Material sustinut de EximBank

O idee din facultate, concretizata intr-un pariu de succes pentru un mediu industrial si de business competitiv

de I.C.     Smile Media
Luni, 8 mai 2017, 10:27 Poiana lui Iocan

Management energetic
Foto: Servelect
In urma cu 12 ani, la Cluj, se lansa pe piata o companie de servicii energetice axate pe eficienta si dezvoltare durabila, concepte care, la vremea respectiva, ramaneau in peisajul societatii romanesti in sfera discutiilor. Andrei Ceclan si Claudiu Boca dezvoltasera ideea in facultate, sursa de inspiratie fiind un curs si un ”profesor vizionar”. Au plecat la drum fara experienta sau cunostinte de afaceri, insa decisi sa se dezvolte oferind eficienta energetica si, in acelasi timp, sa contribuie la bunastarea si dezvoltarea sanatoasa a economiei romanesti.

”Am inceput nestiind cum se face o afacere, dar pasionati de ideea de eficienta energetica, de impactul solutiilor in reducerea de costuri ale altor afaceri, in special din mediul industrial”, povesteste Andrei Ceclan, unul din fondatorii Servelect.

”Eram studenti in ultimul an de facultate si unul dintre cursuri a fost sursa de inspiratie si elementul declansator: Managementul energiei. Am avut un Profesor vizionar si care ne inspira si indemna la actiune„, isi aminteste el.



Treptat, au ajuns sa inteleaga ce este o afacere proprie, cum se creste, ”cum oportunitatile oferite de noi Beneficiarilor nostri sunt, in aceeasi masura, si oportunitatile noastre de a ne dezvolta si oferi prin eficienta energetica, contributia noastra la bunastarea si dezvoltarea sanatoasa a economiei din Romania„.

La ora actuala, compania are acoperire la nivel national, iar in ultimii ani si la nivel european, proiectele lor ducandu-i in Turcia si Letonia.

Printre conceptele promovate de companie se numara:

  •  conceptul de cladire cu consum energetic aproape de zero - nZEB, atat rezidentiala cat si publica sau de business, care pus in practica atrage investitii ample in renovari, resurse umane formate competent, schimbare de comportament;
  •  conceptul ESCO prin care investitiile in eficienta energetica si competitivitate se platesc din rezultatele si savingul pe care il genereaza;
  • Negawattora, in loc de megawattora, ca unitate de energie economisita pe care un fabricant sau o cladire sa o achizitioneze chiar de la furnizorul de energie si astfel devenit si furnizor de economii de energie. ”Iata o alta paradigma care il obliga pe furnizor sa isi creasca si calitatea serviciilor energetice, in acelasi timp in care isi fidelizeaza beneficiarii si contribuie la dezvoltarea lor durabila. Bursa de energie devine astfel si o piata a economiilor de energie, care presupune implementarea de solutii si de tehnologie de varf, transformarea consumului in investitii„, explica fondatorul.

Servelect este o companie de tip ESCO (Energy Services Company), iar pana de curand conceptul ESCO a fost destul de putin promovat pe piata din Romania. In ultima vreme au avut loc insa o serie de actiuni de educare a consumatorilor in acest sens. Pentru Servelect, acest lucru s-a tradus intr-o crestere a gradului de interes pentru implementarea de proiecte ESCO atat in sectorul public, cat si in cel privat.

”Pana in prezent am implementat peste 800 de proiecte de eficienta energetica pe intreg teritoriul tarii. De asemnea, pana la finalul anului 2015, am identificat prin studiile si auditurile energetice realizate un potential de reducere a consumurilor de energie cuantificat la 392.953 MWh / an, pentru care am propus investitii in proiecte de eficienta energetica de aproximativ 58 de milioane de euro, cu o amortizare medie globala, putin peste 3 ani„, arata Andrei Ceclan.

Clientii lor tinta sunt reprezentati de consumatori industriali (din toate sectoarele de activitate) si comerciali (hoteluri, cladiri de birouri, centre comerciale etc.). De curand au inceput sa dezvolte o serie de colaborari cu diverse municipalitati din Romania, iar potentialul de eficienta al sectorului cladirilor publice este unul ridicat.

”Romania detine un potential semnificativ de crestere a valorii adaugate prin industrie si cladiri. Solutia vine din punerea in practica a masurilor de eficienta energetica identificate sau care inca nu au atras atentia factorilor decizionali din fabrici si cladiri”, spune Andrei Ceclan.

