Presedintele de onoare al PSD a declarat, pentru Gandul.info, ca organizarea unui Congres extraordinar inaintea alegerilor de anul viitor ar fi "chiar recomandabil", pentru a da o linie partidului, in contextul in care Mircea Geoana a afirmat pe blogul personal ca un Congres extraordinar al PSD este "imperios necesar", pentru a decide ce cale alege partidul. Reactia presedintelui PSD, Victor Ponta, la solicitarea lui Geoana a fost ca, in mod normal, ar trebui sa rada de aceste lucruri, "daca nu ar fi de plans".

Ion IliescuFoto: Agerpres

"Uneori este chiar recomandabil ca inainte de confruntari electorale poate fi chiar util un Congres care sa dea o linie partidului, dar lucrurile nu trebuie facute pe picior. Dupa Anul Nou ar trebui sa reactualizam puternic oferta PSD. Daca ar fi un Congres ar trebui sa fie dupa Anul nou, acum sunt multe probleme aglomerate la final de an", a precizat presedintele de onoare al PSD, citat de Gandul.info.

Fostul presedinte a sustinut ca Congresul Extraordinar este suveran si ca el va decide daca in cadrul sau vor avea loc alegeri si pentru echipa de conducere a partidului.

"Au aparut disputele acestea interne care au creat confuzie, in partid este perioada aceasta cu stabilirea candidatilor pentru alegerile locale. Dupa ce vom trece de aceasta faza, vom judeca daca vom face un Congres. Congresul poate fi un element mobilizator pentru partid", a adaugat Iliescu.

Presedintele de onoare a spus ca partidul sufera la capitolul organizare si ca trebuie sa inceteze certurile interne. "Sa ne concentram toata forta spre anul electoral si o mobilizare a oamenilor in jurul unor obiective foarte precise", a sustinut presedintele de onoare.

Ion Iliescu a spus ca "va fi o sugestie" pentru organizarea Congresului Extraordinar care va fi analizata in structurile de partid.

Pe de alta parte, Ponta a afirmat ca ideea este "de plans". "In mod normal ar trebui sa rad de lucrurile astea daca nu ar fi de plans", a spus Ponta, comentand postarea lui Geoana de pe blog.

O fotografie publicata pe site-ul Kamikaze arata ca Victor Ponta a fost marti dimineata in vizita la Ion Iliescu.

Comitetul Executiv al PSD se va pronunta, marti dupa-amiaza, prin vot, asupra recomandarii facuta de Comisia Nationala de Arbitraj si Integritate Morala (CNAIM), ca presedintele Senatului, Mircea Geoana, sa fie exclus din partid.

Biroul Permanent National (BPN) al PSD a decis, in urma cu doua saptamani, inlocuirea lui Mircea Geoana cu Titus Corlatean la conducerea Senatului. Mircea Geoana a catalogat initiativa ca fiind gresita.