Pentru românii din Spania care formează o miniatură a României “reale”, alegerile locale şi, în general, orice curent social care se produce în peninsula iberică nu prezintă un interes mai mare decât îndeletnicirile lor zilnice de autocunoaştere şi autodepăşire spirituală. De aceea, preferă micii si berea înaintea efortului de a se manifesta, de a se plange, de a critica sau de a multumi. Mesajele transmise de spanioli sau de romani sunt acceptate sau refuzate, însă ele nu provoacă niciun ecou în simţirea românească.
Dacă la alegerile locale din 22 mai, puteau vota în Spania peste 650.000 de români, în calitatea lor de cetăţeni europeni, la vot s-au înscris în prealabil doar 103.000. Chiar şi aşa, se poate vedea un interes demn de luat în seamă pentru a participa în societatea spaniolă.
În Spania, acesta este un numar suficient de mare pentru a determina partidele să-şi schimbe optica faţă de străini şi chiar dacă pe ici, pe colo a mai scăpat câte un discurs xenofob, campania electorală a fost ţintită şi asupra voturilor care puteau veni de la români.
Puteau veni, pentru că în cele din urmă voturile nu au fost deloc pe măsura eforturilor făcute de primării, partide, organizaţii, asociaţii şi cuantumul lor extrem de mic i-a transformat pe români din posibili votanţi în autiştii consacraţi şi de neînţeles ai societăţii spaniole.
Românii s-au integrat atât de bine în Spania, încât nici nu se văd. Ani la rând, românii din Spania le-au dat motive serioase tuturor celor care au depus eforturi de a-i mobiliza să nu-şi mai bată capul cu activităţi pentru ei, politice sau apolitice, gratuite sau pe bani. “Românii din Spania nu participă şi nu votează”, aceasta este concluzia care o murmură acum toţi politicienii spanioli, care sperau la o participare românească în aceste alegeri.
Singura apariţie evidenă a românilor în viaţa socială a Spaniei se produce în Noaptea de Înviere, când mii de oameni se adună în pieţe, terenuri deschise sau săli de spectacol ca să ia lumina şi paştile. O tradiţie la care nu vor să renunţe. Mai sunt, însă, şi alte tradiţii de la care nu se dau înapoi românii stabiliţi în Spania. Aduc cu ei aici şi convingerea păguboasă că orice se petrece în Agora, pe ei nu-i priveşte. Că ei se descurcă mai bine fără să aibă o participare de niciun fel, nicăieri.
Spaniolii dau din umeri nedumeriţi atunci cand vad lipsa totala de reactie sociala a unei comunitati imense de străini care trăieşte în ţara lor. Românii s-au stabilit masiv în Spania încă de acum 10 ani, odată cu ridicarea obligativitaţii vizelor în spaţiul Schengen.
Până astăzi, romanii au ajuns prima comunitate de străini, top pe care îl conduc de câţiva ani buni. Au o imagine bună în rândul celor care îi cunosc personal, dar toţi spaniolii văd la televizor doar ştiri despre delictele comise de bande de români, sau reportaje despre grupuri de rromi care fură cupru şi care nu scapă niciodată atenţiei publice din Spania. De aceea, când te prezinţi ca român simţi nevoia inconştientă să adaugi şi o explicaţie.
Dincolo de acestea, românii sunt doar nişte fantome care plătesc impozite, îşi cresc copiii aşa cum pot, unii cu documentare de la Discovery şi cei mai mulţi pe ritmuri de la Taraf TV. Majoritatea copiiilor români vorbesc doar spaniola, sau în cel mai bun caz o mai presară cu expresii româneşti neaoşe.
Pentru că aşa cum nu se îngrămădesc la vot, nici la orele de limba română înfiinţate de statul român şi cel spaniol nu găseşti prea mulţi copii români.
Este dezarmant să auzi un primar spaniol care se declară nedumerit că la ultimele alegeri erau înscrişi în registrul electoral 3000 de români dintre cei 10.000, stabiliti intr-un oras cu 40 de mii de locuitori, si să vadă că au votat 100. “Am făcut şi afişe în limba română”, “Am organizat şi Ziua României”, “Românii nu participă şi e păcat”. Acestea erau vorbele primarului din Arganda del Rey, un orăşel industrial din sud-estul Madridului.
Tot în estul Madridului se concentrează o mare parte dintre cei 230 de mii de români stabiliţi în provincie. În alte oraşe, absenţa lor la alegeri a provocat lucruri mai grave. În Alcala de Henares, oras cu 20.000 de români şi cu 2700 înscrisi la vot, şi-au exprimat optiunea doar câteva sute. Cu siguranta, primarul oraşului nu se aştepta la un asemenea raspuns din partea romanilor, dupa ce s-a infruntat cu toate fortele politice acum câtiva ani, cand a cedat o parcela pentru biserica ortodoxa care se construieste deja in localitate, la fel cum nu se asteptau nici militantii partidului extremist de ideologie nazista “Spania 2000″ să ajungă să prindă, pentru prima dată în istorie, un loc în Consiliul Local. “Niciun imigrant” şi “Spaniolii, primii” au fost sloganurile de campanie ale formaţiunii, care au avut cel mai mare ecou în cartierele muncitoreşti ale oraşului.
Dacă ne uitam la alt oraş renumit pentru numărul mare de români, Coslada, avem aceeaşi situaţie de apatie universală şi dezinteres bolnăvicios faţă de toţi curtezanii voturilor româneşti. Românii dau impresia că din punct de vedere electoral au de gând să rămână independenţi. Cu toate că trăiesc de mai mulţi ani aici, puţini sunt cei care se consideră de-ai locului. Majoritatea au inima şi mintea în România. În ciuda faptului că şi-au adus toată familia aici, Spania este pentru ei doar o experienţă temporară de unul, doi, trei sau 10 ani.
Din păcate, impresia generală pe care o exportă românii şi gâlceava lor cu lumea modernă este că nu-i afectează nici criticile şi nici laudele şi nu le pasă nici de atacurile rasiste, la fel cum rămân imuni la concesii sau aprecieri pozitive.
Fără îndoială, acest fenomen, demn de studiat, are explicaţii profunde, înrădăcinate în alienarea noastră socială din vremea comunistă, însă incapacitatea de a ne adapta unei lumi în care exprimarea aprobării sau dezaprobării este vitală pentru existenţa în societate, ne face să fim doar nişte toleraţi.
citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
