Nu înțeleg, sincer. Grupul parlamentar PDL de la Cameră are circa 120 de membri. Are un lider, dl Toader, 5 vicelideri și 6 secretari, fiecărui membru în conducerea grupului îi corespund circa 10 deputați. Nu-i mai amintesc aici pe liderii PDL pe linie instituțională, în frunte cu președinta Camerei. În condițiile astea, conducerea partidului ar trebui să știe și ce revistă (sau blog) citește fiecare în timpul lucrărilor. Ar trebui să aibă un control cât se poate de strict asupra prezenței și activității parlamentare a fiecăruia din cei 120. Bun, poate asta nu vor, nu consideră necesar sau nu reușesc s-o facă. Atunci măcar asupra activității parlamentare ar trebui să aibă control sau cel puțin știință. Repet, sunt 12 oameni la conducerea grupului, 4 la conducerea Camerei; iar parlamentul nu e tocmai genul de instituție în care evenimentele au loc cu viteza fulgerului. Nici măcar nu e echilibru aici, 16 oameni să țină cont de proceduri care durează luni de zile, ar trebui să fie floare la ureche, nu? Pentru PDL nu este. Nu pot înțelege de ce.
Ultima poznă ridicolă e adoptarea tacită a unui proiect de lege pentru scoaterea predării Istoriei și Geografiei în limba minorităților. Legea Educației a fost adoptată anul trecut, prin asumare, prevederea în discuție fiind unul din punctele esențiale cerute de partenerii de coaliție de la UDMR. Inițiativa care scoate această prevedere e propusă de un singur deputat, dl Giurgiu. Care e la PDL. Un parlamentar vrea să modifice un punct esențial dintr-o lege pe care propriul guvern și-a asumat răspunderea cu câteva luni în urmă. Și, pe cât pot spune, evenimentul a fost tratat în partid ca ceva absolut firesc, care nu merită vreo atenție deosebită. Sigur, în comisia de resort propunerea a primit aviz negativ, după care a fost sărită la vot ca să fie, într-un final, adoptată tacit.
Indignarea UDMR este cât se poate de înțeles, în aceste condiții. Prin urmare, ce nu e deloc de înțeles este ușurința cu care cei de la PDL au tratat acest subiect. Nu e vorba aici (doar) de discuții teoretice și principiale despre corectitudinea în politică etc.; este vorba de ceva foarte practic, de pragmatism partizan sec și imediat. Uniunea e supusă la presiuni interne și externe ca să părăsească această coaliție, lideri udemeriști (dl Frunda) au ajuns să ceară asta public. Ce argument mai bun pentru cererea lor decât faptul că UDMR e păcălită de parteneri în acest fel? Or, fără UDMR nu mai există coaliție, majoritate în parlament pentru PDL deci guvernare PDL. Iar sperietura cu anticipatele probabil că n-o să mai meargă, la 19% în opțiunile de vot, doar pedeliștii ar putea fi speriați de o asemenea perspectivă. Cu alte cuvinte, nu e îndeajuns că dl Giurgiu ar vrea să pună pe foc majoritatea parlamentară a guvernului său, dar se joacă cu chibrituri în magazia de arme. Iar partidul, liderii grupului de la Cameră, tratează întreg episodul perfect senini: e o disfuncționalitate care urmează să fie corectată (de alții, desigur). Senatul e camera decizională.
La fel ca în alte cazuri, un asemenea nivel extrem de inepție poate să te arunce în cealaltă extremă, să crezi că e cine știe ce scenariu premeditat și ascuns în spatele acestei mișcări, atât de ascuns încât e imposibil să vezi ce câștig posibil ar putea avea partidul de pe urma lui. La fel ca în alte cazuri, eu nu cred că e vorba de niciun fel de efort meditativ acolo, nici ”pre” și nici ”post”. Dacă ar fi prima oară când se întâmplă asta, aș putea măcar lua în calcul scenariul. Dar deja rateuri de genul acesta date de liderii pedeliști de la Cameră fac o listă consistentă: erau cât pe-aici să piardă votul pentru nominalizarea judecătorului la CCR, nu au putut mobiliza deputații la legea pensiilor, au votat invers decât a cerut guvernul la o lege pentru micșorarea TVA…
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
