Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Amestecul străin în afacerile interne ale subdezvoltării durabile

de Razvan Lalu     Contributors.ro
Duminică, 8 mai 2011, 13:16 Actualitate | Opinii

Evocând zorii României moderne, marele Ion Ghica povesteşte cum, de prin anii ’30 ai veacului nouăsprezece, aprige discuţii politice se purtau prin saloanele caselor boiereşti. Tinerimea, adăpată la isvorul luminelor franţuzeşti, visa cu voce tare la un stat românesc neatârnat, în timp ce boierii cei bătrâni îşi clătinau bărbile cu skepsis. Ţara, spuneau ei, e slabă şi neîntemeiată, locuitorii, ticăloşiţi, boierimea, vicleană.

Nu avem mijloacele neatârnării, mai bine lăsăm trebile, ca şi pân-acum, sub oblăduirea padişahului. Subdezvoltare durabilă După mai mult de 150 de ani, totul confirmă că „plus ça change, plus c’est la même chose“. Statul născut din visul paşoptist a ajuns ca o vită nebună şi muribundă, sprijinindu-se pe picioarele scheletice ale unei economii neproductive şi vlăguite, cu sângele infectat de corupţie, cu burta enormă plină de viermii bugetari, ai clientelei politice şi contractelor devalizante, cu creierul găurit de o elită impostoare, hrăpăreaţă şi autoreferenţială.

Structurile slabe şi efemere, lipsa de întemeiere şi tradiţii, bălăceala în imediatul unor soluţii improvizate, moravurile proaste - de la lipsa de igienă la cea de cuviinţă, educaţia deficitară – de la cea generală la cea profesională, contrastul şocant între opulenţa individuală şi mizeria publică, toate arată o înrădăcinare în lumea a treia, a subdezvoltării autoreproduse. Explicaţia acestei stări nu trebuie căutată neapărat în arhetipul „luptei dintre bine şi rău“, acolo unde o clică malefică şi predatoare suge sângele unui popor blând, harnic şi răbdător.

În realitate, poporul-victimă nu constituie decât un uriaş rezervor de cadre pentru tagma jefuitorilor, bună parte a împilaţilor de azi nevisând alta decât a se putea căţăra acolo, de unde îi pot spolia pe cei rămaşi jos. Subdezvoltarea se naşte mai curând pe fondul repertoriului de comportamente cu care majoritatea populaţiei ştie să răspundă provocărilor vieţii, dominat de viziunea unei lumi incontrolabile şi imprevizibile, de lipsa de răspundere, de improvizaţie, ostentaţie, plasarea pe axa dominaţie – supunere, rezolvarea problemelor prin conflict, şi nu în ultimul rând, munca proastă şi fără rânduială.

Atunci când este statistic majoritar şi stilistic preponderent, adică atunci când românii sunt lăsaţi ei între ei, acest repertoriu comportamental rudimentar şi contraproductiv generează şi reproduce sărăcie şi înapoiere în circuit perpetuu. Când însă aceiaşi compatrioţi se paraşutează în alte culturi, majoritatea reuşeşte să compenseze handicapurile originare prin trudă şi renunţări, o bună parte ajungând chiar să se integreze competitiv în societatea gazdă, semn că atunci când i se impun reguli bune, românul le poate face faţă.

Amestecul străin De altfel, cam aceasta a fost şi soluţia atunci când, în puseuri istorice, s-a încercat modernizarea societăţii româneşti: importul de reguli străine. Se observă cum în istoria noastră recentă, orice modernizare s-a putut realiza doar prin impunerea unor principii şi structuri străine, fie că că a fost vorba de Regulamentul Organic, de crearea francmasonică a Principatelor Unite, de construcţia statală şi instituţională din timpul domniei lui Carol I-ul, sau chiar de „modernizarea prin distrugere“ impusă de sovietici după 1945.

