Care sunt mostenirile sistemului Iliescu si cum lupta fostul presedinte impotriva decomunizarii? De unde provine ostilitatea atator politicieni si oameni din presa in raport cu reformele initiate de Traian Basescu? Cine sunt prietenii si cine sunt inamicii unui autentic stat de drept? Ce rol joaca intelectualii in actualele “razboaie culturale”? Cine si in ce scop a lansat formulari tendentioase gen “intelectualii lui Basescu”? Ce rol detin personalitatile politice in comunism si post-comunism? A aparut in revista “VIP” un interviu in care ma refer pe larg la unele dintre aceste teme intens dezbatute in ultimele luni, ori, mai bine spus, in ultimii ani. Dezvolt in acest interviu, raspunzand pertinentelor intrebari ale Ancutei Balan, idei din volumul de dialoguri cu Mircea Mihaies, “O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”, aparut in iunie 2011 la editura Curtea Veche. Raspund pe baza propriei mele experiente, ca si pe baza celei a prietenilor mei de valori si idei, ca sintagma “intelectualii lui Basescu” este una lipsita de orice temei, o malitioasa nascocire propagandistica menita sa delegitimeze eforturi oneste de constructie culturala si morala si sa demonizeze niste oameni care nu inteleg sa cedeze presiunilor celor care se cred posesorii unici ai unui adevar pur, integral, definitiv si imaculat. Aceasta sintagma a fost de fapt pusa in circulatie in zona voiculesciana — va mai amintiti despre texte cu titluri gen “Trompetele prezidentiale” in “Jurnalul National” in care era “infierati”, in 2007, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H-R. Patapievici, Traian Ungureanu, Teodor Baconschi, Catalin Avramescu si subsemnatul?
In consonanta cu vadimii, badeagazii si ciutacii acestei lumi, formularea a fost jubilatoriu preluata si intretinuta cu maligna patima de diversii jurnalisti cu instincte de procurori, de unii obositi pamfletari reciclati si, fara intrerupere, de vasalii trusturilor de presa specializate in mineriade mediatice. Mai nou, dl Stelian Tanase deplange “ratacirile”acestor intelectuali “naivi si sentimentali”. Bine macar ca nu vorbeste de “pupinism” , “oportunism pentru eternitate” si “sinecurism” (ma rog, chestie de copyright). Corolarul acestei sintagme este afirmatia fostului presedinte Emil Constantinescu ca acei intelectuali care nu accepta sa intre, alaturi de el, de Mugur Ciuvica, de Zoe Petre, de Crin Antonescu etc, in corul demolator, au “suflete de sclavi”. Iata mai jos un fragment din interviu si prezentarea facuta de VIP.
“Am relatii cordiale cu numerosi politicieni, in special din zona centru-dreapta, de la Valeriu Stoica si Radu F. Alexandru la Teodor Baconschi, Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu si Traian Ungureanu. In zona liberala ii cunosc bine pe Andrei Marga si pe Eduard Hellwig. In PSD am mai putine cunostinte, din ratiuni ce pot fi lesne intelese. Il cunosc bine pe Mircea Geoana, inca din perioada cand era ambasador la Washington. In UDMR ii cunosc pe Kelemen Hunor, Bela Marko, Peter Eckstein, Gyorgy Frunda. Ii cunosc personal pe toti presedintii Romaniei post-comuniste, precum si pe premieri, de la Petre Roman si Thedor Stolojan la Emil Boc. Ca analist al tranzitiei si al democratizarii, este normal sa intretin aceste relatii. Cu Ion Iliescu am facut o carte de dialoguri in 2004, am fost insa intotdeauna un critic al autoritarismului fesenist si al formatiunilor succesoare dominate de el. Dintre politicienii influenti si activi, Ion Iliescu este cel mai acerb adversar al decomunizarii din Romania de azi. O spun in deplina cunostinta de cauza”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
