Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
Un raspuns pentru Dragos Aligica

Când spiritul de grup întunecă judecata

de Horatiu Pepine     Contributors.ro
Duminică, 29 mai 2011, 18:43 Actualitate | Opinii

Contributors
Foto: Contributors.ro

Remarcam într-un articol mai vechi că intelectualii care se revendică de la dreapta evită, în general, discuţia despre subiectele dureroase (sărăcia, inegalitatea socială, munca salariată etc.) îngăduind oponenţilor de stânga să preia iniţiativa. Arătam, în plus, că tăcerea intelectualilor de dreapta prilejuieşte o dizgraţioasă asimetrie care opune unor autori implicaţi în tematica socială ca G. M. Tamas sau Claude Karnoouh, doar pe liderii politici ai momentului, Traian Băsescu, Elena Udrea sau Ioan Botiş.

Urmarea a fost o tumultoasă replică din partea lui Dragoş Paul Aligică, care îmi impută că nu recunosc valoarea dreptei intelectuale, atribuind, chipurile, stângii o nemeritată superioritate. Este o răstălmăcire stângace. O lectură fie şi neatentă a textului dovedeşte că nu m-am referit nicidecum la “dreapta intelectuală românească”, aşa cum sugerează încă din titlu, ci la o sumă de intelectuali care se revendică de la dreapta, ceea ce este, evident, altceva. N-am avut în vedere o realitate impersonală cum ar fi “viaţa intelectuală din România” sau “mişcarea dreptei intelectuale”, ci o societate concretă, cu figurile ei proeminente, care, prin gesturi şi discurs, îi orientează acesteia preocupările.

Dacă nu ar fi comis abuzul graţios de a invoca relaţia noastră de amiciţie, probabil că nici nu aş fi răspuns. Dar aşa mă văd obligat să-i întorc amabilitatea.

Să arăt mai întâi că Dragoş, cam neglijent cu propria-i reputaţie, îşi construieşte expunerea pe un sofism. Stabilind, ilicit, echivalenţa între două lucruri diferite ca natură (viaţa intelectuală pe de o parte şi intelectualii pe de alta), el documentează apoi, abundent şi redundant, aserţiuni deduse dintr-o premisă falsificată. E profitabil aşa: dacă intelectualii sunt fatalmente puţini, “dreapta intelectuală” în schimb e o etichetă generoasă în care încap şuete pe bloguri, mici recenzii, polemici de ocazie şi orice altceva fără distincţie. Amicul meu pare totuşi exigent atunci când acordă un spaţiu larg unei dări de seamă privind activităţile organizate în diferite think tank-uri, care ar fi menite să demonstreze “efervescenţa intelectuală a dreptei româneşti”. Deşi s-ar spune că e vorba mai curând de o campanie de fund raising.

Va fi o surpriză pentru Dragoş să constate că singurul exemplu adecvat, cartea de interviuri a lui Cristian Pătrăşconiu, (“Repere intelectuale ale dreptei româneşti”) este, în realitate, cel mai bun contra-exemplu. După ce-l va citi, va remarca cu siguranţă că acest volum încărcat de amintiri personale, de evocări istorice, şi, în câteva cazuri de reflecţii elaborate, ilustrează foarte bine ceea ce am vrut să spun. Iar ironia este că unul dintre interlocutori are mari dificultăţi în a se plasa cu adevărat la dreapta, deşi păstrează discret convenţia din titlu.

S-ar putea obiecta că nu e o dovadă suficientă. Într-adevăr, atunci când afirmi că ceva există, e suficient să dai un singur exemplu, dar când pretinzi că ceva nu există, ţi se poate cere să parcurgi întreaga gamă de posibilităţi. Dar pentru că aşa ceva nu e cu putinţă, un critic onest ar fi trebuit să caute el însuşi un contra exemplu. Să prezinte, (pentru că aşa progresează dezbaterea publică!), un singur caz, în care cineva purtând datele prestigiului intelectual, ar fi crezut de cuviinţă să gândească tema inegalităţii sociale pe cont propriu şi să propună public, dinspre dreapta, una din concluziile sale.

Ar fi greşit însă să se creadă că tema inegalităţii a fost deja conţinută în discursul împotriva egalitarismului sau în procesul comunismului, pentru că ar fi un alt sofism. Să combaţi egalitarismul e una şi să gândeşti /justifici inegalitatea e alta. Să vorbeşti despre crearea prosperităţii e un lucru şi să declini cuvântul sărăcie e ceva diferit. Aici se găseşte miezul neînţelegerii sau locul făţărniciei. De aceea îi simpatizez uneori pe oamenii de stânga care au curajul să privească lucrurile în faţă, riscând oprobriul doctrinei oficiale.

Dar să nu se înţeleagă că aş pretinde cuiva să asume misiuni dinainte trasate. Era doar o constatare, chiar dacă una melancolică. Una pe care aş putea să o reafirm, arătând că în viaţa noastră publică temele cele mai delicate ale inegalităţii sociale au fost evitate, de regulă, cu subterfugiul crimelor comuniste. Dacă o vreme ororile comunismului au putut trece drept cel mai bun argument, de la un punct încolo, adevărul flagrant al inegalităţii şi sărăciei nu mai poate fi ascuns şi nici abordat doar cu mesaje edulcorat progresiste. Ar putea fi, poate, trecut pe mai departe sub tăcere, cu indiferenţă cinică sau cu suferinţă discretă, ar putea fi asumat laolaltă cu ghemul tuturor contradicţiilor vieţii, dar tocmai asta spuneam în textul meu intitulat cu premeditare “Despre sărăcie”( şi nu “Despre dreapta intelectuală”) şi anume că, în situaţia în care oamenii de dreapta tac, cei de stânga preiau cu siguranţă iniţiativa. Pentru că ei sunt expliciţi şi investigatori. Problema trece însă mult dincolo de ştiinţele politice şi economice şi de aceea îi priveşte cu adevărat pe intelectuali în sens esenţial şi nu neapărat pe cineva anume.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro

























443 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi