Zoltan Balczo, vicepresedintele Parlamentului Ungariei: Facem totul ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:35 Actualitate | Politic

Vicepresedintele Parlamentului Ungariei, Zoltan Balczo, care este si vicepresedintele Jobbik, a declarat sambata, la lucrarile celui de-al treilea Consiliu National al Partidului Civic Maghiar, ca formatiunea pe care o reprezinta "va face totul" pentru ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca.

'"n numele Jobbik facem totul ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca', a spus Balczo, aratand ca reprezinta un Parlament care in ultimul an a inceput 'sa plateasca o datorie din 5 decembrie 2004 (cand a fost respins referendumul pentru acordarea cetateniei ungare pentru maghiarii de peste hotare -n.red)", a declarat Zoltan Balczo, citat de Agerpres.

"Acesti ultimi ani au facut ca noi in Bazinul Carpatic sa simtim ca suntem membri ai aceleiasi natiuni. Aceasta s-a confirmat si cu ocazia sedintei Consiliului National Secuiesc de la Budapesta (in luna noiembrie 2010 -n.r.) cand pe Parlamentul Ungariei a fost arborat drapelul secuiesc. Atunci Casa Tarii (Parlamentul - n.r) a devenit Casa Natiunii. Noi cei din Casa Tarii (parlamentarii -n.r.) trebuie sa facem mai multe pentru ca Casa Tarii sa devina a Natiunii", a adaugat vicepresedintele Parlamentului Ungariei.

In privinta PCM, Balczo a spus ca aceasta formatiune a dovedit clar ca nu doar prin vorbe, ci si prin fapte ca vrea autonomia Secuimii si ca spera ca anul viitor, la alegeri, PCM sa aiba sprijinul majoritatii si sa raspunda la intrebarile maghiarilor.

Presedintele PCM Mures, Laszlo Gyorgy, a declarat sambata, la Consiliul National al Partidului Civic Maghiar, ca scopul principal al intalnirii PCM este primenirea formatiunii, dar si pregatirea pentru alegerile locale si parlamentare de anul viitor.

"In mass-media exista stiri ca organizatiile maghiare se lupta intre ele, dar putem demonstra ca nu se refera la noi. Regretam ca tocmai aceia ne condamna care raspund de esecul politic si economic al tarii, politicienii care fac totul de Bucuresti si nu au un alt tel decat propria bunastare", a precizat acesta.

























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

4823 vizualizari

  • +18 (24 voturi)    
    iluzii!!! (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:38)

    nostradamus [anonim]

    Sper sa va reuseasca, cu o singura conditie: dincolo de granitele actuale ale Romaniei. Si-i puteti lua cu voi si pe politicienii romani care ar incuraja un asemenea act antiromanesc!
    • +4 (6 voturi)    
      Pe langa (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 17:46)

      ioil [anonim] i-a raspuns lui nostradamus

      cele 2 drapele arborate sa apara cumva si o opinca!
      • +2 (2 voturi)    
        Probabil ca a aflat ca in Romania se fura usor (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:12)

        Mitica (Palarierul) [anonim] i-a raspuns lui ioil

        Dl. BALCZO Zoltan - nn. rugam Hotnews sa scrie corect, adica pe deandoaselea, numele ungurilor si maghiarilor - cred ca a aflat ca in Romania se fura mai mult si mai usor, atunci cand esti membru in Parlament -drept urmare se pare ca doreste sa devina parlamentar in Romania, de unde dorul de unire ...

        Ii uram succes in abordarea d-sale, insa ne rezervam dreptul sa ii unim deadreptul si nu deadoasele - cu domnia sa pe politicienii romania si alte loaze, din tara si din diaspora.

        Dl. Balczo ar trebui sa ceara si parerea maghiarilor din Austria, Croatia, Serbia, Slovacia, Bulgaria, Ucraina si Germania - referitor la unirea din bazinul danubian. S-ar putea ca unora sa nu le suranda deloc unirea cu niste falimentari din pusta, pe motive economice.

