Post-comunismul este un teritoriu al unor mari confruntari politice, morale si culturale. Polemicile au insa sens doar atata vreme cat se respecta niste reguli elementare de civilitate. Nu trebuie sa impartasesti valorile celeilate parti (de ce ai mai polemiza?), dar este necesara o minima decenta, un auto-control, o binevenita si binefacatoare retinere in imprastierea de epitete. Sa vorbesti despre fundamentalism, despre dejectii, despre patologii mentale atribuite celuilalt, despre “viclenie josnica” etc inseamna sa faci imposibila orice discutie rationala. Nu trebuie sa admiri un canal de televiziune american ori pe o fosta candidata la postul de vicepresedinte al SUA pentru a ramane perplex auzind ca este vorba de “extrema dreapta”. Astfel se sterg distinctiile, se contruiesc sperietori si se ajunge la tribunale ale gandirii (si nu numai).
Calomniile ar trebui excluse din capul locului. Din pacate, observ ca fenomenele de poluare a spatiului public prin limbaje infamante, procese de intentie si alte asemenea tehnici ce tin de traditia totalitara nu au disparut, ba chiar prolifereaza. Cand spui despre cineva ca “linge cizmele Americii”, te-si sustras polemicii civilizate si ai intrat in zona diabolizarii. In aceste viziuni, “Marele Satan” trebuie infierat, daca este nevoie in compania lui Ahmadinejad si a lui Tariq Ramadan, cel care sustine ca musulmanii sunt astazi in Europa tratati precum in trecut evreii, ca “tapi ispasitori”, iar islamofobia ar fi noul antisemitism. Imi amintesc de acest idol al stangii care acum cativa ani acuza un numar de intelectuali francezi de islamofobie, avand grija sa insinueze ca simpatiile lor pentru statul Israel ar fi consecinta presupusei origini evreiesti (B.-H. Levy, Andre Glucksmann, Alain Finkielkraut, Pierre Andre Taguieff, Bernard Kouchner). Lasand de-o parte caracterul repugnant ale acestei pseudo-logici, Taguieff i-a ripostat predicatorului Ramadan aratand ca nu trebuie sa fii evreu pentru a te revolta antisemitismul (el, Taguieff, nu este). Sigur, antisemitul va vorbi in aceste cazuri de “enjuivement”, de “injidovire”, de complicitate cu “oculta”. Nu a fost H.-R. Patapievici “evreizat” in Romania? Recomand monumentala, remarcabil de bine documentata si alarmanta carte a lui Taguieff, Precheurs de la haine. Traversee de la judeophobie planetaire (Mille et une nuits/Fayard, Paris, 2004). La pagina 320 gasim interesante referinte la activitatile, afinitatile si solidaritatile unui Claude Karnoouh, activ promovat pe bloguri stangiste romanesti (unul dintre ele afiseaza o legatura cu Fundatia “Friedrich Ebert”, ceea ce este nelinistitor si nu tocmai onorant pentru acea sursa de finantare, purtand nunmele unui ilustru social-democrat anti-bolsevic) si in paginile revistei Cultura, activ in zona negationistului Faurisson, cel care pune sub semnul intrebarii existenta camerelor de gazare…
Cei care se opun acestor mitologii, liberali, conservatori, social-democrati, cei care pretuiesc traditia Congresului pentru Libertatea Culturii, cei care nu cred in vocatia umanista a variilor “Brigazi Rosii”, cei numiti “Cold War liberals” (un titlu cu care ne mandrim), cei care refuza sa participe la ceea ce Paul Berman numeste the flight of the intellectuals, de fapt noua tradare a intelectualilor, sunt desemnati drept “inamici obectivi”. Ceea ce enerveaza “Noua Internationala” este ca nu tacem:
http://www.powerbase.info/index.php?title=Euston_Manifesto_United_States
La polul stang (tot mai mult de extrema stanga), acolo unde sunt venerati si romantizati Marat, Babeuf, Robespierre, Blanqui, Marx, Lenin, Trotki, Stalin, Mao, Gorki, Buharin, Gramsci, Lukacs, Marcuse, Zizek, Badiou, Angela Davies, Camilo Torres, Carlos Mariguela, guerillele urbane gen Montoneros si Tupamaros, fratii Ortega, pseudo-istoricul Chomsky (altminteri,evident, un mare lingvist), Antonio Negri, Castro, “Che” Guevara, Frantz Fanon, Hugo Chavez si Naomi Klein,acolo unde-i tiersmondismu-n floare, acolo unde Ioan Paul al II-lea este vazut ca un “obscurantist reactionar”, acolo unde tot ce poate servi unui anti-americanism obsesional (knee-jerk) este privit ca acceptabil, ba chiar util, acolo unde anti-sionismul programatic este o expresie a “justitiei istorice”, el nefiind de fapt decat rationalizarea antisemitismului, reactiile ulcerate la orice critica sunt extrem de frecvente si cu deosebire stridente.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
