Liderii coaliţiei de guvernare au decis luni ca Guvernul să işi angajeze răspunderea pe legea privind comasarea alegerilor parlamentare şi locale în 2012 precum şi pe un proiect de lege privind promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Parchet General, anunta Agerpres, citand surse oficiale. Decizia ar fi fost luata in sedinta de luni dimineata a coalitiei aflate la guvernare.

Iniţial, Guvernul promovase la Parlament o lege privind promovarea judecătorilor la ÎCCJ, însă aceasta a fost respinsa în legislativ. Din acest motiv, Guvernul ar urma astfel să iniţieze un nou proiect de lege în acest sens pe care să-l promoveze prin angajarea răspunderii până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

  • Comasarea alegerilor

Ministerul Administraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică pe 2 decembrie, timp de zece zile, proiectul de lege privind organizarea simultană a alegerilor locale şi parlamentare din 2012, ceea ce va presupune o reducere a cheltuielilor de personal cu aproximativ 20 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru investiţii.

Cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor din anul 2012 se vor suporta de la bugetul de stat. Desfăşurarea concomitentă a alegerilor generale va presupune o infrastructură electorală comună (birouri electorale, liste electorale, ştampile, logistică), iar costurile de personal ar fi înjumătăţite, de la 43 de milioane de euro la circa 22 de milioane de euro, precizează sursa citată.

Conform informaţiilor furnizate de MAI, în anul 2008 costul total al organizării alegerilor locale şi parlamentare a fost de circa 80 de milioane de euro, cea mai mare pondere în structura costurilor având-o cheltuielile de personal, cu 54%.

Totodată, proiectul de lege propune şi modificarea Legii administraţiei publice locale astfel încât numărul membrilor fiecărui consiliu local şi fiecărui consiliu judeţean să se stabilească în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului raportat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor la data de 1 ianuarie a anului în care se desfăşoară alegerile.

Pentru implementarea acestui proiect de lege vor fi elaborate mai multe hotărâri de Guvern.

  • Promovarea magistratilor

În ceea ce priveşte legea privind promovarea magistraţilor, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Justiţiei, proiectul de lege de modificare a Legii 303/2004 şi a Legii 304/2004 prin care se operează schimbări în procedura de promovare a magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă acest proiect de act normativ a fost respins în Parlament.

Proiectul de lege prevede că îşi pot depune candidaturile la ÎCCJ numai acei magistraţi care au îndeplinit funcţia de judecător la Curtea de Apel, respectiv de procuror la Parchetul de pe lângă Curţile de apel, cu o vechime de cel puţin 15 ani în funcţia de judecător, respectiv de procuror. O altă condiţie este aceea ca cel puţin 5 ani din ultimii 10 ani de activitate să fi activat ca judecător la instanţele, respectiv parchetele menţionate. De asemenea, proiectul de lege aduce unele modificări legate de metodologia de acces la Înalta Curte.