        "Patria si Dreptul Meu!"
        .
      • +2 (2 voturi)    
        asa da (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:58)

        blut [anonim] i-a raspuns lui ioil

        da.ca in 1919:))))))tot innainte-bravo
  • +19 (25 voturi)    
    este mai simplu decat credeti (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:46)

    Daniel [anonim]

    se rezolva cu 1,5 milioane de bilete de tren/autocar
    Transilvania -> Budapesta, doar dus.
    • +8 (10 voturi)    
      mai e o varianta... (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:01)

      oh [utilizator] i-a raspuns lui Daniel

      doar daca granita vestica a Romaniei se va muta mult mai la Vest, pana cand vom avea vecini pe austrieci.
    • +4 (6 voturi)    
      astea-s povesti obositoare (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:05)

      daroc [utilizator] i-a raspuns lui Daniel

      "Se rezolva cu 1,5 milioane de bilete spre Ungaria...", astea-s povesti care inca mai prindeau la inceputul anilor '90. Dar acum au devenit de-a dreptul puerile. Jenante. Asa, un soi de expluzare colectiva... mda! Cum sa nu! Si mai ce? O colonizare cu martieni, poate! Sau eventual martiene, de ce nu?
      Exact ca si cu Jobbik asta acum, cu declaratiile astea bombastice!
      Voi n-ati obosit de oameni precum Lazslo Tokes sau Vadin Tudor, sau Funar? Sau Jobbik asta...
      Obositori!
      • +2 (4 voturi)    
        este de actualitate (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 21:29)

        serban [anonim] i-a raspuns lui daroc

        nu mi-am schimbat parerea din 90 incoace . ideea cu 1,5 milioane de bilete numai dus este valabila si va ramine valabila . cum poti sa-l compari de vadim cu spurcatul ala de tokes ??
        sa inteleg ca ai uitat martie 1990 .... sincer ideal ar fi sa plece si atit . eu ma voi considera roman si nu cetatean european
        • +2 (2 voturi)    
          idealul (Duminică, 4 septembrie 2011, 0:10)

          daroc [utilizator] i-a raspuns lui serban

          Idealul ar fi sa RAMANA SI ATAT! Sa ramana toti maghiarii din Romania, in Romania.
          Aici sunt mosii si stramosii lor, apartin acestor locuri, istoria in Ardeala poarta evident urma lor si maghiarii cetateni romani fac parte intrinseca din tara numita Romania!
          Marea lor majoritate sunt oameni corecti, muncitor si la locul lor, cunosc bine limba romana si sunt buni cetateni.
          Ceea ce a fost in martie 1990 a fost un ACCIDENT NEFERICIT si ATAT! Faptele au conformat: a fost o perioada extrem de tulbure in aceasta parte a Europei, in Iugoslavia s-au macelarit la propriu intre ei atatia amari de ani. La noi a fost atat, cateva zile si pacea a revenit imediat inapoi, intr-o perioada cand repet, alte tari erau in flacari sau urmau sa intre, din motive etnice. Asta spune multe!
          Nu accept autonomia pe criterii etnice, sunt, etnic vorbin, 100% roman, si spun asta oriunde in lumea asta m-as afla, intotdeauna, dar consider ABSOLUT INTOLERABILA atitudinea cum ca sa "plece ungurii din tara"! E si tara lor si chiar si-au adus si isi aduc si acum contributia pozitiva in tara asta!
          P.S.. Atata Vadim cat si Tokes mi-s la fel de antipatici!
          • 0 (0 voturi)    
            imposibil (Duminică, 4 septembrie 2011, 15:48)

            serban [anonim] i-a raspuns lui daroc

            toleranta fata de o minoritate agresiva ca cea maghiara este o dovada de slabiciune .
            chiar daca o parte dintre ei sunt persoane corecte prefer sa consider toata comunitatea rwspectiva ca fiind ostila . daca e tara lor sa se potoleasca cu toate ideile aberante . categoric mai bine fara ei pe teritoriul nostru . din cite am invatat a nu se uita de niste nume ip/trasnea samd .
      • +1 (1 vot)    
        Corect, sunt obositoare (Duminică, 4 septembrie 2011, 12:33)

        obositoare? [anonim] i-a raspuns lui daroc

        Un glonte sau o lovitura de topor sunt mai ieftine decat un bilet de autocar, asta vrei sa spui, nu?
    • +1 (1 vot)    
      alta varianta (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:32)

      M [anonim] i-a raspuns lui Daniel

      sau...mai bine va mutati inapoi de unde ati venit acum cativa ani
  • +8 (12 voturi)    
    sloganuri (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:47)

    traiang [utilizator]

