A sosit momentul sa distingem intre personaje reale si fantome. Delimitarile, departajarile ideologice nu sunt focuri de artificii retorice, politicile fiscale reprezinta anumite viziuni despre cresterea economica, de-comunizarea tine de perspectiva morala asupra fundamentelor statului de drept. Tocmai de aceea mi se pare binevenit articolul lui Dragos Paul Aligica. A nu vedea ce s-a realizat intelectual dar si in planul propunerilor de politici publice dinspre centru-dreapta, inseamna a nu cunoaste spatiul publicistic si al conversatiei democratice din Romania. Aceste lucruri sunt discutate de Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica intr-o carte importanta, “Reconstructia dreptei” aparuta in 2009 la Humanitas. De asemenea, temele acestea sunt analizate in profunzimee in volumul coordonat de Cristian Patrasconiu, “Reperele intelectuale ale dreptei romanesti” (Humanitas, 2010).
Stanga romaneasca este de fapt rezultatul unei serii de imposturi, uzurpari si travestiuri. Daca partidul succesor al PCR (FSN, apoi PDSR, apoi PSD) ar fi mers pe linia unei de-nomenklaturizari autentice (cum promitea solemn candva Mircea Geoana), daca si-ar fi asumat ruptura cu sistemul Iliescu, daca s-ar fi deziliescianizat (sorry for the hyper-barbarism!), daca reinnodau traditia intrerupta in anii inghitirii PSD de catre PCR/PMR, deci traditia lui Titel Petrescu, Serban Voinea, Iosif Jumanca, am fi avut despre ce vorbi.
Dar acest partid si-a ales ca model PRI din Mexic (constient ori subconstient, deliberat ori spontan, nici nu mai conteaza). Doctrinar este precara si lipsita de orizont strategic-conceptual. Nu este corect sa afirmi ca dreapta detine reurse, cata vreme sarmana stanga se zbate in chinurile paupertatii neconsolabile si incurabile. Dl Rogozanu stie f. bine ca exista Institutul de Studii Social-Democrate “Ovidiu Sincai” (parca primeau/primesc si ei ceva sprijin bugetar) fiind think-tank al unui important partid, Inst. Revolutiei, pastorit de Ion Iliescu (sigur bugetar). Editia integrala, cu o noua parte despre anii 2009-2011, tocmai a aparut la Curtea Veche. Dl Rogozanu a scris despre unul din volume in chip favorabil. Ma rog, era inainte de a sa metanoia gauchista.,
http://www.curteaveche.ro/O_tranzitie_mai_lunga_decat_veacul_Romania_dupa_Ceausescu-3-1250
Despre Claude Karnoouh, pomenit de Dragos Aligica, je m’abstiens. S-a scris destul si cat se poate de limpede pe blogul “In linie dreapta”. Filosoful G. M. Tamas imi este insa un vechi prieten si un intelectual stralucit, un umanist european care, spre stupoarea mea, in ultimii ani, a virat intr-o directie cu care nu stiam sa aiba minime afinitati. Lecturile filosofice ale lui Tamas, contributiile sale la discutiile despre nationalism, tribalism, modernitate (ma refer la scrierile de dinainte de 2000) sunt serioase si pline de intuitii. G.M. Tamas a scris candva un text memorabil intitulat “A Farewell to the Left”. Apoi, deziluzionat de experientele sale in zona conservatoare si neo-conservatoare, a scris “A Farewell to the Right”. Pacat ca in aceasta serie de adio-uri nu a izbutit sa se plaseze la centru.
Am polemizat anul trecut cu GMT in revista “22″ numind stilul sau (mai degraba decat ideile, confuze si nu tocmai coerente) marxism histrionic. In cartea mea”Fantasmele salvarii”, aparutain prima editie in 1998, il citam de mai multe ori pe Tamas. In muklte privinte, ideile noastre convergeau. Din nefericire, a ajuns acum sa incarneze el insusi, cu ciudat entuziasm, as spune de neofit, asemenea fantasme. Este trist sa-l vad “anexat” de oameni care n-au habar de traditia reala a miscarilor disidente si pentru care drepturile omului, interpretate in directia Balibar, Zizek si Badiou, sunt doar un paravan simbolic pe care nu dau doi bani (“GlamourGulag” este doar un exemplu de asemenea nefericite optiuni pseudo-conceptuale). Pe platfoma “Vox Publica”, dl C. Rogozanu isi exprima admiratia pentru non-conformismul lui G. M. Tamas, omul care s-a despartit de liberalism pentru ca i-ar fi inteles limitele. Ne reaminteste, si bine face, ca G. M. Tamas a fost un disident autentic in Ungaria lui Janos Kadar si ca ar trebui sa se tina seama de acest lucru atunci cand este criticat dinspre centru-dreapta. Ma intreb insa daca dl Rogozanu si prietenii sai ar aplica aceeasi regula in cazul unui Antoni Macierewicz, unul dintre fondatorii KOR (Comitetul de Aparare a Muncitorilor) din Polonia, in 1976, figura de varf in randul consilierilor miscarii “Solidaritatea”, atacat constant dinspre stanga in Polonia? Ori in cazul fostilor disidenti cehi care au sustinut si sustin necesitatea lustratiei? Indignare cu geometrie variabila?
Citeste si comenteaza pe Contributors.ro
