Unii au citit "Politica" lui Aristotel. Cei care nu au facut-o le recomand sa o parcurga. Textele de mai jos sunt fragmente legate de bani si economie. Fac mult mai mult decat actualele programe de -educatie financiara- promovate de unele institutii, scrie Dan Popa pe blogul Hymerion.
"Asa este povestea lui Thales din Milet. Din pricina saraciei lui, tinandu-l unii de rau, cum ca filozofia (lui) este nefolositoare- asa se spune - si prevazand, gratie cunostintelor sale astronomice, ca recolta maslinilor va fi imbelsugata, inca de cu iarna, cand tocmai avea ceva bani, dadu arvuna tuturor muncitorilor de masline din Milet si Chios, si-i inchirie cu o mica suma. Cand sosi apoi timpul culesului si se cautau in graba multi asemenea muncitori, i-a reinchiriat cu pretul care i-a convenit si a strans o mare avere; astfel le-a aratat ca filozofilor le este usor sa faca avere, cand vor, insa nu la aceasta nazuiesc ei.
In Sicilia, unul a cumparat cu banii depozitati la el tot fierul din uzine, iar cand veneau negustori de pe pietele straine, el era singurul vanzator si deci nu li-1 vindea pe cine stie ce pret prea mare, totusi, la cincizeci de talanti, castiga o suta. Dionysios, afland aceasta, ii dadu voie sa-si ia averea, insa ii interzise sa mai ramaie in Siracuza, ca unuia ce nascocise o afacere pagubitoare intereselor tarii.
Istoria ne arata insa ca pofta de imbogatire e intotdeauna mai mare decat plapuma. Si la nivel de state si la nivel de individ. La nivel de tari, in trecut totul depindea de ambitia monarhului. In secolul al 12-lea, Italia era campioana imprumuturilor. Lectiile lui Aristotel se uitasera demult.
Printii medievali sau monarhii se imprumutau de la bancheri cu resedinta in afara jurisdictiei lor. Britanicii luasera imprumuturi cu dobanzi de 50% pe an de la bancherii din Italia ca sa aiba bani pentru Razboiul celor 100 de ani (1337-1453). Lacomia ii impingea pe sefii cetatilor si la imprumuturi pe care le intalnim azi in Romania, in unele companii: in numele angajatilor. In epoca medievala, conducatorii oraselor italiene ii obligau pe cei cu averi mari sa se imprumute in numele lor. Statul lua creditele, iar latifundiarii (sa le spunem mogulashii vremii) plateau dobanzile.
In conturile nationale, totul era ok, numai ca de la o vreme mogulasii s-au enervat si au inceput sa isi mute averile prin te miri ce paradisuri fiscale ale vremii. Cand domnitorii vedeau ca nu mai au de unde plati, le inventau mogulasilor tot felul de mizerii, ii bagau la puscarie si le confiscau averea. Cu o parte din banii confiscati isi achitau datoriile iar cu ce ramanea, garantau pentru noi imprumuturi. Vezi cazul expulzarii evreilor din Anglia de catre Edward I sau gestul lui Filip al IV al Frantei care in 1307 a dizolvat Cavalerii Templieri (masonii de azi), iar Coroana franceza a imprumutat sume semnificative in baza garantiilor luate cu japca de la masoni.
Banul, ne mai zice Aristotel- prin natura sa, este in sine un nimic, neavand valoare decat prin lege, pentru ca, de indata ce are loc o schimbare de moneda, nu mai este intru nimic valabil si nici folositor pentru trebuintele vietii si fiindca unuia care are bani din belsug poate sa-i lipseasca hrana necesara, cum spune mitologia despre acel Midas, ca, prin implinirea dorintei (sale nesatioase), toate bucatele aduse inaintea sa se prefaceau in aur.
