În varianta sa cea mai simplă, teoria votantului median spune că dacă există două partide, unul de stânga, unul de dreapta, şi o distribuţie ideologică a votanţilor sub forma unei curbe Gauss, partidele vor tinde să-şi modifice mesajele şi programele în aşa fel încât să se apropie de centrul acestei distribuţii a votanţilor. Lupta dintre partide se dă pe votantul median pentru că doar acesta stă în dubiu cu cine să voteze. În cazul nostru, situaţia e puţin mai complicată pentru că avem mai multe partide, dar nu e imposibil de abordat.
Un sondaj făcut de SNSPA în Bucureşti, coordonat de Alfred Bulai şi Cătălin Augustin Stoica, ne oferă datele pentru a verifica în ce măsură se potriveşte această teorie cu realitatea şi de a înţelege apoi prin prisma ei comportamentul politic al partidelor, de pildă de ce s-a creat alianţa USL.
Înainte de a vedea aplicaţia la cazul nostru concret, e necesară o precizare. Unul dintre miturile cele mai populare în legătură cu comportamentul votanţilor este că ei ar vota în funcţie de interesul lor personal – că ar vota partidele despre care ei îşi închipuie că vor lua măsuri ce le vor aduce lor beneficii. De pildă se crede că pensionarii ar vota cu PSD pentru că PSD susţine creşterea pensiilor şi a altor ajutoare. Realitatea, poate surprinzătoare, însă susţinută empiric de multe studii, este că majoritatea oamenilor votează ideologic – votează cu partidele despre care ei îşi închipuie că vor lua măsuri în favoarea „binelui general”. În cazul exemplului dat, pensionarii votează cu PSD pentru că majoritatea dintre ei, trăind toată viaţa în comunism, realmente sunt de stânga din punct de vedere ideologic.
Există şi o explicaţie teoretică a acestui comportament al votanţilor: oamenii nu-s atât de naivi încât să-şi imagineze că votul lor chiar contează (că un vot ar putea într-adevăr influenţa rezultatul alegerilor), motiv pentru care votul nu este văzut de nimeni drept o unealtă eficientă prin care să-şi promoveze interesul personal. Votul este văzut în schimb drept un mijloc prin care să-şi manifeste identitatea lor politică – este ceea ce se numeşte „vot expresiv”. Astfel, ceea ce contează cel mai mult în determinarea rezultatelor alegerilor este autoidentificarea politică a votanţilor şi respectiv percepţia lor asupra ideologiilor partidelor.
Ce ne spune sondajul SNSPA despre votantul bucureştean
Din sondajul SNSPA ceea ce ne interesează pe noi pentru a putea face o predicţie cu ajutorul teoriei votantului median sunt următoarele date: autoidentificarea ideologică a respondenţilor (p. 52) şi percepţia asupra ideologiilor partidelor (p. 53). Figura 1 prezintă aceste date. Procentele din figură sunt renormalizate în aşa fel încât să însumeze 100% după eliminarea celor apolitici sau care au refuzat să se indentifice în paradigma stânga-dreapta (20%). Neştiind nimic despre aceşti 20%, nu putem decât să presupunem că, în măsura în care votează, ei sunt distribuiţi la fel ca şi ceilalţi – aceasta este una dintre sursele posibile de erori.
De asemenea, ne interesează sondajul despre intenţiile de vot pentru Consiliul Local (p. 41-2) pentru a putea compara predicţia cu realitatea. Dacă teoria votantului median se comportă onorabil o putem folosi apoi pentru a înţelege strategiile partidelor, evalua eficienţa acestor strategii şi analiza consecinţele pe care diferite strategii posibile le-ar avea.
Fig. 1. Autoidentificarea politică a votanţilor şi percepţia asupra partidelor
Observăm că cei mai mulţi bucureşteni se auto-identifică de centru, dar distribuţia per total favorizează uşor drepta faţă de stânga.
O primă predicţie calitativă a modelului votantului median se verifică: după cum se vede, atât partidele de dreapta cât şi cele de stânga se înghesuie spre centru. Logica este următoarea: votanţii foarte de dreapta oricum nu vor vota cu PSD, aşa că atenţia principală a PNL şi PDL este să-i atragă pe votanţii moderaţi. Similar, PSD nu are nevoie să se obosească să-i atragă pe cei foarte de stânga care oricum nu vor vota cu PNL sau PDL, ci trebuie să-i convigă pe cei de centru şi de centru-stânga.
Pe partea dreaptă, conform percepţiei publicului, PNL şi PDL sunt practic indiscernabile ideologic, ambele fiind partide de centru-dreapta, foarte apropiate de centru. Vedem că numai 8% din electorat are exact profilul lor ideologic însă, după cum spuneam, cei „autentici de dreapta”, chiar dacă sunt nemulţumiţi de „concesiile stângiste” ale celor două partide oricum nu vor vota cu PSD, fiind deci un „electorat captiv” de dreapta. Cine ia voturile celor din coloanele 6-10? În absenţa unor informaţii suplimentare, vom presupune că ei se împart jumi-juma între cele două partide de dreapta. Această presupunere nu este probabil strict adevărată şi reprezintă deci o sursă suplimentară de eroare.
Pe partea stângă, PSD este şi el foarte apropiat de centru, însă aici situaţia este mai complicată pentru că există o serie de partide care se interpun între el şi votantul median. În afară de UNPR, celelalte partide (PRM, PNG, PP) sunt de fapt partidele extremiste însă ele sunt percepute de publicul larg ca fiind de centru-stânga. Situaţia este clară în ceea ce-i priveşte pe votanţii din coloanele 1-3, ei mergând la PSD. În ceea ce-i priveşte pe cei din coloanele 4-5, îi împărţim jumi-juma între USL (PSD+PNL) şi grupul de centru-stânga (PRM, PNG, PP, UNPR). Din nou, nu ştim exact proporţia, însă asta-i tot ce putem face în lipsa unor informaţii suplimentare.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
