USL, de acord cu implementarea in Romania a deciziilor luate la Bruxelles si modificarea Constitutiei, dar numai cu Guvern de tehnocrati si alegeri anticipate

de Alina Neagu     HotNews.ro
Duminică, 11 decembrie 2011, 11:39 Actualitate | Politic

"Guvernul Boc a amanat foarte mult deciziile importante pentru Romania. Daca aflam de la domnul presedinte si domnul prim-ministru ca Romania sta foarte bine, de ce trebuie sa ne aliniem unui plan de austeritate atat de dur?", a declarat, duminica, Victor Ponta, co-presedinte al USL, anuntand, totodata, ca "Uniunea Social-Liberala isi asuma implementarea in Romania a deciziilor luate la Bruxelles". Liderul social-democrat propune, insa, numirea unui Guvern de tehnocrati si organizarea de alegeri anticipate.

Liderul PSD considera ca masurile decise la Consiliul European de iarna de la Bruxelles este absolut necesara, iar "USL isi va asuma aceste masuri', alianta fiind "dispusa la dialog si are un program concret anticriza".

Victor Ponta mai spune ca obligativitatea respectarii deciziei convenite la Bruxelles prin Tratatul de guvernanta fiscala se poate face printr-o lege speciala, in temeiul articolului 148 din Constitutie, care prevede ca implementarea legilor legate de tratatele europene se face de catre Parlament, in sedinta comuna, cu votul a doua treimi dintre senatori si deputati, potrivit Mediafax.

In plus, co-presedintele USL a criticat faptul ca presedintele Traian Basescu "a semnat", la Bruxelles, tratatul de guvernanta fiscala fara a avea un mandat in acest sens si in lipsa unei dezbateri interne.

Ponta a mai anuntat ca USL este de acord cu implementarea deciziilor luate la Bruxelles si a prezentat un plan al Uniunii, in mai multi pasi:

  • USL propune infiintarea unui Comitet de criza Putere-Opozitie-BNR, pentru gasirea celor mai rapide solutii de adoptare a deciziilor de la Bruxelles si de reducere a deficitelor.
  • Potrivit USL, nu este necesara modificarea Constitutiei pentru impunerea regulii privind deficitul maximal, ci de o lege speciala, adoptata cu votul a doua treimi din numarul senatorilor si deputatilor.
  • Un al treilea pas propus de USL este formarea unui guvern de tehnocrati care sa implementeze masurile anticriza, inclusiv a celor legate de deficitul bugetar si care sa pregateasca si alegeri anticipate.
  • Al patrulea pas propus de USL este organizarea alegerilor parlamentare anticipate, iar al cincilea, modificarea Constitutiei de catre Parlamentul nou ales.


Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la Bruxelles, ca Romania trebuie sa treaca in Constitutie, si nu in alt act normativ, prevederile privind bugetul si deficitul structural, parte a acordului convenit la summit-ul UE.


























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

5955 vizualizari

  • +78 (88 voturi)    
    Deja-vu (Duminică, 11 decembrie 2011, 11:48)

    anonim [anonim]

    Parca ziceau ca Basescu nu i-a intrebat daca sunt deacord cu asta si ca nu a negociat nimic pt romania?
    Sunt sigur ca va fi asa: PDL propune modificarea constitutiei pt a implementa deciziile de la Bruxelles, USL nu este deacord cu prevederile modificarilor propuse de PDL si nu vor vota modificarile "in forma propusa de PDL", vor veni ei cu "adaugarile lor" care vor fi sau o aberatie, sau exact acelasi lucru reformulat, si vor zice ca ei vor vota numai daca se va utiliza forma lor.
    • +13 (15 voturi)    
      aberatie sigur (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:06)

      sorincatalin [utilizator] i-a raspuns lui anonim

      M-am obisnuit deja sa vad aberatii, nu solutii constructive din partea USL-ului...deja a zis ca vrea guvern de tehnocrati, si un plan anticriza... sa le vedem intai nu sa-si raceasca gura degeaba.
      • +13 (15 voturi)    
        Alba-neagra cu USL (Duminică, 11 decembrie 2011, 20:05)

        Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui sorincatalin

        Acum doua zile dl.Ponta spunea ca presedintele nu a avut mandat sa semneze ceva in numele Romaniei, iar astazi spune ca isi asuma deciziile luate la Bruxelles.

        USL sufera de schizofrenie ?!
      • +12 (14 voturi)    
        da cand l-au propus pe Croitoru? (Duminică, 11 decembrie 2011, 21:00)

        Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator] i-a raspuns lui sorincatalin

        Atunci au zis nu si acum vor tehnocrati? Mai sa fie...
        • +1 (3 voturi)    
          pai tu crezi ca acum vor? (Luni, 12 decembrie 2011, 10:07)

          GT2 [utilizator] i-a raspuns lui Tovarasul_Mos_Craciun

          Nu pot sa zica nu pentru ca mai pierd 3 procente din alegatori si atunci zic da cu muuuulte conditii: fara guvern, fara presedinte, fara politie, fara justitie, fara ANI ... fara nimic.
          • 0 (0 voturi)    
            fara cuvinte (Luni, 12 decembrie 2011, 22:28)

            un om [anonim] i-a raspuns lui GT2

            USL vine cu propuneri care sa-I avantajeze pe ei…USL vine cu propunei care contravin interesului si bunastarii nationale..
      • 0 (0 voturi)    
        .. (Luni, 12 decembrie 2011, 22:27)

        mircea [anonim] i-a raspuns lui sorincatalin

        Ponta si ai lui nu sunt interesati decat sa obtina functii cat mai inalte care sa le asigure un trai cat mai bun si mai linistitor.USL nu este interesat de sorta acestei tari…Interesele lor sunt doar interese personale… USL este condus de interese personale
    • +12 (14 voturi)    
      concluzia.. (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:10)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui anonim

      USL si-ar 'asuma' orice.. promisiunile nu-i costa nimic.
      • 0 (0 voturi)    
        orice, doar-doar (Luni, 12 decembrie 2011, 12:53)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui pehash

        ajung la ciolan.
        apoi, vor zice ca de vina ca nu-si vor respecta promisiunile nu e decat greaua mostenire, bla, bla, bla,...
      • 0 (0 voturi)    
        .. (Luni, 12 decembrie 2011, 22:30)

        dana [anonim] i-a raspuns lui pehash

        USL vine cu tot felul de propuneri fara a se gandi la consecinte..la popor..Ei practic nu se gandesc la nimic decat la propriul interes..De care sunt de altfel si guvernati…
    • +7 (9 voturi)    
      Pai, ce credeai ???? (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:18)

      Thor [anonim] i-a raspuns lui anonim

      Ca marionetu` asta de papagal de Chitila , are cojones ?? Ash ! ......... a primit mutarea in plic de la granzii Ioropei si a inghitit "licuriciul" european cu totul ! eheeeee ! mare ti-e gradina politica a Usl , moncher !
    • +16 (18 voturi)    
      asta e metoda USL (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:43)

      buha [utilizator] i-a raspuns lui anonim

      Este metoda disperata a USL de a nu fi de acord cu PDL sau Basescu nici daca este evident ca au dreptate.
      Se cheama politca USL si este asa din disperarea de a nu mai scade in sondaje. Se cheama demagogie.
    • +45 (51 voturi)    
      USL adunatura de fatarnici (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:20)

      dan [anonim] i-a raspuns lui anonim

      iar in spatele maimutelor stau coruptii care au vandut Romania la bucata
      • +12 (14 voturi)    
        santaj (Duminică, 11 decembrie 2011, 16:52)

        Andrei [anonim] i-a raspuns lui dan

        USL: vreti sa acceptam Tratatul de la Bruxelles? Doar daca facem anticipate.

        Asta-i santaj. :)
        • +1 (3 voturi)    
          Pai da (Luni, 12 decembrie 2011, 5:15)

          Vizitiul [utilizator] i-a raspuns lui Andrei

          Asa functioneaza grupurile infractionale, fac ce stiu ei mai bine :)
    • +36 (42 voturi)    
      USL se baga-n seama! (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:50)

      Gigi Berlogea [anonim] i-a raspuns lui anonim

      USL va castiga cum a castigat Conventia in 1997 pe chestii populiste. Asta reprezinta un pericol real pentru Romania in anii ce vin. A trecut vremea bunastarii economice false. Am pierdut o groaza de investitori straini pentru ca in anii '90 in loc sa "ne vindem tara" o furau securistii de sub nasul nostru. Imi pare rau ca nu am plecat din tara mai devreme! Romania....vai de mama ei....
      • +14 (16 voturi)    
        Cata ipocrizie! (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:52)

        Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui Gigi Berlogea

        Deci toata Europa taie in carne vie, iar noi ne apucam de alegeri anticipate, de un guvern de tehnocrati si mai vedem noi cum ramane cu tratatul european!
        E bine ce spun cele doua lichele ale lui Minerescu, Bombonel si Felix, caci asa romanii pot vedea din ce in ce mai bine ce au in tartacutele lor imbecile cele doua marionete.Nu le pasa de Romania acestor doua vietati bune de strans gunoiul nostru menajer, ci doar de cariera lor politica care se duce la vale mai repede decat sperau cei mai inversunati dusmani ai USL.
        De la intoarcerea la popor a lui Traian Basescu si a poporului la Traian Basescu reliefata de baile de multime si sarutarile de maini de la Ziua Nationala, de la scaderea accentuata in sondaje a USL la doar 42%, de la neputinta lui Putin care desi aflat la putere nu si-a putut propulsa partidul la peste 50%, USL a simtit ca se prabuseste total odata cu ultima lovitura data de tratatul UE prin care s-a terminat TOTAL cu pomenile electorale care era singurul mijloc de a convinge electoatul pauperizat sa-i voteze.
        Cat de prosti pot fi acesti doi maimutoi sa vina repetitiv cu aceleasi cereri imbecile, imposibil de pus in aplicare fara afectarea totala a stabilitatii financiare a Romaniei si aruncarea ei implicita din UE?
        Votati-ma daca considerati ca si mine ca Ponta si Antonescu sunt cei mai prosti politicieni ai Romaniei postdecembriste si argumentati
  • +73 (81 voturi)    
    Ponta - fatarnicul (Duminică, 11 decembrie 2011, 11:49)

    Giotto [anonim]

    Ponta e un fatarnic.
    Acum cateva zile zicea ca nu accepta o modificare a constitutiei decat daca se vor face si alegeri anticipate. Acum o da la intors. Ieri zicea ca parlamentul e plin de tradatori insa fatarnicul uita ca la alegerile parlamentare din 2000, PRM a avut o treime din voturi iar apoi parlamentarii PRM au trecut in bloc la PSD. Atunci nu a fost ilegitim. Ponta e un cretin politic, si nu are decat o songura scuza, aceea ca in copilaria sa a fost abuzat de Ilici si Bombonica. Nevasta sa cel putin s-a maturizat, si oricat de proasta ar parea, este totusi un far luminos pe langa razgiatul Ponta. Asta face de rusine specia masculina. De aceea zic unii ca barbatii nu se maturizeaza niciodata ci schimba doar jucariile.
    • +12 (14 voturi)    
      UE si Traian Basescu au terminat USL-ul! (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:51)

      Impotriva prostiei din tara [utilizator] i-a raspuns lui Giotto

      Dublul limbaj de tip iliescian nu mai prinde la public. Intr-o zi vroiau alegeri anticipate pentru ca nu e un Parlament legitim, de parca cealalta marioneta, Crin Antonescu, intrat de pe locul 2 in Parlament, e un parlamentar legitim!
      Acum, cand a vazut ca a facut iarasi o gafa monumentala, Ponta incearca sa castige timp pentru a veni cu niste argumenet puerile pentru care nu ar trebui modificata Constitutia. De fapt, a si declarat ca daca Romania sta atat de bine, ce rost are sa mai semnam tratatul european? Comunistul ramane tot comunist. E prea tarziu, greaseala a fost receptionata deja de electorat si alte cateva procente s-au evaporat din zestrea USL. Probabil ca sunt pe la 38-40% acum.
      Ponta simte ca Traian Basescu isi va realiza telul declarat intr-o zi cand. primar fiind si fusese expropiat de toate atributiunile de primar de catre guvernul Bombonel Nastase, a spus: "Voi beli PSD-ul!". Lucru care il face cu succes, belind si la PNL, la pachet cu PSD!
      Doi dintr-o lovitura!
    • +28 (32 voturi)    
      .... (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:29)

      Dr.Mythnick [utilizator] i-a raspuns lui Giotto

      fatarnic???

      este doar stupid
    • +37 (41 voturi)    
      Obsesia lu' Ponta ... (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:57)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Giotto

      ... e pe undeva justificata. PSD n-are pe moment nici un argument, dat fiind ca PDL, cel putin pt. conditii de criza, si in conditiile in care e inca sabotat, atat din interior cat si din exterior, in realizarea reformelor, a facut o treaba cel putin decenta - avem un sistem educational cat de cat reformat, un sistem de sanatate care asa subred cum e incepe sa se miste in directia buna, se misca cat de cat ceva in domeniul luptei anticoruptie. Cu alte cuvinte, chiar daca nu suntem inca unde ar trebui, macar au inceput lucrurile sa se miste in directia cea buna.

      Daca Ponta tace, PSD dispare complet din campul vizual al tuturor romanilor. Asa ca Ponta nu prea are alte variante decat sa fie Gica Contra, asa macar nu uita lumea ca exista PSD.

      Problema majora, pe termen mai lung, a PSD, dupa parerea mea, e ca n-are un proiect politic viabil si cat de cat atractiv pt. electorat. Ceea ce face ca PSD sa fie un element toxic in politica romaneasca: ei nu propun nimic contructiv, dar prin simpla prezenta impiedica formarea unei miscari de stanga alternative, care sa poata veni cu o alternativa viabila la actuala guvernare de dreapta.

      In alta ordine de idei insa, dupa parerea mea, o guvernare de dreapta e cea mai buna varianta pt. RO in momentul de fata. Asa ca din punctul asta de vedere, in prostia si micimea lui, Ponta, cu tot PSD-ul in spate, face fara sa vrea jocul puterii.

      In iinca o alta ordine de idei, riscul pe care-l vad eu pe termen scurt sunt generatiile de alegatori tinere, produse de sistemul de invatamant execrabil care e dupa parerea mea responsabilitatea PSD. Tinerii astia nu stiu sa judece - nu e vina lor, nu i-a invatat nimeni. Asta ii face la fel de vulnerabili la o manipulare grosolana, de aceeasi natura ca cea care-i face pe multi pensionari sa voteze cu PSD: votez cu PSD pt. ca-mi da bani mai multi. Daca avem noroc si generatiile astea manifesta cat de cat putina minte, avem sanse ca peste inca o legislatura sa nu mai avem PSD. Parerea mea.
      • -8 (10 voturi)    
        ha:ha (Duminică, 11 decembrie 2011, 17:13)

        NIK [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

        la fel si la pdlistiice au ajuns la guvernare prin frauda internastionala cu ajutorul diaspora ,daca dispare cel ce a dat o palma la un copil nu are cine sa sustina politica contra intereaselor romanesti .,a cea mai ramas din tara assta dupa 22 de ani de jaff...suntem in sec 21 si a crescut nr de analfabeti.de oamnei fara servici,fara viitor ..multumim din inimas partidului contra intereselor racerstei natii vai mama ei ...pdisti fara o logica nationala ,milogi la porti straine
        • +2 (4 voturi)    
          corect , a crescut nr de analfabeti (Luni, 12 decembrie 2011, 10:10)

          instabil [utilizator] i-a raspuns lui NIK

          Dovada e fix deasupra acestui comentariu.
        • +1 (1 vot)    
          Vaaai! (Luni, 12 decembrie 2011, 11:49)

          SS [anonim] i-a raspuns lui NIK

          Trebuie sa stii ca exista o materie de studiu fascinanta in scoala primara; se numeste Gramatica(ce-ar fi s-o mai rasfoiesti din cand in cand?)
    • +32 (36 voturi)    
      Ponta si Bula!! (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:17)

      gososan [utilizator] i-a raspuns lui Giotto

      S-ar putea (sanse mari 90%) ca USL sa aiba o mare surpriza la alegeri, si adica sa nu ia nimic, de aceea d-l Ponta poate ca prefera guvern de tehnocrati? sau ma insel ? este deja constient de un posibil esec si atunci vrea guvern de tehnocrati + USL , hahahaha ce gluma buna o megastrutocamila zburatoare.

      Si toate astea de parca Basescu le-a adus : Criza finaciara si economca in Europa , dar de pe cine sa dam vina.
      • +8 (10 voturi)    
        Stai ca-ti spun eu de ce "tehnocrati" (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:08)

        fatmanx [utilizator] i-a raspuns lui gososan

        Vor sa faca la fel ca in 2000 cand au impus un guvern de tehnocrati (care au facut treaba buna, nimic de zis) dar care de la nivel de secretari de stat in jos la interne au avut numai baieti simpatici cu ochii bleu din vechea garda, care baieti, la alegeri, au stiut ce au de facut cu urnele...
        Toa'su Ponta, asculta la mine, n-ai sa mai vezi!
  • +5 (7 voturi)    
    simplu (Duminică, 11 decembrie 2011, 11:57)

    narcis [anonim]

    Raspunsul e simplu: Romania a luat aceste masuri inca de anul trecut. Nu e sigur insa ca viitorul guvern va proceda similar. De aceea este necesar sa existe in constitutie aceasta prevedere. Pentru ca exista politicieni populisti precum dl. Ponta!
  • +4 (6 voturi)    
    Ponta (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:05)

    Marga [anonim]

    Omul asta nu este normal. Ieri spunea ca nu este de acord cu modificarea constitutiei pentru ca parlamentul este ILEGITIM azi spune altceva.
    Dragi votanti USL nu va puneti intrebari cu privire la capacitatea intelectuala a acestui PONTAC????
  • +6 (8 voturi)    
    !!! (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:07)

    Cris [anonim]

    PSD este de acord cu puterea? S-a intamplat ceva peste noapte si noi nu am aflat? Cred ca Ponta a avut un vis erotic in care i s-a explicat exact cum se face o treaba buna in romania din randul opozitiei :)
  • +9 (11 voturi)    
    Ponta piticul (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:11)

    georgio [anonim]

    Acest pitic politic Ponta e schimbator ca vantul. Probabil a fost atentionat de socialistii europeni sa nu mai scoata tampenii pe gura cand se baga si el in chestiunile europene care ii depasesc puterea lui de intelegere. Ponta e un pitic politic la nivel european, un pitic caruia i se transmite din cand in cand de la Brussel sau de la tatuca Iliescu sa taca din gura, atunci cand o ia pe aratura prea tare.
    Celalalt pitic politic, Crinutz macar e la somnic si nu are timp de spus prostii asa devreme :)
  • -2 (6 voturi)    
    punct cu punct (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:11)

    atreus [anonim]

    De ce numim plan de austeritate "atat de dur" planul european? Planul european impune sanctiuni dar nu impune criterii stricte, cel de la Maastricht definea mai strict criteriile dar nu impunea sanctiuni. Se pare ca europenii se ciocnesc cand intr-o latura cand in cealalta latura a usii dar nu pot intra pe usa... probabil e euro-betia de vina...
    Faptul ca Ponta vrea sa implementeze si sa aplice masurile luate de europeni fara nici un discernamant este o prostie. Sa luam exemplul spaniei si un articol din WSJ pe care tocmai l-am citit :
    http://online.wsj.com/article/SB10001424052970203501304577088221198128632.html?mod=rss_most_viewed_day_europe?mod=WSJEurope_article_forsub

    Spania nu a avut deficit public mare inainte de a intra in zona euro si nici dupa, de abia dupa criza din 2008-2009 a inceput sa aiba ceva probleme dar nu mari asa ca astazi are un deficit mai mic decat a unor state ca germania si franta si o datorie publica net mai mica. De abia intrarea in zona euro si adoptarea masurilor "comune" de dobanzi scazute au facut ca datoria privata si publica a spaniei sa fie greu sustenabila. Grecia este un alt exemplu: daca si-ar fi mentinut independenta financiara ar fi putut evolua in ritmul ei si poate azi ar fi fost in alta situatie, sigur, cu mai putina infrastructura dar nu "colonie economica europeana"
    Chiar nimeni nu vrea sa inteleaga ca masurile luate in zona euro se poate sa ni se potriveasca doar accidental si doar partial? Zona euro nu a fost creata pentru state in curs de dezvoltare si a produs ravagii in statele dezvoltate deoarece hiper-protectionismul i-a impins pe toti spre lipsa de initiativa...
  • +6 (8 voturi)    
    Voi v-ati asumat apararea lui Nastase.. (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:17)

    revelare [utilizator]

    Va ajunge o asa sarcina pt intelectul vostru, nu va bagati unde nu va pricepeti, ca ati mai facut asta si ati pus Romania pe butuci.
  • +1 (3 voturi)    
    scopul europei (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:19)

    atreus [anonim]

    Dar sa revedem scopul europei unite... De ce a fost creata? A aparut cumva ca o necesitate economica? La inceput poate, dar scopul economic a fost repede inlocuit cu scopuri politice si sociale. Uniunea Europeana, nu piata comuna, a fost creata ca "un mecanism de protectie contra globalizarii"... Si acuma se pare ca suntem in situatia de "de ce ti-e frica nu scapi"... Profund gresit! Globalizarea e un fenomen natural, nu trebuie sa lupti contra lui ci sa te adaptezi. Nu trebuie sa te opui strainilor, job-urilor din china, internationalizarii, libertatilor financiare si economice si in esenta oricarei dezvoltari a societatii. Trebuie sa inveti sa folosesti aceste noi mijloace ca sa te dezvolti, nu sa creezi un bloc omogen care nu accepta alte opinii si care este bucuros sa fie opac la orice vine din exterior. Europa tocmai asta a facut, e incredibil cum state democratice organizeaza referendumuri care apoi sunt ignorate de parlamentul european. In zona euro nici un stat care a fost intrebat daca vrea euro prin referendum nu a dat raspuns pozitiv, de aia europarlamentarii au hotarat pur si simplu sa ignore decizia publicului si sa ii acuze de "populism" pe cei care se opun euro... "Populatia" insa invata relativ repede si se adapteaza si adesea e foarte capabila sa aleaga ce e mai bine pentru ea. Politicienii inteleg mai greu.
    • 0 (2 voturi)    
      folositi expresii credibile (Luni, 12 decembrie 2011, 10:24)

      Viorica Alexandru [utilizator] i-a raspuns lui atreus

      si informatii eronate .

      Uniunea s-a infiintat pentru controlul industriei de razboi - industria carbunelui si otelului- , si aplatisarea diferendului franco-german. Au fost 6 care apoi au facut pasi inainte pana in ziua de astazi cand se produce integrarea fiscala, la care nu spera nimeni sa se intample.

      Asta inseamna inca un pas catre infiintarea Statelor Unite Europene.

      Fiecare pas a fost insotit de convulsii.
      Intre timp s-a format clasa muncitoare europeana si tot ce tine de aceasta. Aceasta clasa nu mai vrea inapoi la granite de toate felurile.

      Mai vreti ? Mai cititi.
  • +6 (8 voturi)    
    De data asta (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:26)

    dan [anonim]

    Base i-a aratat cine este seful.
  • +5 (9 voturi)    
    Speranta (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:34)

    anonymous [anonim]

    "Ponta a anuntat ca opozitia isi doreste un Guvern de tehnocrati care sa aplice aceste masuri si propune un plan de masuri anti-criza."

    Sper ca domnul Ponta sa nu uite poanta asta cand va ajunge PSD-ul la putere!
  • +5 (7 voturi)    
    vai si amar=TEHNOCRATI (Duminică, 11 decembrie 2011, 12:58)

    prostu [anonim]

    Vai de mama noastra daca veniti voi la putere.
    Nu ca acestia care guvernaza acum sunt perfecti. NUUUUU.
    Au mari probleme de credibilitate,au si ei dinozauri lor (a se vedea cine a semnat ultima data contractele baietilor destepti ) si multe alte exemple multe, multe .
    Din pacate cetateanul neiaregimentat politic nu stie cu cine sa voteze .
    Credibilitatea voastra este zero
  • +7 (9 voturi)    
    Ponta (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:01)

    anonim [anonim]

    este o catastrofa acest Ponta si cu prietenul lui de conjunctura C Antonescu .Sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de aceste nulitati in fruntea tarii
  • -5 (7 voturi)    
    Puterea eterna (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:03)

    gogu [anonim]

    Actuala coalitie aflata la putere face tot posibilul si fuge ,,ca dracul de tamaie" de alegeri (anticipate, la termen sau chiar posticipate).
    In aceasta situatie destul de dificila in care se afla Romania si in care trebuiesc luate o serie de decizii cruciale, este nevoie de un guvern si un parlament cu greutate si cu credibilitate.
    De aceea se impune o decizie rapida din partea actualilor guvernati si o ,,intoarcere la popor", cum de altfel cineva clama acest lucru cu ceva timp in urma.
    Ca urmare, asteptam acea situatie care sa rezolve impasul in care se afla tara.
  • +9 (9 voturi)    
    ar vrea el (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:06)

    sucaa [utilizator]

    impunerea plafonului pt deficit maxim prin lege este o manevra psd sa poata oricand sa abroge legea. Daca e stipulat expres in constitutie e mai greu :)
    Pontacu asta ne crede imbecili pe toti.
    Oricum, usl-ul e in corzi. Base o sa ceara impunerea acestei reguli in constitutie fara nicio negociere iar ei daca refuza vor avea de explicat refuzul fix in an electoral. Sunt intro situatoe in care pierd indiferent ce decid. Daca accepta modificarea constitutiei acum, tot beneficiul o sa-l ia pdl, daca nu au probleme sa motiveze refuzul si eventualele consecinte :-)
    Daca tot timpul si-au consumat energia cautand doar subiecte sa loveasca in Base, acum nu au nimic sa contraatace si sunt prinsi cu chilotii-n vine. Are dreptate base cand ii face iresponsabili:-)
  • +28 (32 voturi)    
    Efectiv nu pot sa-l mai suport !!! (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:06)

    calinsab [utilizator]

    Nu mai am capacitatea intelectuala sa-l suport pe Ponta sau pe USL-ul sau...

    Pina cand v-a pune mai presus interesul personal in fata interesului cetatenilor acestei tari ? Ce tot o scalda cu cerutul parerii de catre Basescu ? pai omul s-a convins ca USL in doare undeva de problemele europene care garantat ne afecteaza si pe noi.

    In timpul Summitului el a spus ca nu stie ce s-a hotarat acolo si ca nu-l intereseaza, atunci de se agita atata?

    Jalnic USL-ul ... Jalnic !!!
  • -28 (32 voturi)    
    Să se facă şi reformă electorală! (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:07)

    Alin [anonim]

    Preşedintele Traian Băsescu, Conducătorul nostru Înţelept, are din nou dreptate! Constituţia trebuie modificată, iar o dată cu această modificare ceruta de la Bruxelles, trebuie făcute şi modificări interne. Prima modificare va fi aceea că nu se vor mai organiza alegeri decât în acele colegii unde nu sunt încă parlamentari PDL. La fel şi unde nu sunt preşedinţi de consilii judeţene, respectiv primari PDL! De ce să se mai cheltuiască banii, în circumscripţiile electorale unde deja sunt aleşi oameni ai PDL? Ba, mai mult decât atat: să nu se mai organizeze alegeri, ci parlamentarii, preşedinţii de consilii judeţene sau primarii acolo unde nu sunt încă ai PDL, să fie direct numiţi de Preşedintele Traian Băsescu, Conducătorul nostru Înţelept, ca să nu mai cheltuim banii cu alegerile. Numai aşa vom începe să trăim din ce în ce mai bine!
    • +4 (4 voturi)    
      da, (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:59)

      savonarola [anonim] i-a raspuns lui Alin

      N-ar fi minunat,jupane Alin?
  • -26 (30 voturi)    
    Propuneri corecte (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:07)

    Pedelicul ca Limbricul [anonim]

    Asa e normal sa fie.
    Basescu nu a consultat pe nimeni inainte de a semna, desi nu avea mandat sa o faca.
    Pana una-alta, suntem un stat arlamentar, indiferent cat de mult sau putin ii place Presedntelul Jucator.
    Ceea ce face el este doar o noua incalcare a Constitutiei.
    Trebuie guvern de tehnocrati care sa implementeze o serie de masuri ce ar putea sa ajute la atingerea obiectivelor de deficit, pregatirea de alegeri anticipate, alegerile anticipate, iar Parlamentul nou ales sa modifice Constitutia.
    Sunt propuneri de bun-simt, iar portocalii n-au decat sa nu le accepte.
    Daca nu o fac, nici ceea ce ar vrea ei, nu vor avea.
    Punct.
    • +8 (10 voturi)    
      Mandatiada, un nou sport usl-ist (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:00)

      Florin [anonim] i-a raspuns lui Pedelicul ca Limbricul

      Mandat de la cine? Chestia asta cu mandatul e o gaselnita inventata de Sova.
      Imi pare rau sa-ti spun, dar Romania nu e o republica parlamentara ci una semiprezidentiala.
      Asa, pt, cultura ta generala, iti dau si un articol (art. 91) din Constitutia Roamniei:
      "Presedintele încheie tratate internationale în numele României,
      negociate de Guvern, si le supune spre ratificare Parlamentului".
      Deci, vezi bine, nu e nevoie de mandatul lui Ponta.
    • +9 (11 voturi)    
      mandat ? (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:43)

      dorin valeriu [anonim] i-a raspuns lui Pedelicul ca Limbricul

      Presedintele Romaniei, ales prin vot direct are mandat sa negocieze orisice in numle Romaniei, functia detinuta ii da acest mandat ! Cand e vorba de a legifera rezultatul negocierilor doar atunci intervine forul legislativ care poate velida sau nu aceste negocieri !
  • +26 (30 voturi)    
    pregatiti galetile (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:14)

    ia cucu [utilizator]

    Ponta, sa-ti pregateste galetile de campanie electorala ca romanii care mai au habar de ceva nu va mai voteaza.
  • +27 (31 voturi)    
    copil sarac cu duhu (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:29)

    ylav [utilizator]

    cand ponta se juca cu lopatica Ilici semna tratatul cu URSS.....avea mandat? de la cine? nauc rau copil otu:))))
  • +26 (30 voturi)    
    TEHNOCRATII.... (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:44)

    ciombe [anonim]

    Rusianu, Adomnitei, Fenechiu, Dragnea, Sarbu (evident!), Sova, etc.!
    Ce nu este clar?
    Dupa aceea modificam si Constituia!
  • +27 (31 voturi)    
    interesanta logica (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:46)

    citizen [anonim]

    Adica guvernul Boc a amanat deciziile nepermis de mult iar acum trebuie sa amanam orice demers pana cand vom avea alt parlament? Interesanta logica...
  • +23 (27 voturi)    
    goana dupa ciolan mai presus de orice... (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:51)

    popcorn monta [utilizator]

    pentru ponta,ce conteaza daca e in interes national sa se faca modificarea in constitutie...el stie una si buna,ne dati ciolanul noua si suntem de acord...greata profunda...a ajuns psd o afacere de familie,socru,nevaasta,bona,catel si purcel...
    • +4 (6 voturi)    
      doar acum? (Duminică, 11 decembrie 2011, 16:54)

      Andrei [anonim] i-a raspuns lui popcorn monta

      Cand n-a fost PSD afacere de familie?
  • +30 (34 voturi)    
    usl consecvent (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:55)

    ALL GAARF [anonim]

    Orice s-ar spune,ponta este consecvent. Consecvent cu alegerile anticipate,idee ce-i macina in fiecare moment pe cei doi artisti.Disperarea ca odata cu trecerea lunilor,minunata lor performanta de 65%?- fara a face/propune nimic in afara de vesnicul NU SUNTEM DE ACORD CU ORICE S_AR PROPUNE-incepe sa se desumfle spre 42% in momentul de fata din voturile celor ce vor vota si apoi pe tobogan in jos.CEle 12 luni pana la alegeri sunt mortale pentru struto-camila usldeaceia singura salvare este anticipatele.Problema lor este ca Europa este in schimbare si personaje ca ponta\ antonescu sunt condamnate la disparitie.Demagogia /populismul nu mai functioneaza.
    Sa auzim numai de bine Ne vedem in toamna !@!
  • +24 (28 voturi)    
    pe asta mereu il doare capul (Duminică, 11 decembrie 2011, 13:55)

    europeanul [anonim]

    Nu-i nimic, ba, Ponta. O schimbam si fara voi. Nu-ti face probleme. Restul ramane cu am zis giotto.
  • +3 (5 voturi)    
    La naiba (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:13)

    Trojan.H [utilizator]

    La naiba! Si eu care credeam...
  • +28 (32 voturi)    
    juristul ponta e praf (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:25)

    ady [anonim]

    Ca politician e o nulitate. Nici ca jurist nu sare mai departe de piciorul broastei. Articolul 148 se aplica numai pentru ratificarea tratatelor de aderare sau modificare a celor constitutive. Problema la Bruxelles tocmai aici s-a pus, imposibilitatea adoptarii unui tratat modificator datorita neintrunirii unanimitatii statelor pe fondul refuzului UK, care si-a opus dreptul de veto . Statele UE au fost determinate astfel sa abandoneze (cel putin deocamdata) calea adoptarii unui tratat si sa aleaga calea mai anevoioasa ca fiecare stat sa-si modifice constitutia proprie. Exact ceea ce a explicat Base si ce prostanacu reloaded n-a priceput.
  • +26 (30 voturi)    
    Ad Kalendas graecas (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:32)

    @dummy [utilizator]

    In urmatoarele luni o sa asistam la combinatia oricaror argumente posibile si imposibile din partea usl, pentru a se amana sau evita trecerea in Constitutie a limitei de deficit.

    Puterea pe care spera sa o castige usl n-o sa le foloseasca la nimic cu aceasta limita deasupra capetelor.

    Toate promisiunile populiste vor valora fix 0 in aceste conditii.
  • +5 (7 voturi)    
    asa e buna (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:50)

    Andrei [anonim]

    Acum zice una si ieri zicea alta. Tactica este una pur politica. Ambii stiu foarte bine ca din punct de vedere a deciziei, Basescu a mutat foarte bine. Totodata, eu cred ca domnul presedinte a negociat un lucru extrem de bun pentru noi si anume intrarea in spatiul sanghen. Aceasta supozitie se va confirma/infirma in urmatoarele luni. Acum Ponta si Crin isi dau cu tesla pentru ca acest potential electoral nu e al lor si incearca prin tot felul de actiuni dea dreptul penibile sa arate omului ca ei vor binele tarii si ca doarvei sunt solutia. Jenant si penibil. De cand "s-au unit" numai de astfel de situatii dau dovada.
  • -1 (9 voturi)    
    Politica de 2 bani (Duminică, 11 decembrie 2011, 14:53)

    pician [anonim]

    Nici in al 12-lea ceas, clasa politica, bancile si guvernul Romaniei nu inteleg ca trebuie schimbata politica financiara-contabila a tarii. Nu prin constrangeri (impunerea de noi taxe si impozite, marirea celor existente) se trece printr-o criza impusa. Eliminarea fiscalitatii la negru: investitii financiare in economia privata prin aprobarea cat mai urgenta a proiectelor (aici as mai adauga faptul ca se tergiveseaza aprobarile proiectelor pana nu se da spaga cuvenita celor care sunt in punctele cheie - birourile primariilor, a consiliilor judetene care se ocupa de aceste dosare, etc): angajarea de tehnocrati atat in guvern cat si in teritoriu fara apartenenta politica si fara presiunea puterii sau a opozitiei; alegeri intr-adevar democratice in 2012 atat locale cat si parlamentare in luna iunie 2012 (aducerea alegerilor parlamentare din luna noiembrie 2012 in luna iunie 2012); calcularea platii facturilor in moneda tarii si nu in euro sau dolari; aplicarea legislatiei in domeniul fiscal cu adevarat (numai asa se poate combate fraudele si elimina orice portita prin care se face evaziunea fiscala si cine nu o aplica sa fie demis din functie si deferit justitiei); justitia sa judece in spiritul legilor existente, in termen de urgenta si fara amanari, tergiversari a tuturor dosarelor de frauda pana la alegeri. Acestea ar fi primele masuri care ar trebui sa tina cont clasa politica si guvernul Romaniei condus de Emil Boc (scuzati - Traian Basescu si Elena Udrea a caror gandiri si polititci de investitii au dovedit ca sunt total indiferenti de ceea ce ar trebui tarii). Agriultura si industria tarii nu se fac cu parcuri, stadioane si teleferice in zone unde nu ai cautare si de unde sa nu obtii imediat profituri.
  • +8 (12 voturi)    
    modificarea constitutiei e de fapt problema ! (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:32)

    adrian [anonim]

    Modificarea constitutiei e de fapt problema ! La cei din USL le e mare frica de modificarea constitutiei de catre actualul parlament; le e frica sa nu cumva sa modifice Basescu, dupa ideile lui, draga lor de constitutie facuta dupa chipul si asemanarea lui Iliescu acum 20 de ani. Le e frica si de faptul ca pe masura ce trece timpul, sansele lor in alegeri vor fi tot mai mici. Oricum sunt de compatimit: au invatat (unii toata viata) sa construiasca socialismul si trebuie sa construiasca acum capitalismul (cum spune poetul).
  • +5 (7 voturi)    
    tehnocratia (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:34)

    Ari3s [anonim]

    Nu stiu cine a mai inventat si prostia asta, Tehnocratia.
    Ca orice alt organism, statul trebuie sa se structureze in decizie/executie, starea de neutralitate si cea mai importanta- analiza. In afara acestor trei structuri de baza, ce mai poate fi? Si mai mult, unde se regasesc tehnocratii? In cadrul deciziei, cu siguranta nu au ce cauta. Aceasta structura este menita celor incontrolabili, interesati de propriul neam. Poate la analiza, dar numai in anumite conditii, impuse de diferente.
  • +9 (11 voturi)    
    celule canceroase in trupul Romaniei! (Duminică, 11 decembrie 2011, 15:46)

    pictorul52 [anonim]

    Trebuie sa intelegem un lucru;USL nu are nicio dorinta sa castige alegerile si din acest motiv i-si bat intr-un mod atat de evident singuri cuie in talpa(miscarea cu destituirea lui Geoana)si lipsa de concretete in discursuri(acelea-si de ani de zile ca lumea deja s-a plictisit de ele),aceste tergiversa-ri la dezbaterea legilor,dovada a rauta-tii lor si clar a lipsei de inteligenta.Ei,acesti mostenitori nemernici ai comunistilor vor ca intai lucrurile sa se aranjeze si abia apoi sa intre iar la putere si sa zica(toate realizarile sunt datorita noua,OPOZITIEI).
    Ar trebui ca electoratul sa tacseze toata aceasta prostie la alegerile ce vin .
    OAMENI BUNI ELIMINA-TI TOATA ACEASTA PROSTIE la alegeri!!!
  • +5 (9 voturi)    
    Eu...... (Duminică, 11 decembrie 2011, 16:04)

    polonyca [utilizator]

    .....am votat , au fost alegeri , avem guvern si conducatori legitimi !!!! Intamplator , sunt multumit !!! USL-ul.....doreste o ....LOVITURA DE STAT !!!???? Care e problema voastra ??? Ca a-ti pierdut elegerile ??? Aveti rabdare........sa se termine acesta legislatura in mod legal !!! Si apoi o sa urmati si voi......sa mai pierdeti odata !!!! Lichele de 2 bani.....
  • +6 (8 voturi)    
    Halucinatii (Duminică, 11 decembrie 2011, 16:14)

    Nealocat [anonim]

    D-l Ponta nu citeste ziare,nu se uita la televizor,ba,mai mult ,se duce la Bruxelles si vorbeste cu usierul de la Comisia Europeana.El apare tot mai mult asemeni individului ratacit prin desert si caruia ii este refuzata intrarea in hotelul din mijlocul oazei regasite pe motiv ca nu are cravata,desi zecile de beduini carora le ceruse apa ii oferisera cravate refuzate cu indignare;pe scurt e din alt film.
    Ingrijorator pentru starea domniei sale este ca ne crede si pe noi din alt film;sau pur si simplu idioti.
    Altfel ,poate ne explica cum de a aflat ceva ce nimeni altcineva din lumea asta nu ste si anume cand si cine i-a imputernicit pe ceilalti 25 sefi de stat si de guvern sa negocieze timp de 10 ore joi seara?De la D-na Merkel? De la D-L Sarkozy?Sau poate de la D-l Cameron? .Sau poate e mai bine sa se culce?!?
  • +6 (10 voturi)    
    ADICA (Duminică, 11 decembrie 2011, 17:15)

    kappy [anonim]

    pentru toti romanii de bine ...mesajul usl e urmatorul suntem de acord sa modificam cate ceva dar...sa nu se schimbe nimic...-CARAGIALE! morala ...USL E IMPOTRIVA ROMANIEI.!
  • +10 (14 voturi)    
    USL si articolul 148 (Duminică, 11 decembrie 2011, 18:36)

    vladimir [anonim]

    Daca ceea ce sustine Presedintele Basescu e adevarat, in sensul ca o majoritate simpla a Parlamentului poate in orice moment sa ingroape legea speciala propusa de Ponta, imi cam dau seama unde bate alianta socialist-liberala. Prin 2015, cand USL zice va curge miere si lapte, bugetul probabil ca va include un deficit de peste 4% ca sa acopere cresterile de salarii si pensii. USL insa ar dori sa ignore tratatul inter-guvernmental ceva mai devreme. Program anti-criza USL? Investitii guvernamentale si locuri de munca? Cine nu vrea asta? Dar de unde investitii daca tai CAS si dai inapoi salariile ciuntite in 2010, daca reduci TVA?
  • +5 (9 voturi)    
    veta... (Duminică, 11 decembrie 2011, 18:37)

    veta [anonim]

    ....ureaza ponto-crinului 2+1=3% la alegeri,cu evolutie la 4% la anticipatele pe care le doresc cu atita ardoare,asta sa le aduce Mosu' sau/si Iepurasu'
  • -4 (6 voturi)    
    nimeni impotriva (Duminică, 11 decembrie 2011, 19:38)

    geo [anonim]

    Am scris de multe ori aici dar nu am vazut sa fie publicat ceva din ce am scris.
    Care-i treaba? nu tin nici cu usl nici cu pdl dar priviti in jurul vostru cum traiesc romanii . Ce reforme au facut pdl si merge bine acum. In concluzie vreau sa vad daca publicati asta....
  • -4 (6 voturi)    
    Vor muri laudatorii (Duminică, 11 decembrie 2011, 19:42)

    geo [anonim]

    Cred ca aici sunt numai BASISTI.
  • +6 (8 voturi)    
    usl (Duminică, 11 decembrie 2011, 21:14)

    radu [anonim]

    Ce cretini cei din USL
  • +3 (5 voturi)    
    Ponta ... (Duminică, 11 decembrie 2011, 21:23)

    Ifrim [anonim]

    Nu numai ca este un adolescent in perpetua formare, dar este si prost... politician..si
    Singura pozitie corecta, ar fi trebuit sa fie ... intelegerea situatiei, intelegerea deciziilor UE... si alinierea neconditionata trendului european...
    astfel ar fi lasat PDLului placuta sarcina de a scoate carbunii aprinsi ai schimbarii ..ca mai apoi sa culeaga fructele uzurii fizice si morale a PDL .
  • +5 (7 voturi)    
    USL (Duminică, 11 decembrie 2011, 21:39)

    vasile [anonim]

    Cum ramane cu vointa poporului de la referendum?