    Sloganuri idioate care numai au nimic cu realitatile ,este mai usor sa ridici nationalismul decat sa dai socoteala ca economic ai mari probleme De unde erau Toma Pieptosu sunt in prag de imprumut de la FMI.Trebuie sa justifici cumva electoratului fiasco economic.
  • +12 (16 voturi)    
    slabi (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:54)

    El Condor [anonim]

    Tare impotenti trebuie sa fie ungurii daca pun un atat de mare accent pe secui ( care de fapt sunt romani ) si nu pe hunii lui ATTYLA. BAI, daca se scoala ATTYLA din mormant, va rade de pe fata pamantului de rusine. VAI DE CAPUL VOSTRU !
  • +18 (20 voturi)    
    cand extremismul se uneste cu prostia (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 13:56)

    daroc [utilizator]

    Cand extremismul se uneste cu prostia rezulta... Jobbik!
    Rezultatul masura aleia cu dubla cetatenie e clar impotriva maghiarilor, luati per ansamblu. Adica oricum numarul maghiarilor din Romania usor usor scade, acum o sa scada si mai puternic. Un maghiar nascut si crescut in Romania va avea tentatia de a isi lua si aceasta a doua cetatenie. Si odata cu inca o noua cetatenie, tentatia de a pleca in Ungaria devine mult mai mare. Ca doar si Ungaria e tara lui, nu? Masura asta nu face alttceva decat sa slabeasca minoritatea maghiara din Romania! In loc s-o intareasca, "inteligentul" Jobbik o slabeste!
    Am avut recent o dicutie cu o unguroaica din Harghita. Tipa are vreo 34 de ani, divortata, cu doua fiice. Dar ea vorbeste si scrie o romana extrem de corecta! (mai corecta decat romanul obisnuit). Si mi-a spus ca pe fiicele ei intentionat nu le-a invatat deloc romana, desi si ele sunt, precum mama lor (inca doar) cetateni romani. Ca cica vrea sa pastreze traditia din Harghita si fetele ei sa nu stie romana! Rezultatul? Singurul vis a fiicelor ei (acum adolescente) e sa emigreze in Ungaria, ca saracele, nestiind deloc romana, n-o sa se poata descurca in viata decat extrem de greu, in Romania, desi sunt cetateni romani exact ca tine si ca mine, nascute si crescute aici! Si am intrebat-o pe mama lor: "cu ce ai ajutat traditia secuiasca din Harghita daca - prin atitudinea ta - practic ti-ai alungat fiicele in Ungaria? Tot ce ai rezolvat sunt doua unguroaice mai putin, plus copii lor care vor veni!" Ca no, ca nu stiu... a dat din colt in colt!
    Si acum Jobbik cu declaratia asta... ca fac totul ca natiunea maghiara sa se uneasca... poate in Ungaria! Parca i-a parasit complet un bun simt elementar! General uman, nu romanesc, unguresc sau mai stiu eu ce nationalitate.
    Numitorul comun cel mai puternic si pregnant ce ii leaga pe oameni, indiferent de etnie si rasa, e prostia umana! Iar Jobbik asta e un exemplu stralucit!
    • +4 (4 voturi)    
      dar (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:55)

      dar [anonim] i-a raspuns lui daroc

      dar extremismul este, in primul rand, prostie.
    • +1 (7 voturi)    
      De ce povestea ta nu e adevarata?! (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:38)

      geza [anonim] i-a raspuns lui daroc

      1) Fiicele tipei invata in 5 ore / sapt limba romana la scoala (mai multe ore decat matematica sau chiar maghiara), deci nu e posibil sa nu stie niciun pic de romana;

      2) Daca tipa vorbeste "extrem" de corect limba romana, te contrazici singur, e clar ca nu a fost, nu este si nici nu va fi nicio traditie privind ignorarea limbii romane in zonele acelea;

      3) Probabil ca vor sa emigreze in Ungaria pentru un simplu motiv: traiul mult mai decent - si nu pentru ca nu s-ar descurca in Romania (mai ales daca ar ramane in Harghita :) )
      • 0 (0 voturi)    
        ba e chiar adevarata (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:23)

        daroc [utilizator] i-a raspuns lui geza

        Relatarea mea din comentariul de mai sus e cat se poate de adevarata. Ce sens ar fi avut sa mint? Pe de alta parte, totusi as fi complet deplasat daca i-as scrie aici pe forum adresa de e-mail doar ca demostrez ca spun adevarul. Dar sa-ti raspund la punctele tale.

        1. Or fi invatand limba romana la scoala, numai ca ce n-am precizat eu mai sus e ca fiicele ei - ca sa ma exprim foarte elegant - nu exceleaza deloc la invatarura. Or fi stiind ele cateva cuvinte in romana, asa cum si eu de exemplu stiu si eu in germana sau maghiara, dar nici pe departe ca sa poata sa se inteleaga in romana. Si asta necunoasterea limbii romane a fost incurajata pe fata de mama lor, din prostie zic eu. Evident, cazul lor e rar chiar si in Harghita si Covasna, dar e totusi relevant pentru ce am vrut sa subliniez in comentariul de mai sus.

        2. Tipa vorbeste si scrie extrem de bine romaneste fiindca a trait cativa ani in Bucuresti; si probabil ca atunci si-a perfectionat prin studiu limba romana. Dar chiar vorbeste si scrie remarcabil de corect lb. romana, asa cum de altfel o fac multi alti romani de etnie maghiara din Ardeal. N-am afirmat ca necunoasterea limbii romane e o traditie in acele zone, doar ca ea, in mod particular si rar, asa a inteles sa pastreze niste traditii. Necunasterea lb. romane NU este o traditie in zona, doar ca ei i s-a parut ca astfel, copii ei vor fi cumva mai secui decat daca ar sti lb. romana.

        3. Au fost mai demult, inainte de a fi divortati, toti in Ungaria o vreme, si nu le-a mers deloc grozav acolo. Nu-i nici acolo lapte si miere. S-au reintors toti inapoi in Harghita, bogata sau saraca cum o fi ea. Fetele nu vor sa emigreze in Ungaria ca sa le mearga mai bine, dar gandeste-te cum se simt ca imediat ce ies din cele doua judete, se simt complet aiurea nestiind romana. Sigur, ca si in restul judetelor din Ardeal sunt destui unguri, dar chiar si asa e greu daca nu cunosti limba romana.
    • -1 (1 vot)    
      daca prostia (Duminică, 4 septembrie 2011, 6:04)

      banateanul. [utilizator] i-a raspuns lui daroc

      doare ? Hai sa accept firul logicii tale.dar......Este foarte extremist!Poate vei sari in sus,ca cine eu ? noi romanii si asa mai departe.Bine si intre unguri sunt
      care gandesc ca tine,cum spune cineva o prostie ,celalalt sare in sus ca si ars, si zbeara ca din gura de sarpe ! Ce noi ungurii avem dreptul la......ce ?noi romaniiva dam dreptul la......
      DAR AMANDOI NU STIU UN LUCRU ESENTIAL
      ,NIMENI DAR NIMENI NU SA NASCUT ROMAN,UNGUR ,NEAMT,CHINEZ ,POLONEZ etc.
      TOTI NEAM NASCUT OAMENI (eu celputin asa simt ca mam nascut OM) si cum am crescut am invatat o limba,limba care sa vorbit in jurul MEU !
  • +7 (13 voturi)    
    perfect de acord (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 14:08)

    anamaria [anonim]

    cu demersurile autoritatilor ungare de unificare a natiunii lor, dar in actualele granite ale Ungariei sau in Asia de unde au venit. In rest, conceptul de Bazin Carpatic este prea larg si nu reflecta realitatea istorica. In Bazinul Carpatic nu au ce cauta ca natiune, ca popor migrator - da.
    • +3 (5 voturi)    
      eu (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:57)

      eu [anonim] i-a raspuns lui anamaria

      eu cred ca prin "bazinul carpatic" au vrut sa spuna "lacul balaton".
    • +2 (4 voturi)    
      si io's de acord (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:03)

      lady gargara [anonim] i-a raspuns lui anamaria

      sa'i unim, sa facem o minoritate maghiara mai mare in ro. :-)
  • +3 (15 voturi)    
    ce nerusinare (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 14:12)

    FLORIO [utilizator]

    Cum de ii mai lasa sa intre in Romania pe astia eu nu pot intelege. Acum stiti si voi de ce se opun ungurii Rosiei Montana. Vor ei bogatiile noastre. Daca nici astia nu sunt considerati dusmanii Romaniei apoi cine o mai fi?
  • +8 (14 voturi)    
    Nu aici!!! (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 14:13)

    cosmin [anonim]

    Cei care doresc sa se "uneasca", sa plece din "Bazinul Carpatic"...
  • +9 (11 voturi)    
    Argumente nerealiste (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 14:20)

    fane [anonim]

    Domnul Laszlo Gyorgy, atunci vand afirma ca: "Regretam ca tocmai aceia ne condamna care raspund de esecul politic si economic al tarii, politicienii care fac totul de Bucuresti si nu au un alt tel decat propria bunastare" uita ca UDMR-ul (o formatiune politica fondata pe criterii etnice) se afla la guvernarea Romaniei in ultimii 20 de ani. In tot acest timp Romania a implementat masuri ce au dus la o autonomie a etnicilor maghiari neintalnta nicaieri in tarile ce au componenta minoritara maghiara, mai mult de atat, romanii ce traiesc in alte state nu primesc aceleasi drepturi in contrapartida (aici ma refer direct la romanii ce traiesc in Ungaria).
    Si atunci despre ce vorbim? Vorbim despre autonomie teritoriala? Pai cum as fi de acord cu asa ceva? Cum pot fi de acord ca romanii sa ajunga a fi condusi in tara lor de o alta etnie majoritara in anumite zone? Ridicol.
  • +11 (17 voturi)    
    Vivat Avram Iancu !! (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:04)

    LiVIUS OLACH [anonim]

    zoltane, despre ce baigui tu acolo privind" bazinul carpetic"!? asta nu v-a apartinut niciodata si nu o sa va apartina in veci. jamais, never!! stergeti-va pe bot!!
    sngurul bazin despre care puteti vorbi este cel panponic(dar si aici trebuie sa cereti voie). ma indoiesc profund de vointa voastra, pentru ca nu aveti vana. sunteti degenerati si ati ramas doar cu unele vise ale trecutului hunic, care nu mai valoreaza nimic!! visan latasog zoltan!!
    • -3 (5 voturi)    
      daca (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:41)

      banateanul. [utilizator] i-a raspuns lui LiVIUS OLACH

      vrei sa scrii in limba mghiara dute si invata ceva in limba care nu o intelegi deloc! cu respect dela un banatean care vorbeste 3 limbi.
      • 0 (2 voturi)    
        corezzione (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:22)

        dorin [anonim] i-a raspuns lui banateanul.

        banatene, care vorbesti trei limbi dar nu scii bine nici una, dute se scrie du-te
        • 0 (0 voturi)    
          ce usor (Duminică, 4 septembrie 2011, 15:47)

          banateanul. [utilizator] i-a raspuns lui dorin

          este sa critici pe altul,dar unii nu vad padurea de POM ! Ma critici ca nu stiu sa scriu,bun sunt de acord. Am mai scris pe acest forum ca am probleme cu ortografia a limbi romane.In 1954 de
          cand am terminat cele 7 CLASE ELEMENTARE,au trecut multi ani,plus sa mai facut si scimbari in gramatica,si sincer nu mie rusine cum scriu, multi romani erau bucurosi sa scrie in alte limbi cu acelasi greseli cum scriu eu in limba romana.
          dar acum este o alta problema cu critica TA Imi reprosezi ... *vorbesti trei limbi dar nu scii nici una * Am reprodus cu exactitate.Te intreb avea un sens critica ta?
      • 0 (0 voturi)    
        cu (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 21:50)

        cu [anonim] i-a raspuns lui banateanul.

        cu tot respectul, dar daca omul a facut o greseala gramaticala, tine cont ca se poate intampla oricui. si tu ai scris "dute".
  • -1 (7 voturi)    
    mancam si noi paine (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:04)

    Vadim [anonim]

    Tu faci Totul, eu nu dau Nimic!:)
  • +10 (14 voturi)    
    Da (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:14)

    Ana [anonim]

    Uniţi-vă, dar în Ungaria! Ne-am săturat de declaraţii care nu ţin cont de graniţele existente, de suveranitatea celorlalte state, de bunul simţ. Cu voi în mijlocul Europei, nu vom fi niciodată de acord cu SUE...
  • -3 (13 voturi)    
    pune umarul (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:14)

    mihai [anonim]

    la unificare si PDL si Basescu;
    Basescu cu Victor Orban sunt prieteni;
    vindem tot pentru bani;
    • +3 (3 voturi)    
      ce (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:59)

      ce [anonim] i-a raspuns lui mihai

      ce sa spun, "vajnicele" partide patrihoate ca psd, pnl si pc, care urla peste tot ca pdl a facut alianta cu udmr dar... propun si ele udmr sa treaca in barca lor. aceeasi micime a mintii securitsto(pnl)-comuniste(psd) le-a facut si sa isi bata joc de reorganizarea teritoriala.

      usl reprezinta chintesenta milogelii, tradarii, ipocriziei si animalicitatii din romania. sa se ia in brate si cu prm.
    • +2 (2 voturi)    
      Nu este adevarat (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:00)

      gigi [anonim] i-a raspuns lui mihai

      "Presedintele Traian Basescu a declarat ca autonomia teritoriala nu poate exista in Romania si ca politicienii care incearca sa pacaleasca oamenii sustinand contrariul vor culege roadele minciunii."
      http://stirileprotv.ro/stiri/politic/traian-basescu-autonomie-teritoriala-nu-poate-exista-in-romania.html
      Si acum, ca ai dovada ca esti un mincinos parsiv, ce mai ai de comentat?
  • +13 (15 voturi)    
    la ungaria (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 15:19)

    marius [anonim]

    fraza completa ar fi trebuit sa fie:
    "Facem totul ca natiunea maghiara din Bazinul Carpatic sa se uneasca IN UNGARIA" ,caci altfel ne amestecam in ciorba interna a altor state"
  • +3 (3 voturi)    
    Afara, afara ... (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:01)

    TeornWfviornf1308087524355 [anonim]

    Ei cu gargara, noi cu semnatura lor pe Trianon. Cum o fi mai bine? Viszlát!
  • +4 (4 voturi)    
    pierdere de vreme, (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:24)

    K.V [utilizator]

    deja m-am plictisit de acest subiect, plictisiti sunt si diplomatii si presedintele tarii care nici nu o sa aiba vreo replica la aceste vise ale ungurilor
  • +5 (5 voturi)    
    in (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 16:33)

    uzu [anonim]

    intr-o zi o formatiune politica romaneasca va putea guverna fara UDMR si stunci se va face reimpartirea administrativ tereitoriala. asa cum s-a propus si acum cu Harghita si Covasta intr-un grup cu alte (foste) judete, iar asta va insemna sfarsitul idee de tinut secuiesc ca forma administrativa.
    oricum, ungurii din ardeal nu ai nici o vina ca politicienii din ungaria si romania alearga dupa voturi si asta cu pretul urii intre etnii.
    eu n-o sa-mi urasca sau dispretuiesc vecinul ungur (loculesc in Cluj) numai pentru ca ala din parlamentul ungariei vrea voturi. atata vreme cat Pista BAci care-mi repara masina nu face decat sa imi repare masina, din partea mea are tot respectul. Nu ma intereseaza care dintre noi doi a fost primul in ardeal.
  • +3 (5 voturi)    
    Politicieni (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 17:08)

    Sakura [utilizator]

    Peste tot sunt politicieni care pur şi simplu trebuie ignoraţi. Ungaria nu face excepiţie. Din păcate în România avem de zeci sau sute de ori mai multe rebuturi politice ca ei, dar nu se mai scandalizează nimeni când aceştia îşi dau drumul la inepţii pe gură.
  • +1 (3 voturi)    
    ESA (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 17:08)

    ATILLA [anonim]

    Bai ,lasati gluma ca-mi iau cortul si ma duc de unde am venit.Ce unificare ?Voi a-ti uitat ca suntem migratori si ca fiecare trebuie sa stea in cortul lui?
    EU SEFUL VOSTRU VA ZIC PREGATITI-
    VA SA PLECAM DE PE AICI (DIN EUROPA) CA NE-AM FACUT CAM MULTI ,,PRIETENI,,PACILEA.
    HA ...HAAAA.. ATI INTELES ?
  • 0 (4 voturi)    
    despre aia (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 17:13)

    acasa1284285656193 [utilizator]

    Unde este marele barbat de stat,acel Hercule de
    buzunar,care conduce guvernul Romaniei? Nu l-am
    auzit sa ia vreo pozitie fata de aiurelile nationaliste
    ale celor din maghiarime? Probabil ca este prea
    ocupat cu lupta contra partidelor din opozitie.Ce
    rusine!Sau,poate o fi fost cumparat pe un pumn de
    arginti? Oricum ar fi,roman ardelean nu mai este
    de mult!!!
    • 0 (2 voturi)    
      atitudine corecta (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:38)

      daroc [utilizator] i-a raspuns lui acasa1284285656193

      In general, mai ales atunci cand ai o funtie politica, nu e bine sa raspunzi la fiecare aiurit care afirma cate ceva provocator si pe langa realitate si bun simt. El asta vrea: sa-l bagi in seama si sa te cobori la nivelul lui!
      Mai ales cand pozitia oficiala atat a presedintelui, cat si a primul ministru (sau Hercule de buzunar, cum cu dragalasenie il alinti tu ;) ) este cat se poate de clara si fara echivoc, pentru ORICINE: fara autonomie pe criterii etnice. Da autonomiei cand ea se aplica tututor entitatilor administrative, dar nu pe criterii etnice.
      Sigur, daca esti intrebat, raspunzi simplu si clar care este pozitia ta. Exact asa cum a facut Basescu acum o vreme cand, fiind la Budapesta a fost intrebat la o conferinta de presa, cand maghiarii din Romania vor primi autonomie pe criterii etnice si a raspuns simplu si sec: niciodata. Un singur cuvant, precis si clar, fara a se baga in explicatii sau polemici absolut fara sens!
  • +2 (2 voturi)    
    nu inteleg ce vrea sa spuna ... (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 17:50)

    turistul [anonim]

    natiunea ungara e dezbinata in bazinul carpatic si el vrea sa o uneasca ?? vrea sa uneasca natiunea ungara din bazinul carpatic cu cea din ungaria ... ?
  • +3 (3 voturi)    
    Zoltan Balczo, vicepresedintele Parlamentului Unga (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 19:10)

    nelu [anonim]

    Daca un oficial ungur s-a exprimat in acesti termeni in parlament , oficialii romani trebuie de a lua atitudine ferma si fara menajanente.
    UNGURII FAC LEGI IN UNGARIA ,NU IN ROMANIA!
  • +2 (2 voturi)    
    astia se joaca... (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 20:49)

    miguel [anonim]

    .. cu focul. Pe linga noi ii mai au pe cap si pe slovaci si pe ucrainieni. Si uite asa incepe al 3-lea razboi mondial care va consfintii disparitia atit a Ungariei cit si a ungurilor.
    • +1 (1 vot)    
      stai flexat (Duminică, 4 septembrie 2011, 0:13)

      daroc [utilizator] i-a raspuns lui miguel

      Nu incepe nici un cel de-al treilea razboi mondial, stai flexat. Si daca vreodata va incepe un astfel de razboi, fii tu sigur ca nu din cauza ungurilor, romanilor, slovenilor, sau a altor natiuni mici va incepe.
      Razboaiele mondiale sunt declansate de marile puteri si si atunci, in conditii deosebite. Un popor mic, oricat ar vrea, n-are puterea sa declanseze un razboi mondila. Cel mult marile puteri se pot folosi de un pretext sau altul legat de un popor sau altul mic, dar categoric cauza reala este cu totul alta.
      • 0 (0 voturi)    
        Tocmai,,, (Duminică, 4 septembrie 2011, 12:27)

        miguel [anonim] i-a raspuns lui daroc

        ... ai confirmat ceea ce am spus. Gindeste-te de unde au inceput celelalte 2 razboaie mondiale.
  • +3 (3 voturi)    
    Oferta ferma. (Sâmbătă, 3 septembrie 2011, 21:33)

    Serios [anonim]

    Putin,cand era presedinte,a oferit personajelor cu intentii separatiste spatiu,cat vezi cu ochii,in Siberia.Oferta este actuala,Siberia va primeste cu bratele deschise si va puteti uni intro veslie vesnica.Iar noi,offfff...am scapat de aberatii.
  • +2 (2 voturi)    
    desfiintati (Duminică, 4 septembrie 2011, 9:50)

    kalu [anonim]

    ungaria mai baieti. Si asa este criza, o vindeti pe bucati, luati 2 forinti si stati la cort. Asa cum faceau si stramosii vostrii de altfel. Hai, nu va fie rusine, iese o friptura la ceaun, mama-mamaaa.
  • 0 (0 voturi)    
    oare (Duminică, 4 septembrie 2011, 14:46)

    Zoltán [anonim]

    Nu ar fi mai bine pentru Romania, daca si noi am trai mai bine? Eu cred ca nu ar trebui sa fim orbi! Toate problemele provin din cauza conducatorilor nostri: si romani si maghiari. Ca daca am trai bine, cum spuse marinarul chior, nu ar mai interesa pe nimeni problemele acestea. dar asa in saracie, pentru toata lumea trebuie sa dai teme care sa atraga atentia de la problemele noastre....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version