La fel ca în urmă cu 150 de ani, când urmările războiului Crimeei au oferit provinciilor române o şansă unică de propulsare în istorie şi intrare în civilizaţie, şi acum, urmările disoluţiei sovietice şi ale războiului iugoslav ne-au oferit ocazia istorică a revenirii într-o civilizaţie pe care se părea că am părăsit-o fără speranţă, chiar înainte de a fi apucat s-o integrăm. În ultimii şapte ani, nefăcând ceva care s-o îndreptăţească la aceasta şi din raţiuni ce o depăşesc, România a fost totuşi preluată în NATO şi EU, alăturându-se celor mai dezvoltate ţări ale lumii, cu care cultural şi civilizaţional are însă prea puţin de-a face.

Este nu doar o şansă pe cât de nemeritată, pe atât de formidabilă, dar şi un moment istoric de răscruce, în care se alege între drumul către civilizaţia de tip occidental şi rămânerea în stepa subdezvoltării răsăritene. De altfel frământările politice acerbe din ultimele două decenii pot fi interpretate şi ca simptom al încleştării pe sol românesc a două culturi: coliba şi canalizarea. Şocul cultural creat de preluarea în Uniunea Europeană rămâne atât de mare, încât, pe fondul indiferenţei şi lipsei de înţelegere a poporului, majoritatea puternicilor autohtoni priveşte către regulile europene cu oroarea şi ura gândacilor pentru DDT, iar sentimentul românesc al Europei încă se mişcă între speranţa tocită a cerşetorului, supuşenia unsuroasă a slugii ciocoieşti şi viclenia obraznică a hoţului neprins.

În condiţiile lipsei de compatibilitate cu cultura şi valorilor Uniunii Europene, ce speranţe există că vom putea totuşi părăsi izba cu iz de mujici şi oligarhi în care orbecăim de azi pe mâine, în aşteptare de împrumuturi şi pachete cu ajutoare ? O palidă nădejde suplimentară oferă tocmai criză financiară mondială, care creează şansa unor clarificări, redirecţionări şi redemaraje în arhitectura sistemului financiar internaţional, deja schiţate în plan european.

Pentru România, trăitoare pe veresie şi peste posibilităţi, instaurarea unor sisteme de control european al cheltuielilor naţionale ar fi o binecuvântare. Astfel tutelat, statul român ar sfârşi poate prin însuşirea unor bune practici administrative şi bugetare, care s-ar răsfrânge eventual şi asupra administrării bugetelor locale. Afacerile interne Desigur, rezistenţele faţă de raţionalizarea cheltuielilor publice sunt uriaşe, iar Fondul Monetar Internaţional, care direcţionează guvernarea impunând impopulare măsuri de austeritate, modificări structurale şi legislative, stârneşte ura conducătorilor şi conduşilor deopotrivă.

Motivele sunt diferite: în timp ce populaţia de bază este sugrumată de micşorări de venituri pe fond de inflaţie, clicile transpartinice sunt cuprinse de furie şi oroare doar la auzul unor expresii ca “atribuire transparentă a contractelor”, “desecretizarea clauzelor contractuale”, “standarde de cost”, ce exprimă măsuri apte să gripeze mecanismul infracţional prin care s-au constituit şi menţinut toate marile averi.

Dincolo de lezarea intereselor predatoare ale kleptocraţiei locale, împotrivirea la presiunea instituţională şi politic-administrativă a Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional mai are însă şi alte explicaţii, de natură culturală şi ideologică. În ultimii ani a ajuns la maturitate şi în posturi cheie ultima generaţie de securişti şi activişti UTC/PCR, formată în anii ’80, ai fazei de acută isterie naţional-comunistă: aceşti oameni, prin natura “profesiei”, dresaţi în ură şi suspiciune faţă de străinătate, formaţi pe deasupra şi într-o epocă a delirului autohtonist-patriotic, se văd acum în situaţia de a asimila şi gestiona europenitatea şi atlantismul.

Doar foarte puţini reuşesc să se reconstruiască în acest sens, cei mai mulţi nefăcând decât să mimeze, stângaci şi penibil, virtuţile unei civilizaţii cu care n-au nimic de a face, oricât s-ar strădui să acopere cu sclipiciul fals şi ridicol al stagiilor, burselor şi diplomelor occidentale, trecute patetic în CV-uri, jegul gros şi fondator al şcolii de securitate şi academiei de partid.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

847 vizualizari






Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Ultimele articole din Actualitate | Opinii

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi