Blocati cu totii in crize, recesiuni, echilibre structurale, scandaluri mediatice, uitam sa ne preocupam de viitor. De Romania copiilor si nepotilor nostri. Ca nu traim doar pentru mancarea de azi si de maine.
Mi-a atras atentia un interviu al lui Calin Georgescu, Director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, Doctor în pedologie la Institutul Agronomic Bucureşti.
Romania are cel mai bun sol din Europa. Se anunta la orizont o criza alimentara, suprapusa peste alte crize. 45% din populatia Romaniei traieste in mediu rural, peste 30% lucreaza in agricultura si totusi, contributia la PIB a acestui sector este de doar 8%! Adica o oportunitate imensa, avand in vedere previziunile globale sumbre facute de experti in dezvoltare.
Avem o forta de munca semicalificata pentru munci agricole de 2-3 milioane de oameni, care se ocupa mai degraba cu agricultura de subzistenta, in timp ce trei milioane de hectare de teren agricol de cea mai buna calitate stau parloaga.
Avem iesire la Marea Neagra si Dunarea ca axa de transport pana in inima Europei. Candva, Romania a fost granarul Europei.
Au aparut, in ultimul timp, cumparatori straini de teren agricol, arabi, italieni, israelieni, profitand de pretul scazut al pamantului, astfel incat, la ora actuala, cateva sute de mii de hectare deja sunt in proprietate straine. O fi bine, o fi rau? Mai ales ca investitorii nici nu se inghesuie sa le puna in valoare. Stau si asteapta sa creasca pretul pentru ca apoi sa revanda. Adica investitii speculative, nu productive. In plus, UE ne preseaza sa dam liber la achizitii de teren pentru persoane fizice, ca asa e regula in UE.
Fragmentarea terenului agricol este inca foarte mare. Nu se pot face exploatatii si ferme profitabile pe cateva hectare. Cate ceva s-a incercat, renta viagera, pentru cei care isi concesioneaza terenurile. Nimeni nu stie ce efect a avut, pentru ca, specialitatea casei, nimeni nu se mai intereseaza de evolutia unei masuri luate candva. Ce proiecte de asociere voluntara, cu legislatia si garantia statului avem? N-am auzit.
Vorbeam, intr-un precedent articol, de politici publice. Avem asa ceva pentru a pune in valoare ce are Romania mai de pret, solul si forta de munca din agricultura? Nu avem.
- Ne trebuie cateva zeci de mii de fermieri scoliti, cu resurse materiale suficiente, pentru a porni o afacere profitabila pentru toata lumea. Exista cateva exemple de succes, dar nu sunt mediatizate, nici cat chilotii unor personaje publice. Am avut deja productii record la porumb, floarea soarelui si altele. N-am vazut aceste rezultate laudate in media;
- Exista fonduri europene suficiente pentru agricultura, subventii, sunt ele corect dirijate? Sunt ajutati micii fermieri sa scrie proiecte de accesare a fondurilor europene? N-am auzit sa exista un efort sistematic in aceasta privinta;
- Exista proiecte pentru infrastructura rurala? De asfaltarea a 10.000 de km am auzit. Foarte bine ca se investesc bani aici. Dar de infrastructura informationala, educationala, de formare profesionala, in sanatate, de comunicatii, de utilitati, exista vreun program asumat si finantat de guvern? De reorganizare administrativa, prin comasare de comune mici si fara resurse? N-am auzit;
- De campusuri scolare nu se mai aude nimic. Incepusera prin 2007 dar au murit pe parcurs. Avem fonduri europene pentru aceste proiecte. Le deruleaza Ministerul Educatiei? N-am auzit. Aceste campusuri s-ar putea transforma in centre de educatie si formare profesionala, inclusiv pentru adulti, pentru a nu obliga tinerii sa plece la oras, la liceu. Tehnologiile agricole nu mai sunt cele de acum 30 de ani, este necesar un efort sustinut de readucere la zi a cunostintelor si abilitatilor tinerilor si satenilor. Avem cadre pregatite sa preia aceasta sarcina? Le pregateste cineva? N-am auzit.
- Exista vreun program pentru sprijinirea-stimularea infiintarii unitatilor de prelucrare a produselor agrare? In care sa lucreze o parte din cele 3 milioane de oameni, apti de munca, in special femei? N-am auzit. Aceste unitati ar genera valoare adaugata, una e sa vinzi materie prima, alta produse prelucrate. De unde bani? Din fonduri europene, reducerea cheltuielilor de functionare ale statului si mai buna colectare la buget.
- Are guvernul un plan pentru asigurarea preluarii, depozitarii si valorificarii produselor din micile ferme? Nu statul sa faca efectiv acest serviciu, dar sa stimuleze prin politici publice aparitia sa, sa controleze derularea sa cinstita, daca engrosistii au beneficiat de subventii de stat. Avem piete de gros pentru produse agricole, mai multe in fiecare judet? Nu avem si n-am auzit sa se preocupe cineva de acest aspect. Sigur, initiativa privata este mai sigura decat investitia de stat, care risca sa fie „jumulita” de unii si de altii. Dar privatii nu vor construi niciodata drumuri comunale asfaltate, aductiuni de apa si canalizare, campusuri scolare, ca nu asta e treaba lor.
- Exista proiecte guvernamentale de infrastructura pentru irigatii, mai degraba folosind caderea gravitationala? N-am auzit. Niciun privat nu va baga bani in asemenea proiecte de anvergura. Canalul Siret-Dunare a fost abandonat? Avem lacuri la diferite altitudini, pot fi create si altele, astfel incat apa sa coboare singura spre terenurile manoase din Baragan.
Nu sunt specialist in domeniu, doar ridic probleme si pun intrebari. Sa am putere de decizie as initia un grup de lucru, format din specialisti si le-as da un termen rezonabil pana la care sa fundamenteze un pachet de politici publice in acest domeniu.
La fel sta situatia in turism. Este vorba de infrastructura, in special de transport si de sprijin pentru pensiunile turistice care si-ar putea face aparitia. Pentru cativa km de drum neasfaltat, importante obiective turistice raman inaccesibile drumetilor motorizati. O autostrada costiera, de-alungul litoralului Marii Negre, eventual concesionata, ar face minuni in privinta stimularii investitiilor turistice in litoralul roamanesc si delta Dunarii, bogatii inestimabile dar neexploatate cat si cum trebuie.
Revin la ideea de inceput. Nu este admisibil ca o natiune sa nu se preocupe de viitorul sau. De peste 50-100 de ani. Unde avem oamenii de conceptie care sa contureze acest viitor?
Care este mostenirea pe care o lasam urmasilor? Datoriile care se multiplica in ritm ametitor. Nici macar nu-i intreaba nimeni daca sunt de acord sa preia aceste datorii.
In loc de recunostinta, vom avea parte, peste ani, doar de blesteme.
