Manualele de jurnalism admit exagerarea ca mijloc de persuasiune, atunci când ziaristul vrea să sensibilizeze publicul sau să tragă un semnal de alarmă. Aceleaşi manuale recomandă moderaţie şi echilibru în prezentarea unor subiecte delicate cum sunt gesturile extreme ca suicidul, automutilarea etc. Certată rău cu orice moderaţie, Realitatea TV şi-a găsit tocmai în acestea ilustrarea tezei cu care îşi dopează neîncetat publicul: că trăim într-o dictatură oribilă, că suntem la marginea prăpastiei, că nu mai există nicio şansă ş.a.m.d. Aşa că telespectatorului ghinionist nimerit în faţa televizorului la o ediţie recentă a emisiunii “Zona de impact”, i-au defilat în faţa ochilor o învăţătoare care a stat în greva foamei vreo două luni, un cameraman care s-a aruncat în cap în plenul şedinţei Parlamentului şi o pictoriţă care pictează (cu o tehnică foarte bună şi cu vădit talent) politicieni români alături de o Elena Ceauşescu în desfrâu, devenită lait-motivul lucrărilor sale.
De ce aceşti invitaţi şi de ce în această alăturare? Explicaţia a venit din introducerea patetică şi neconvingătoare a moderatoarei, subliniată şi de burtiera emisiunii care titra “Drama oamenilor de lângă noi”: cum că disperarea colectivă este la apogeu (tăierea salariilor, încălzirea globală, scumpirile, Guvernul, justiţia, tramvaiele, Băsescu, recolta, import-exportul, anotimpurile şi toate celelalte catastrofe) şi nu există altă ieşire decât gesturile extreme, cum ar fi greva foamei, aruncatul în gol şi … pictatul. Trasă de păr, emisiunea a reuşit să ridiculizeze tot ce poate fi în mod autentic o dramă. Protestul învăţătoarei împotriva tăierii salariului prin greva foamei, care a suscitat interes la vremea lui, s-a transformat în vorbărie goală, iar prezenţa cameramanului aproape sinucigaş a dezvăluit instabilitatea sa emoţională, pe fondul unei drame adevărate de familie despre care însă nu s-a amintit în emisiune. Comentariile s-au cantonat pe atitudinea şi tonul premierului Boc imediat după incident, ton care ar trăda un om fără suflet, ce mai, un monstru.
“Suntem mândri că avem lângă noi oameni capabili de asemenea gesturi, adevăraţi eroi”, a concluzionat cu emfază moderatoarea Corina Dragotescu, aflată totuşi în dificultate în a o încadra pe doamna artist plastic la “eroi”. “Dar nu v-a fost frică?”, a venit întrebarea salvatoare care bătea către “Elenele”dintr-un tablou, unele intrate în istorie, altele inspirate din actualitate, sugerând totodată riscul major la care artista s-ar fi expus în regimul-dictatorial-Băsescu.“Nu, de ce să-mi fie”, a răspuns candid femeia, ratând pe moment sugestia. Nici comentatorul de serviciu din acea seară, Tudor Octavian, nu şi-a regăsit locul şi nici tonul într-o emisiune jalnică, unde trebuia să figureze printre “eroi” fiindcă i s-ar fi putut tăia la un moment dat pensia. Cui folosesc mesajele care îi declară eroi pe autorii unor gesturi radicale, lipsite de raţiune? Ce vrea să spună o emisiune ca asta?
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
