2011, 22:01)

      il marinero [anonim] i-a raspuns lui geniul carpatilor

      ce nu va convine, ce nu e in regula daca presedintele se comporta ca orice cetatean, atunci can' nu e de serviciu ?!

      la piata se duce cu golful, in vazul camerelor.
      sunt curios daca s'a dat vreo imagine a presedintelui la drum de vacanta.

      pe vremea lui milu se facea tapaj mare pentru girofaristi.

      mi'aduc aminte cum intarziam la munca, cand intarzia el la munca. el in mercedes, pe bancheta din spate cu corbu langa el....
      ea concucea r16 personal, cu o masina cu girofar in fata si doua nemarcate in spate. in mare viteza.
      la el era coloana mai mare.
      pana si masina de melitzie din fatza, era un bmw !

      ce'am avut, si ce'am pierdut !
    • +2 (2 voturi)    
      Ce zici de Ponta? (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 19:09)

      mircea [anonim] i-a raspuns lui geniul carpatilor

      Ponta face revelionul pe Coasta de Azur.Asa-i ca-i "misto"?
  • -3 (13 voturi)    
    toate mesajele dela chiriasul casei albe (Vineri, 30 decembrie 2011, 20:07)

    jimmy yckx [anonim]

    sunt tot dintre steaguri.
    in plus, presedintele, la inceput de an, se adreseaza congressului reunit intr'un discurs despre starea uniunii.
    este o atmosfera festiva, unde nu lipseste nemotivat niciun senator sau reprezentant.


    poate afla si badea basescu.
    • -6 (10 voturi)    
      Pai, despre ce sa le vorbeasca?! (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:33)

      vio [anonim] i-a raspuns lui jimmy yckx

      Despe starea dezastruoasa a natiunii romane ??????!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      • +6 (10 voturi)    
        poate (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:56)

        zaboo [utilizator] i-a raspuns lui vio

        despre procentul dezgustator al alora care intind mana (mai ales la stat) si al hotilor care nu inteleg ca tre' sa si munceasca
        • -2 (6 voturi)    
          adica despre alde Apostu, Bian, Bica... (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 8:10)

          vio [anonim] i-a raspuns lui zaboo

          si alte specimene portocalii...care nu stiu cat au muncit (in viziune PDLista, asa muncesc PDListii Dlui Basescu!!) dar au intins mana la bani muuuuuuuulti !!!!!!!!!!!!
          Despre astia ar putea sigur sa vorbeasca natiunii Dl Presedinte in mesajul de Anul Nou!!!!
    • +4 (8 voturi)    
      Poate afli si tu ca... (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 2:58)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui jimmy yckx

      ... "State of the Union" e la sfarsitul lunii ianuarie, nu are nimic de a face cu Anul Nou. Iar cand Basescu s-a adresat parlamentului, senatorii si deputatii opozitiei au plecat sa comenteze discursul din studiourile antenelor...
      • -1 (5 voturi)    
        de un' sa stiu si io ..?! (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 9:58)

        yckx [anonim] i-a raspuns lui zaboo

        sunt in america numa' de 26 de ani ..

        vrei sa zici ca nu are nimic cu revelionul sau cu ziua de 1 ianuarie.
        dar are cu anul nou. adica cu anul care taman incepe. este in ianuarie, pentru ca oficial, in ianuarie intra presedintele in functie la casa alba. este un raport despre ce'a fost si o promisiune pen' ce'o sa vina.
        sugeram ca si base ar putea face acest raport in fata natiunii, adica a palavramentului somnolent.

        am zis base, nu ca am ceva impotriva lui, ar trebui sa devina traditie pentru toti presedintii sa prezinte raportul anual, in fata natiunii.

        cat de discursul lui de anul nou cu traditionala urare: "sa traiti bine !", ma pot chiar lipsi, mai draga.
        dintre, sau de sub drapele...
        • -1 (1 vot)    
          dedicatie (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 14:15)

          panfilica [anonim] i-a raspuns lui yckx

          presedintelui, cu stima;

          http://www.youtube.com/watch?v=6CXMO8XrCMU&feature=related
        • 0 (0 voturi)    
          de 26 de ani (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 16:21)

          zaboo [utilizator] i-a raspuns lui yckx

          si tot n-ai inteles nimic... pai cand o sa socotesti tu cam cati romani MUNCESC in Romania o sa vezi ca nu raportul despre starea natiunii e problema si ca e la fel de inutil ca si comentariul tau! minti luminate ca a ta l-au facut posibil pe Obama, nici nu ma mir...
        • 0 (0 voturi)    
          p.s. (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 16:25)

          zaboo [utilizator] i-a raspuns lui yckx

          e putin ciudata ora postarii mariei tale pentru cineva din State...
    • 0 (0 voturi)    
      Daniel (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 18:44)

      Daniel [anonim] i-a raspuns lui jimmy yckx

      Americanii sunt americani, noi suntem romani, trebuie sa fim mandri de asta, nu trebuie sa copiem alte natiuni trebuie sa avem calea noastra, care ar trebui sa fie mai buna, doar asa vom fi respectati pe mapamond
  • -4 (12 voturi)    
    E milionar, ce-i pasa (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:01)

    dan [anonim]

    Milionar in euro binenteles. Lasa ca 90% dintre romani vor "petrece" in mizerie, foamete, frig si boli, lider maximo sa fie sanatos. Iar presa basisto-pedelista sa ne informeze din ora in ora despre cum se distreaza el si despre cum trebuie sa fim solidari noi.
  • -5 (11 voturi)    
    si Dna Udrea ?! (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:20)

    vio [anonim]

    va merge si ea la Predeal, va petrece si ea cu Presedintele ?!!!!!!!!!!!
    • +3 (9 voturi)    
      wow (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:57)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui vio

      pe ea nu prea stiu, dar pe tine... grija in mod sigur!!
    • -3 (7 voturi)    
      N-ai auzit ca vrea un copil? (Vineri, 30 decembrie 2011, 23:37)

      .... [utilizator] i-a raspuns lui vio

      Si cum Cocos e prea ocupat cu afacerile ....
      De altfel, coana Udrea nu a dezmintit niciodata cu prea multa convingere anumite zvonuri, asa ca orice e posibil. De ce oare i-o fi dat Base sa gestioneze atatea miliarde de Euro? Nu cred ca datorita competentei manageriale.
  • -3 (7 voturi)    
    nu vrea intre steaguri (Vineri, 30 decembrie 2011, 21:44)

    msrp [anonim]

    ca si cum daca da mesaj dintre steaguri ar fi ceva rau... cam toti presedintii dau mesaj dintre steaguri nu stiu unde e rusinea.

    in schimb din astea facea si ceausescu
    http://stirileprotv.ro/exclusiv/exclusiv-online/sa-traiti-bine-traian-basescu-colindat-de-copii.html

    nu zice nimeni e ceva normal, dar si sa dai dintre steaguri e normal
  • 0 (4 voturi)    
    Groundhog Day? (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 10:18)

    Vizitiul [utilizator]

    Cica din 2011 se va relua cresterea :) Sigur ati vrut sa spuneti 2012.
  • -1 (1 vot)    
    La multi ani! (Sâmbătă, 31 decembrie 2011, 13:26)

    hazard [anonim]

    Pariez ca nu au fost probleme cu traficul pana la Predeal :))...Sau ati folosit elicopterul prezidential?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version