Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi ca Uniunea Social-Liberala se opune vanzarii actiunilor pe care statul le mai detine in diverse societati. "Pozitia oficiala a USL e ca ne opunem vanzarii actiunilor pe care statul le mai detine in diverse societati, in aceasta perioada in care practic este cel mai prost moment sa vinzi ceva. Mai degraba, poate ca statul roman ar trebui sa mai cumpere sau sa rascumpere anumite actiuni", a spus Ponta.

Reamintim ca statul roman are un program de privatizari convenit cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana, program potrivit caruia va vinde pe bursa sau la licitatie pachete de actiuni la o serie de companii cu precadere din domeniul energetic.

Prima incercare de privatizare - vinzarea pe bursa a unui pachet de actiuni la Petrom - a inregistrat un esec din cauza ofertei nesatisfacatoare a jucatorilor din piata.

In ceea ce priveste exploatarea aurifera de la Rosia Montana, Ponta a spus ca "atunci cand vorbim de un domeniu strategic, cum e cel de la Rosia Montana, ne opunem totala ideii domnului Basescu de a vinde unor straini ceea ce reprezinta patrimoniul national".

De asemenea, Ponta a spus, referindu-se la numirea de manageri privati la companiile de stat, ca o problema este aceea daca managerii vor fi cu adevarat selectati independent.

"Acesta a fost unul dintre punctele prezentate in programul USL. Marea problema este daca ii selectezi cu adevarat independent pe acei manageri. In colegiul meu, la Societatea Nationala a Lignitului din Oltenia, directorul general, evident de la PDL, ne-a anuntat ca el va fi managerul privat. Deci, daca privatizam PDL-ul, eu cred ca toti acestia vor ajunge in instanta", a spus Ponta.