    Chiar nu conteaza vointa poporul pentru schimbarea constitutiei si 300 de parlamentari!

    Pe cine reprezentati, FRATILOR!
  • +3 (5 voturi)    
    si eu ma mai intreb unde e opozitia? (Duminică, 11 decembrie 2011, 22:37)

    atreus [anonim]

    UNDE E? Acuma cand ar trebui sa se opuna si sa explice ce inseamna acest tratat ce face?
    • +2 (4 voturi)    
      unde e Antonescu (Luni, 12 decembrie 2011, 7:48)

      Naee [utilizator] i-a raspuns lui atreus

      eu ma intreb unde a fost Antonescu. Care e pozitia PNL -ului ?
      • +2 (4 voturi)    
        La somn (Luni, 12 decembrie 2011, 10:47)

        georgio [utilizator] i-a raspuns lui Naee

        Hai sa nu fim rai , duminica e ziua lui de somn. Trebuie si crinutz sa se odihneasca in una din zile :)
    • +2 (4 voturi)    
      Acest (Luni, 12 decembrie 2011, 9:23)

      Jar [anonim] i-a raspuns lui atreus

      "acord" spune ca nici noi,nici ceilalti
      nu mai putem sa mancam pe datorie.Pentru ca nu te mai imprumuta nimeni.Gata!A zburat puiul cu ata!
  • +2 (2 voturi)    
    implementarea (Luni, 12 decembrie 2011, 1:28)

    Gheorghe [anonim]

    se va face in pasi de dans ,dar ati uitat al saselea pas SUSPENDAREA (care de fapt ar trebui sa fie primul ca deja ati inceput strangerea celor 5,2 milioane de semnaturi)
  • +2 (4 voturi)    
    De ce Crin lasă pe Ponta la înaintare? (Luni, 12 decembrie 2011, 2:31)

    B.F. [anonim]

    Schimbările cameleonice a lui Ponta de la „când venim noi la putere vom da înapoi doua zi tot ce a tăiat cosaşul Boc” până la „guvernul de tehnocraţi” sunt tot mai penibile şi arată ipocrizia specimenului. Lumea a început să se lămurească că în realitate este un simplu Gică–contra şi un ipocrit fără soluţii.
    În următoarea perioadă vom asista la încercările lui disperate de a găsii tot felul de motive puerile de a se împotrivii revizuirii constituţiei, revizuire care ar da posibilitatea lui Băsescu să introducă pe lângă modificările cerute de UE şi celelalte modificări propuse care nu sunt de lepădat fiind chiar benefice.
    Am observat că în ultimul timp Crin îl lasă pe Ponta la înaintare. De ce?
  • -1 (1 vot)    
    santajistii (Luni, 12 decembrie 2011, 8:03)

    corneliu buzelan [anonim]

    Ca alegator potential,cand vezi ca USL-ul santajeaza ,UDMR-ul santajeaza,te intrebi 'PE CINE MAMA DRACULUI SA VOTEZ? Clasa politica face dovada lasitatii,impotentei,prostiei crase si tradarii intereselor natiunii ceace ne determina pe buna dreptate sa ne punem intrebari si sa raspundem la ele ca atare. La ora asta ,daca s-ar face un sondaj de opinie obiectiv s-ar vedea ca oamenii nu mai au incredere in:politicieni ,armata,biserica,justitie,scoala si institutii publice,deoarece toate au tradat si inselat natiunea si continua.Ar trebui o restructurare radicala a societatii romanesti,ar trebui un Tepes.
  • +3 (3 voturi)    
    durere de cap (Luni, 12 decembrie 2011, 10:51)

    durere [anonim]

    cand a inceput discursul ca base si boc, sunt,etc

    va rog sa ma credeti ca am schimbat canalul tv
    m-am saturat sa ii aud pe antene si irealitati din 2008 incoace
    m-am saturat

    eu l-am auzit pe baselul cand l-a laudat pe nastase
    da, invers niciodata
    sunt cam mici/ieftini

    cand e vorba de justitie,tac chitic
    interesant
  • 0 (0 voturi)    
    Ponta un pămpălău (Luni, 12 decembrie 2011, 15:20)

    yuri [anonim]

    Ce mai vrea și pămpalăul asta de Ponta să mai propuna? Majoritatea propunerilor făcute de USL au un caracter distructiv și nu unul benefic așa cum au vrut sa pară.
  • 0 (0 voturi)    
    distrugere (Luni, 12 decembrie 2011, 16:15)

    miha [anonim]

    Ei propun idei distructive.
  • 0 (0 voturi)    
    ponta (Luni, 12 decembrie 2011, 17:43)

    bogdan [anonim]

    vrea si Ponta sa iasa in evidenta si sa detina o functie vizibila politica
  • 0 (0 voturi)    
    .... (Luni, 12 decembrie 2011, 20:46)

    eelena [anonim]

    Propunerile lor lasa mult de dorit!
  • 0 (0 voturi)    
    ghidati doar de propriile interese (Luni, 12 decembrie 2011, 22:26)

    andrei [anonim]

    Ponta are un singur scop in viata..Sa ajunga intr-o functie cat mai inalta.,,Intr-o functie de unde sa poata sa aranjeze el toate treburile asa cum si-ar dori..
  • 0 (0 voturi)    
    curatenie generala (Marţi, 13 decembrie 2011, 7:50)

    corneliu buzelan [anonim]

    Clasa politica actuala in totalitate este atat de departe de perceptele unei democratii reale ,procedand la santaje ordinare,la trocuri inimaginabile,la minciuni si dezinformari numai pentru a pune mana pe putere,indiferent de mijloace a ajuns la un apogeu al existentei. Sant convins din ce in ce mai mult de necesitatea schimbarii ei si problema cea mai acuta este ca analizand piata nu exista ,deocamdata,nici o alternativa care sa readuca tara pe o pozitie de normalitate si respect in lumea civilizata. Daca continuam cu asemenea specimene,vom ajunge sa fim dispretuiti de toata lumea si pe buna dreptate ne vom merita soarta pentru neimplicarea noastra.
  • 0 (0 voturi)    
    ponta jos (Miercuri, 14 decembrie 2011, 1:25)

    dan [anonim]

    cred ca ponta vrea sa creasca el cat mai sus..fara sa il mai intereseze restul...nici macar propriul partid!!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version