…dupa mai toti parametrii sunt om batran: mi-am facut debutul oficial in scriitura inainte de ’89, mai intai in Cutezatorii (cu un inceput de roman ce ravnea sa depaseasca atat “Ciresarii » cat si « Stejara », daca si-o mai aminti cineva de ele ; nadajduiesc din tot sufletul), mai apoi cu niste poezii publicate prin revista Tribuna si recitate pe la Cenaclul Flacara, la cererea lui Adrian Paunescu. In ’87 am ajuns la Napoca Universitara si de atunci, in ciuda schimbarilor de cariera, uneori dramatice, tot ziarist am ramas. Macar cu sufletul.

Foto:

Intrebat ce sunt, cum sa fiu « prezentat », am de fiecare data o problema. Sunt om. A te prezenta, insa, ca ‘om’ in ziua de azi, ridica o multime de sprancene. Omul nu e om, fara un titlu pe langa. Am cateva diplome. Dar, daca m-ar scutura cineva din somn si m-ar pune sa ma definesc printr-o meserie, n-as zice decat atat : ziarist. Omul pe care nu mai da nimeni, in ziua de azi, nici doua parale.

E o meserie injurata – stiu. Dispretuita de cei mai multi – stiu. Dar stiu si de ce – pentru ca nu seamana cu nimic.

Iubesc breasla asta. Printre alte meserii, ziaristica e hipopotamul din gradina zoologica.

[Nota pentru necunoscatori : Ion merge la gradina zoologica dupa care, la birtul din sat, isi impartaseste cunoasterea proaspat dobandita. «Ma, voi stiti ce-i zebra ? » Consatenii trag din tzoiul de ciresica, se uita unul la celalalt, dupa care, intr-un glas, recunosc spasiti : «Nu stim ! » Ion, intelegator, le explica pe-ndelete : «Bai, da’ stiti cum e calul ? » «Stim, cum nu ? » « No, bine, zebra e ca un cal, numa ‘ ca are dungi . Da’ girafa ? Stiti cum arata girafa ? » Acelasi schimb de priviri, acelasi raspuns : «Ba ! » «No bine, girafa seamana cu un cal, da’ portocaliu, cu picioare mai lungi, un gat si mai lung si pete peste tot. » Oamenii sorb din ciresica, dau din cap, multumind si multumiti ca au mai aflat una, alta, despre lume si viata. In birt se asterne tacerea. Nelinistit ca si-a risipit deja capitalul de popularitate, Ion pluseaza : «Da ‘ hipopotamul ? Stiti cum arata hipopotamul ? » «Ba ! » «Da’ calul ? » «Calul, stim ! » «No bine, asta nu seamana ! »

Nota notei: Poanta castiga in conotatii daca realizezi ca, etimologic, ‘hipopotam’ vine de la ‘cal de apa’, o etimologie de care Ion al nostru putin probabil ca era constient.]

Ziaristica e meseria care se impartaseste din toate celelate meserii, dar nu seamana cu nici una. Poate fi calare sau pe jos. Poate fi imbracata sau dezbracata. Pe drum, sau pe langa drum. Culmea e ca poate sa fie, precum fata saracului din poveste, toate acestea in acelasi timp.

Ziaristica e singura meserie imbracata intr-un navod, calare pe capra chioara. Si, pe deasupra, mai poate sa fie si arta.

A fi ziarist nu presupune ca esti scriitor, dar nici nu exclude posibilitatea. De la Eliade la Llosa si de la Eminescu la Paler sau Eco, istoria e plina de contra-exemple. (In treacat fie spus, Eliade are cuvinte de lauda la adresa gazetariei, despre care spune ca l-a invatat sa «nu mai astepte inspiratia ». Cand ai de predat un material in ziua cutare, la ora cutare, inspiratia incepe sa ti se disciplineze.) A fi ziarist nu presupune ca esti medic, tamplar, inginer, profesor sau taran – dar presupune sa te intereseze si medicii si tamplarii si inginerii, taranii sau profesorii. Presupune sa fii interesat de oameni.

Jurnalistii au fost si post-moderni si conservatori avant-la-lettre, dupa cum Antigona lui Sofocle, bunaoara, a fost si feminista si traditionalista – si ambele pana la capat. Nici noi, nici Antigona, nu lucram cu jumatati de masura. Sau nu ar trebui. Suntem post-moderni, pentru ca, identificandu-ne cu toata lumea, ne sacrificam, in buna masura, chipul si radacinile. Cunoastem gloria postmoderna, gloria celor cinci minute. Dar suntem conservatori, pentru ca ne incapatanam sa consemnam si sa analizam viata asa cum e, asa cum o vedem. Noi nu facem revolutii. Cel mult, punem umarul. Plimbam, vorba lui Stendhal, parca, o oglinda prin fata lumii. Stim prea-bine : in oglinda asta unii isi vor aranja freza, iar altii ne vor schimonosi chipul, scalambaindu-se. Dar asta ne e soarta. Asta va e soarta. Ziaristii care vor sa o schimbe peste noapte nu sunt, in fapt, ziaristi. Dar asta nu inseamna ca nu incercam sa va schimbam, litera cu litera, imagine cu imagine.

Am fost – si suntem – acuzati de manipulare – si pe buna dreptate. Un anumit grad de manipulare, intentionata sau nu, intervine in orice text scris, pentru simplul fapt ca e scris si citit. Orice scrisoare de dragoste e, in definitiv, un exercitiu de manipulare. Ceea ce conteaza, insa, e buna credinta – or asta e greu de cuantificat. Dar nu imposibil.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro