Democrat liberalii asteapta ca remanierea guvernamentala sa aiba loc in cursul acestei saptamani, au declarat surse politice pentru HotNews.ro. "Urmatoarele zile sunt critice pentru ministrii cabinetului Boc. Se asteapta ca, pana joi, sa avem remaniere. Revocarile si numirile vor fi anuntate rapid si, cel mai probabil, dupa o minima consultare a membrilor Biroului Permanent al PDL, vor fi facute publice", au declarat sursele citate. Potrivit acestora, in interiorul Coalitiei exista tensiuni pe subiectul numirii unor noi ministri. Sursele HotNews.ro sustin ca remanierea a fost amanata pe fondul pretentiilor UNPR-ului.

Conducerea PDL ar fi realizat deja o evaluare a minsterelor cu rezultate slabe. Potrivit surselor citate, propusi pentru remaniere sunt: Gheorghe Ialomiteanu (finante), Teodor Baconschi (externe), Valeriu Tabara (agricultura), Valerian Vreme (comunicatii) si Traian Igas (interne).

"Inlocuitorii pentru cele cinci portofolii vor veni in mare parte din sfera independenta de partid pentru a evita conflictele si luptele interne intre pedelisti. Se asteapta ca nominalizarile sa fie propuse de Traian Basescu", au explicat sursele HotNews.ro

In interiorul Coalitiei exista tensiuni pe subiectul numirii unor noi ministri. Sursele HotNews.ro sustin ca remanierea a fost amanata pe fondul pretentiilor UNPR-ului.

Pe fondul cresterii numarului de parlamentari UNPR, Gabriel Oprea ar fi solicitat renegocierea functiilor in Guvern. "Oprea doreste sa devina sef la Interne si vrea pentru UNPR si portofoliul de la Externe. Pe fondul racolarilor parlamentarilor USL, Oprea a invocat ca are un numar mai mare de mandate in Parlament decat UDMR, si cere un al doilea minister", au declarat sursele citate.

Pretentiile lui Oprea nu au primit niciun raspuns pozitiv, presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc urmand sa gestioneze situatia la nivelul Coalitiei.