Rating-urile Irlandei si Portugaliei au fost date in jos din nou. Italia a produs frisoane saptamana trecuta din cauza incertitudinilor privind adoptarea unui pachet de corectie fiscala, pe fondul cresterii dobanzii de referinta a Bancii Centrale Europene (BCE) (care a marit costul finantarii deficitelor bugetare). Testele de stres au aratat ceea ce multi banuiau si anume ca banci din Spania (cajas) au dificultati din cauza implicarii imprudente in finantarea sectorului imobiliar. Grecia ramane insa superurgenta, intrucat nivelul datoriei publice si dimensiunea deficitului primar ilustreaza insolventa si contagiunea poate pleca de aici. O noua reuniune a liderilor din zona euro va avea loc in 21 iulie.
- Ramane de solutionat, din punct de vedere politic, acceptarea faptului ca Grecia nu ar putea onora obligatiunile ramase
Jeffrey Sachs, care conduce Institutul Earth de la New York, afirma ca o solutie pentru salvarea Greciei ar fi reesalonarea datoriilor si aplicarea unor dobanzi care sa fie numai putin peste cele pe care le plateste Germania pentru obligatiunile sale (bunt-uri); el spune ca Grecia ar trebui sa-si valorifice mai bine atuurile in turism si potentialul de energie regenerabila. Dar aceasta propunere nu lamureste cum ar fi evitata contaminarea daca restructurarea datoriilor ar implica sectorul privat –problema care obsedeaza expertii BCE. Si daca am admite ca Fondul pentru Stabilitate Financiara (EFSF) ar prelua de pe piata secundara creantele detinute de privati tot ar ramane de solutionat, din punct de vedere politic, acceptarea faptului ca Grecia nu ar putea onora obligatiunile ramase. Altfel spus, ca tara trebuie sa fie exonerata de o mare parte din valoarea acestora.
Sa admitem insa ca handicapul politic (intalnit mai ales in Germania, Olanda, Finlanda) este surmontat si ca in UE se accepta ca Grecia sa fie salvata cu bani publici prin stergerea unei mari parti din datorii (pana la sub 60% din PIB). Sa admitem in acelasi timp ca are loc si o corectie fiscala graduala care elimina deficitul primar, astfel incat sa nu mai creasca datoria publica. Pentru ca Grecia sa-si poata serviciui datoria publica la costuri rezonabile este obligatoriu ca economia ei sa fie competitiva. Adica sectorul neguvernamental sa tina pas cu presiuni concurentiale, astfel incat dobanzile pentru obligatiuni elene sa fie la niveluri care sa nu semnaleze ca probleme vor reapare curand. Aceasta inseamna ca economia Grecieie ar trebui sa creasca cu o rata care sa asigure serviciul datoriei publice fara dificultati.
- Un plan Marshall pentru Grecia ar presupune nu o simpla reamenajare a structurii industriale. Poate bugetul Uniunii sa asigure aceste resurse, asa cum este in forma actuala ?
Prin urmare, este vorba despre solutionarea unei probleme dinamice, care macina de mult timp economia Greciei. Pentru atacarea acestei probleme dinamice unii propun un plan Marshall. Asa face si Barry Eichengreen, profesor la universitatea Berkeley, ale carui propuneri se aseamana in unele privinte cu cele ale lui Jeffrey Sachs.
Un plan Marshall pentru Grecia ar presupune nu o simpla reamenajare a structurii industriale. In primul rand este nevoie de resurse transferate de la institutii europene, in mod sistematic (pe o perioada de timp nedefinita). Poate bugetul Uniunii sa asigure aceste resurse, asa cum este in forma actuala ?
Mai mult, Grecia nu este singura tara cu mari probleme de competitivitate; Portugalia este client vechi in UE. Sunt si alte tari care sufera de aceasta “boala”. Zona euro nu a fost si nu este o “arie monetara optima” (optimal currency area) si criza actuala dovedeste aceasta. Intr-o observatie aproape profetica din 1993 (cu ani buni inainte de introducerea euro) Paul Krugman spunea ca specializarea dupa avantaje comparative in UE, urmand intregrarii economice de adancime, ar conduce la o “mezzogiornificare a Sudului” (Geography and Trade, MIT Press, p.80). Chestiunea dinamica este deci mai vasta, trebuie judecata la scara UE. Deci, un plan Marshall ar trebui sa priveasca o arie mult mai larga din Uniune si sa fie impletit cu o reexaminare a mecanismelor launtrice de functionare a Uniunii. Exista resurse si vointa/capacitate politica pentru o asemenea operatiune?
- Pericolul cel mai mare pentru UE este adancirea clivajelor economice
Demersul in sine ar avea sens daca ne gandim ca pericolul cel mai mare pentru UE este adancirea clivajelor economice. Dar nu numai mobilizarea de resurse este dificila in conditiile de acum, economice, sociale si politice. Cine si cum sa puna in aplicare un asemenea plan este o alta mare problema. SUA a avut forta economica si alonja diplomatica sa ajute Europa libera dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial.Poate Germania sa se angreneze intr-o asemenea operatiune acum? UE nu are o institutie specializata in acest scop si daca ar exista, cum ar fi resurse mobilizate?.
Strategia Europa 2020 nu este de mare ajutor in acest sens. Elemente constitutive se gasesc in activitatea unor directorate ale Comisiei Europene, dar nu exista o institutie cu prerogative clare. Banca Europeana pentru Investitii poate ajuta, prin finantarii, dar are mandat limitat.
Opinia mea este ca UE are nevoie de o politica industriala proprie pentru a face fata in competitia globala. Intrucat ce realizeaza Germania, mai ales, nu este suficient pentru ansamblul UE. Este bine sa amintim ca fara o politica industriala la nivelul UE, Airbus nu ar fi existat si exemple mai sunt. UE va avea de sustinut programe la frontierele cunoasterii si aplicatiilor tehnologice tot mai mult avand in vedere progresele unor tari asiatice (care depasesc faza de imitatie si valorificare de inputuri low cost). Aceasta provocare va pune presiune pe alocarea resurselor bugetului UE, chiar daca tari membre ale Uniunii vor reusi sa coordoneze bine programe finantate prin bugete nationale.
Dar mai este un tip de politica industriala a UE, care ar fi vitala pentru stoparea adancirii fragmentarii economice; ma refer la masuri care sa stimuleze convergenta economica reala si care sa mearga dincolo de politica de coeziune traditionala, care sa tina cont de insuficientele UM ca “arie monetara”. Din pacate, experienta unor tari este nefericita in acest domeniu. De pilda, sudul Italiei a ramas o regiune subdezvoltata a Uniunii, caracterizata de risipa de resurse, proiecte neterminate si coruptie endemica. Grecia si Portugalia au irosit adesea resurse europene.
- Este nevoie oare de o agentie europeana specializata in privinta absorbtiei fondurilor europene?
Experienta Romaniei, ca stat recent intrat in UE, cu absorbtia fondurilor europene este un semnal de alarma sever atestand incapacitatea autoritatilor nationale de a gestiona un asemenea proces. O intrebare legitima este, deci, cum sa fie formulata si aplicata o politica de dezvoltare (industriala) pentru asemenea situatii. Inseamna aceasta ca unor autoritati nationale incompetente sa le fie substituite alte organisme? Este oare aceasta posibil din punct de vedere politic si institutional? Este nevoie oare de o agentie europeana specializata in privinta absorbtiei fondurilor europene, proces care ar trebui sa fie corelat cu masuri de restructurare economica si industriala?
Cum ar putea banci private sa fie implicate intr-un asemenea demers? In Germania exista KfW ca banca specializata pentru asemenea operatiuni. Ar putea BEI sa constituie un compartiment special pentru proiecte care sa vizeze regiunile “periferice” ale UE. La aemenea intrebari este greu de raspuns, mai ales ca birocratia publica poate gresi si complica lucrurile . Incontestabil este insa decalajul structural de competitivitate al unor regiuni din zona euro (din UE), care daca se perpetueaza mentine tensiuni mari si erodeaza Uniunea tot mai mult. Reforma guvernantei economice in UE ofera o sansa de regandire a mecanismelor de stimulare a convergentei economice. Dar este Uniunea pregatita pentru mai multa integrare economica si, implicit politica, care ar implica mai multa solidaritate si constituirea de elemente de federalism fiscal (inclusiv prin emiterea de bond-uri ale UE) si de mecanisme europene de asigurare impotriva socurilor asimetrice? La acesta intrebare trebuie sa raspunda liderii tarilor din UE, daca vor sa salveze proiectul european.
4
0