Proprietarii afacerii cred ca, prin eficienta in utilizarea energiei intr-un mod durabil, mediul de business din Romania se poate indrepta mai mult inspre industrii creative si genera o dezvoltare si crestere economica sanatoasa, mai putin vulnerabila la pietele estice cu resurse ieftine si mai putin dependenta de coordonarea industriei vestice.

Potrivit fondatorilor, ”creativitatea si inovarea poate veni atat din zona universitatiilor romanesti, cat si a start-up-urilor si IMM-urilor orientate pe servicii consultative sau IT, respectiv si din zona corporatiilor si companiilor mari, cu departamente dedicate de R&D. In toate aceste entitati exista resurse bine specializate, ca promotori ai valorii adaugate prin energie durabila si inteligenta”.

Ei cred ca energia poate fi durabila doar daca ne asumam indicatori de performanta energetica si daca acceptam provocarea schimbarii de comportament.



”Performanta energetica inseamna pentru Beneficiari cresterea competitivitatii si a productivitatii, iar aceasta antreneaza un intreg mecanism in lant: companii de servicii energetice (cum este si Servelect), producatori de echipamente si tehnologii de varf, furnizori de tehnologia informatiei, furnizori de energie, consultanti de marketing si imagine, banci, universitati, etc”, spune Andrei Ceclan.

Dupa 12 ani, afacerea arata, in linii mari, cam asa cum si-au imaginat-o pe bancile facultatii, drept dovada ca, daca ar fi sa o ia de la zero, ar urma acelasi drum, fara nicio ezitare.

”Avem o contributie (...) asupra mediului de afaceri, asupra dezvoltarii sanatoase si durabile prin eficienta energetica in industrie si cladiri. Muncim cu pasiune si credem in ceea ce facem”, incheie Andrei Ceclan.





Citeste mai multe despre   

















3079 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    Oare ? (Marţi, 9 mai 2017, 9:36)

    clint [utilizator]

    Prin energie se plimba tot felul de figuri suspecte, "baietii destepti" pasamite. Nu stiu de ce, dar povestea de fata imi suna a fi una a baietilor destepti. Are toate ingredientele, nu spune nimic din ce ar fi core business-ul lor si cum aduc valoare adaugata in domeniul asta unde invoatia este cheia.

    Vreun panou solar de mare eficienta, un schimbator de caldura destept, vreun material de izolatie revolutionar ? Nimic din toate astea.

    Ei vand "conceptul" de cladire cu 0 consum, foarte frumos, dar cum faci asta ? Pentru ca acest concept exista de multi ani si diferenta o fac materialele, adica pretul si eficienta. Mai exact banii pe care ii investesti initial in cladire trebuie sa se recupereze relativ facil din facturile ulterioare. Vrei o cladire cu 0 consum, se poate, dar e posibil sa coste mai mult decat facturile pe 30 de ani. Vrei asta ? Daca esti in padure, n-ai incotro, dar in orase, mai ales pentru business, asa ceva nu se poate imagina daca nu pune si statul umarul la salvarea planetei.

    Ce au faceau baietii destepti in energie, luau curent dintr-o parte si il vindeau in alta, inregistrand profituri uriase fara sa miste nimic cu o firma de apartament. Ce va face pe voi unici in business-ul asta, unde e inovatia ? Eu vad doar niste concepte pompoase de marketing ( cladire cu 0 consum, energie "negativa", samd ) si de fapt, in spate probabil ca sunt cel mult niste echipamente luate din China si re-vandute la preturi imense....

    Cat despre "baietii care au inceput din facultate fara sa cunoasca business", ar fi interesant de vazut cine sunt parintii lor. Nu zic ca nu pot fi si niste vizionari si afaceristi inascuti demni de tot respectul, dar in ultimii 27 de ani, despre aproape toti oamenii de mare succes in afaceri am aflat lucruri care, sa o spunem pe sleau, duceau direct la fosta Securitate.
  • -1 (1 vot)    
    Multi invidiosi in lumea asta (Miercuri, 10 mai 2017, 10:53)

    dana2017 [utilizator]

    eu zic ca ar trebui sa te interesezi direct despre firma inainte sa pui un comentariu din asta...


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi