Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy se agaţă de un geamantan plutitor, Giorgios Papandreu se îneacă în spatele lor, iar la orizont, crucişătorul MS Europa se scufundă precum Titanicul: “La revedere Europa“, (Abschied von Europe ?) exclamă Handelsblatt. Cotidianul economic are grijă să adauge un semn de întrebare în titlu, dar bilanţul său, al politicii în vremuri de criză, tot rămâne catastrofic: 890 de miliarde de euro cheltuite până în prezent fără rezultat. În afară de faptul că această politică de salvare a pierdut orice sprijin în Germania: în guvern, printre deputaţi, antreprenori şi oameni de ştiinţă, pe lângă alegători.

“În aproape toate ţările europene apare o rezistenţă împotriva unei noi puneri în comun a datoriei“, scrie Handelsblatt. Şi între timp, observă Spiegel-Online, privirea cancelarului Angela Merkel, în călătorie în Africa, “rămâne lipită de laptop. Ea evită să răspundă la întrebările despre ceea ce se întâmplă pe pieţele financiare îndepărtate, în Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. Orice frază stângace poate provoca perturbări pe piaţă. Merkel preferă să tacă“.

Comisarul UE pentru justiţie Viviane Reding cere prompt combaterea marilor agenţii de rating, iar colegul ei Michel Barnier vrea să interzică evaluările de bonitate pentru anumite ţări, iar ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble va verifica dacă a existat “o conduită abuzivă”.

Europa împotriva turbulenţelor de pe pieţele financiare – această poveste este uşor de vândut cetăţenilor. Din nou acum în cazul Italiei. Şi este adevărat: O fi mare datoria suverană a Italiei – dar contrar altor ţări, ea nu mai creşte. Băncile sunt sănătoase, finanţele gospodăriilor private sunt solide. Atunci de ce intră în panică pieţele acum?

Şi în această privinţă se găsesc indicii în comunicatul dat de Moody’s. Un motiv important pentru degradare ar fi “probabilitatea crescută ca o implicare a sectorului privat să fie cerută pentru a elibera noi credite de salvare”. Agenţia de rating îşi face deci griji deci exact pentru lucrul pe care Germania vrea să-l impună neapărat: ca băncile şi societăţile de asigurări să-şi aducă contribuţia la finanţarea pachetelor de salvare. Benevol, dar în caz de necesitate sub ameninţarea constrângerii. Aşa au promis Merkel şi Schäuble Bundestag-ului şi parlamentarilor puterii.

Exact asta devine acum problema. În definitiv băncile şi societăţile de asigurări sunt plătite pentru investirea-plasarea cu câştig a banilor clienţilor lor. Dacă sunt ameninţate de pierderi, trebuie să se retragă. Aşa s-a întâmplat în Grecia şi-n Irlanda. Şi aşa se întâmplă acum în Portugalia şi Italia.

Dezbinată, ezitantă, oscilantă – aşa percep investitorii Europa – şi de aceea îşi plasează banii în alte părţi. Jean-Claude Trichet, şeful Băncii Centrale Europene, a fost unul dintre cei care a avertizat întotdeauna în legătură cu logica nemiloasă a pieţelor. De săptămâni face turul capitalelor cu un mesaj: implicarea sectorului privat prin constrângere este foarte periculoasă. Ea n-ar servi protejării contribuabililor, pentru că în final ar creşte nota de plată. La summitul de criză de luni de la Bruxelles, Trichet va putea să-şi prezinte obiecţiile faţă de protocol. Mai mult nu va obţine.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro