Cand am fost intervievat, atat din tara, cât si din afara, despre ce credeam ca va urma disparitiei lui Bin Laden, am arătat ca mă așteptam ca efectul sa fie accelerarea retragerii americane din Afghanistan, mai ales ca electoratul o cere si ca la anul vor fi alegeri in SUA.

Ioan Mircea PascuFoto: Satmareanul

Fara sa mă mandresc cu aceasta predictie, iata ca primele semne in aceasta directie au si început sa apară. Comandantul operatiunileor din Afghanistan, Generalul Petreus, cel care declara ca este împotriva unei retrageri precipitate din aceasta tara, va prelua din vara postul lui Leon Panetta, de la CIA, care va trece la apărare in locul lui Gates (cel căruia fosta securitate ii confisca pasaportul in timpul vizitei președintelui Ford in Romania in 1975, încercând astfel sa torpileze vizita).

Miscarea nu trebuie interpretata simplist, ca eliminarea unui om care ar putea crea obstacole in calea planurilor politice ale Administrației. Aceasta pentru ca, sunt convins, Generalul Petreus si-ar fi stapanit reacțiile si ar fi acceptat un asemenea ordin (mai ales ca a fost numit in post in locul unui comandant care le ignorase si le luase in deradere, atunci cand noua Administrație le-a anunțat imediat după instalare).

Nu, mai degrabă, Casa Alba, din respect, fata de Generalul Petreus, arhitectul aducerii situației din Irak sub control, care i-a si permis astfel realizarea unei promisiuni electorale privind retragerea din Iraq, a fost scutit astfel de o eventuala situație neplacuta, care, deși i-ar fi confirmat respectul fata de disciplina militară si controlul civil asupra militarilor, i-ar fi stirbit generalului prestigiul personal.

Ori, procedand astfel, Administrația SUA, isi mentine intact prestigiul in fata conducerii armatei deschizandu-si in plus drumul spre urgentarea retragerii, in cazul in care condițiile interne o vor face inevitabila.

Sigur, o asemenea măsura din partea SUA, care s-ar putea sa ne lase pe noi europenii, cum spuneam, in offside, căci implicarea noastră in Afghanistan este mai adanca, fiind vorba de construcția statala, ar putea avea efecte nebanuite asupra Pakistanului.

Desigur, Statele Unite au in continuare nevoie de colaborarea Pakistanului, fie si pentru ca, asa cum opineaza specialiștii, pakistanezii ii pot influența pe talibani in discuțiile privind găsirea unei soluții politice in Afghanistan, fara de care retragerea nu poate avea loc in condiții optime.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro