Sa facem un efort de imaginatie: cum ar arata binomul democratie+capitalism in Somalia sau Sudan? Dar comunismul implementat cu forta in cantoanele elvetiene sau Benelux? Pariez ca n-ar fi raiul pe pamant in primul caz si nici dracul n-ar fi atat de negru in cel de-al doilea. Jonglam printre sistemele posibile (ca tot a pus criza in discutie falimentul capitalismului) dar ignoram detaliile esentiale: gradul de educatie, maturitatea emotionala a liderilor care le impun si a populatiei care le adopta. Democratia fara educatie pica in populism, in capitalismul fara repere morale vor coexista opulenta si bantustanul iar comunismul nu poate fi experimentat decat in societati unde altruismul si empatia sunt dominante, altfel dorinta de posesie se deghizeaza in privilegii politice si rang social.

Se spune ca orice intamplare pe care o traim este in esenta neutra. Noi ii conferim atribute in functie de sistemul propriu de valori. Nicolae Steinhardt descrie in “Jurnalul fericirii” cum detentia din perioada comunista poate fi traita ca o experienta utila, de crestere interioara. Poti descoperi peste ani ca ai trait reusite care te-au imputinat si esecuri care te-au ridicat in proprii ochi. De ce n-am extinde ipoteza din start si asupra sistemelor pollitice? Dupa Revolutie am trait o etapa de demonizare a comunismului, acum descoperim ca si capitalismul are limitele sale. Putem condamna/ridica in slavi un sistem facand abstractie de societatea in care se aplica, de gradul de educatie, calitatea umana, sistemul de valori al celor pusi sa il implementeze si a celor care opereaza in interiorul sau?

Vorbim cu emfaza despre Grecia antica, leaganul democratiei, trecand repede peste caracteristicile societatii respective. Lasand la o parte inechitatea sociala niciodata pusa in discutie in orasul-stat (un grupuscul de 20-30.000 de cetateni, de doua ori mai multi meteci-“expatii”-si cateva sute de mii de sclavi fara drepturi) nu putem ignora gradul de educatie (desavarsita in scoli apoi in agora) al celor care o practicau. O populatie redusa numeric si relativ educata deci, cam ca in cantoanele elvetiene unde se practica cu succes democratia directa si institutia referendumului e foarte populara. Poate fi democratia un succes translatata in societati numeroase, lipsite de gradul de educatie necesar si cu un set dominant de valori care pune accent pe individualim si posesie? Obtinem, dupa caz, un amestec de populism si capitalism feroce, ori acelasi populism cu egalitarism de fatada, dar lupte interne pentru privilegii si putere de decizie.

Ciclic, capitalismul si comunismul isi organizeaza procese. Nu dam in judecata si natura umana?

Imi amintesc ce revolta a starnit cugetarea lui Ion Iliescu “comunismul, o idee generoasa aplicata prost”. Nu aplicarea a fost gresita, societatea in care s-a aplicat nu avea valorile necesare. Sunt comvins ca si despre capitalism, acum la 20 de ani de la Revolutie, sunt multi care pot gandi la fel, mai ales dintre cei cocosati de rate, sau locuitori ai oraselor monoindustriale in curs de desertificare. La ce v-ati fi asteptat dupa 45 de ani

de egalitarism fortat?

Complexele de inferioritate si dorinta de parvenire au dat repede nastere multor ocupanti de fotolii in Top 300, s-au facut in cativa ani averi care in societati asezate se fac in generatii. Nu eram pregatiti pentru capitalism asa cum nu eram pregatiti nici pentru comunism. Dovada ca oamenii sunt importanti si nu sistemul pe care il adopta o avem contempland socialismul decent din statele nordice, capitalismul

digerabil din Europa de Vest ori variantele sale extreme, cu bantustanele rasarind printre palate prin Africa si America de Sud sau cultul eficientei si profitului corporatist amintind de inceputurile industrializarii prin Asia.

Ce sens are atunci condamnarea comunismului, dincolo de discutabilul capital politic al celor care o propun? Sa condamnam si capitalismul pentru excesele sale din secolul trecut, pentru derapajele corporatiste din lumea a treia (vezi Cochabamba in Bolivia) ori modul in care castanele azvarlite in foc de bancheri sunt scoase acum de contribuabilul de rand? Ce vina au bietele sisteme cand societatea care le aplica e bolnava? Avem cenzura si politie politica si in capitalism (vezi Pinochet), simbioza stat-corporatism (Mussolini), putem avea chiar si comunismul-capitalist daca ne place China. Unde ca va ajunge lumea araba cu un import de democratie si capitalism? La fundamentalism sau impartire feudala a resurselor. Circulatia libera a ideilor poate genera progres si bunastare ori purificare etnica si genocid cum au patit-o niste state africane. Atentie, mare atentie deci la modul in care manuim lozincile si la ce se afla in spatele lor. Prea repetam ca niste tonomate refrenul orwelian din “Ferma Animalelor” - patru picioare-bine, doua picioare-rau.

Citeste si alte articole ale lui Cristian Dogaru