Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Vandalii din Marea Britanie. Zece capete de acuzare

de Mihail Neamtu     Contributors.ro
Vineri, 12 august 2011, 11:10 Actualitate | Opinii

Mihail Neamtu
Foto: HotNews.ro

Cum să înțelegem povestea miilor de rebeli fără cauză, mobilizați vehement împotriva ordinii burgheze din Marea Britanie? Putem privi dezordinea stradală din Londra, Manchester, Liverpool & co. drept semn al declinului european? Avea oare dreptate Arthur Toynbee să spună că „marile civilizații nu mor ucise din afară, ci aleg mai curând să se sinucidă”?

I.

Mulți comentatori s-au grăbit să ofere o singură explicație pentru vandalismele urbane. Prima tentație a celor care înlocuiesc gândirea cu sloganul a fost invocarea factorului rasial: „străinii sunt de vină!” strigă xenofobii de azi și de ieri. Cu toate acestea, datele oficiale arată că nu se poate vorbi despre un portret-standard al atacatorilor: au existat hoți cu profil caucazian (băieți și fete de culoare albă, adică britanici din tată în fiu sau din mamă în fiică), după cum au existat și tineri cu origini creoleze sau magrebiene, proveniți din familii numeroase, dezbinate și sărace. Virusul violenței nu ține cont de granițele etnice – el circulă liber, deși se folosește de anumite focare.

II.

Alți analiști au propus o corelație între mișcările anarhice și măsurile de austeritate economică anunțate de Guvernul britanic. Frica și neliniștea au produs multe fenomene în ultima perioadă, de la politicile protecționiste ale Spaniei sau migrarea californienilor spre statul Texas până la volatilitatea tranzacțiilor bursiere. Atacul de panică nu justifică însă dezordinea. E motivul pentru care reflecția de ordin moral trebuie să precumpănească.

Să nu furi! reprezintă nu doar o poruncă din faimosul Decalog iudeo-creștin, și ci și imperativul etic îmbrățișat de mai toate tradițiile religioase ale umanității. Respectul pentru proprietate e una din regulile de aur ale conduitei umane – o atitudine contestată, ce-i drept, de etosul revoluționarilor moderni (de la Proudhon, care exclama isteric: La propriété, cest le vol!, până la Marx, Lenin, Stalin sau Che Guevara, care predicau măsurile de expropriere, colectivizare și naționalizare drept căi luminoase de emancipare a țărănimii și a proletariatului).

III.

În fiecare zi, descoperim zona gri a judecăților morale: ne permitem tot soiul de ambiguități, complicități, amânări, compromisuri. La scară istorică, aproape toate societățile par să fi cunocut forme spontane sau organizate de erupție anomică: bacanalele grecești, jocurile romane din Colosseum, carnavalurile medievale, pogroamele antisemite din Rusia țaristă, masacrele de pe stadioanele de fotbal. Pretutindeni, urmașii lui Cain și Abel sunt urmăriți de umbra întunecată a crimei fondatoare. Cu toate acestea, tradițiile sapiențiale disting între păcatele comise la vedere, în chip ne-rușinat, și păcatele ascunse, care-și auto-limitează discret impactul erorii. Fumatul nu e o virtute ilustră iar posesorul de pipă știe asta când, la restaurant sau aeroport, acceptă să fie parcat în spații special amenajate. Societățile noastre atât de mioape metafizic încă mai disting existența unor imagini vătămătoare pentru vârsta copilăriei. La fel înțelegem și decizia închiderii barurilor după o anumită oră. Asemenea reguli ne spun că publicul larg (și eventual inocent) trebuie protejat de violența viciilor individuale, consumate în sfera privată. Obscenitatea vandalilor din Anglia vine tocmai din abolirea acestui tabu. Milioane de telespectatori au rămas consternați în fața imaginilor cu tineri care spărgeau și jefuiau fără un minim reflex de pudoare. Nu jena sau timiditatea, ci exhibiționismul, înjurătura groasă și voyeurismul au însoțit spolierea magazinelor.

Un sănătos imperativ moral a determinat și reacția anumitor comunități londoneze (e.g., lanțul de apărare al indienilor Sikh). Oameni indignați de nonșalanța și obrăznicia atacatorilor n-au mai așteptat venirea polițiștilor (atât de timizi în primele zile). Cetățeni liberi și neînarmați au căutat să blocheze – uneori cu prețul vieții – pofta tinerilor vandali de-a înota în oceanul fărădelegii și de-a plonja „dincolo de bine și de rău”. Nu sunt în filmul neo-realismului italian despre hoții de biciclete (regizor Vittorio De Sica), atât de respectuoși cu noțiunea de demnitate!

Jaful la drumul mare, hoția nesimțită și cinismul sfidării – iată forme noi de comportament asumat sub camerele de luat vederi. Clădiri istorice în flăcări, prăvălii devastate, magazine golite – toate acestea trimit spre rănile supurânde ale unei societăți fără anticorpi, fără stimă de sine, fără repere limpezi, fără valori clare, fără lideri curajoși și, mai ales, lipsită de mecanisme auto-imune. Declinul religiei împreună cu dezagregarea familiilor tradiționale, ca și prăbușirea autorității juridice și polițienești, nu pot fi excluse din ecuația descompunerii morale.

IV.

Sunt tulburătoare toate discuțiile savante care, încercând să explice un fenomen patologic, ajunge să-l justifice. Înainte de-a sancționa aberațiile străzii printr-un apel scurt la bun-simț și conștiință, există analiști dornici să se rătăcească print-o puzderie de indicatori macro-economici, calcule longitudinale ori statistici sociale. Poate că există circumstanțe care favorizează anumite crime (discriminarea, peer-pressure, instinctul de turmă), dar nimic nu poate absolvi responsabilitatea individuală.

Ideea că șomajul din cartierul Tottenham explică comportamentul huliganic e, pur și simplu, aberantă. În Polonia s-a înregistrat șomaj de 15% mulți ani consecutivi iar în Spania anului 2011 peste 40% din tineri (los indignados) sunt fără loc de muncă. Cu toate acestea, acte de barbarie nu s-au înregistrat. Nici evocarea „păcatului originar” al Poliției Metropolitane britanice nu se suține: Mark Duggan (origini africane) n-a fost o victimă inocentă a unor politiști abuzivi. Omul cu pricina avea trăsăturile unui bandit și atacator în serie (în genul lui Fane Spoitoru, pentru a forța o comparație). Duggan era înarmat cu un pistol semi-automat (fapt ilegal în Marea Britanie) iar polițiștii au decis să se apere de o posibilă reacție letală.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro



























Material sustinut de BCR

VIDEO Antreprenor StartUp Nation / Fondatorul Scolii de Bijuterie Contemporana: Eu nu vin la serviciu, eu vin in propriul meu atelier, in care imi exprim ideile. Ceea ce misca industria asta sunt ideile, nicidecum cifrele

David Sandu s-a ocupat de designul de bijuterii de cand era copil si a invatat pe cont propriu tot ceea ce stie. Assamblage - Scoala de Bijuterie Contemporana a aparut drept consecinta a acestei pasiuni. David face parte dintr-o industrie creativa emergenta, insa atat el, cat si cei care au trecut in ultimii 7 ani pe la bancurile de lucru ale scolii sale se vad adesea nevoiti sa spuna ca fac alte lucruri, pentru ca activitatea lor nu exista intr-un cadru legal.

833 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă