Citeam zilele trecute un articol despre “ co-sleeping”, adica mai pe romaneste spus “dormitul in pat cu parintii”, in care , pe langa argumente stiintifice solide pro ( SIDS – sudden infant death syndrome) exista si o parere contra , exprimata poate nu foarte convingator din punct de vedere literar.

Antoaneta DiaconoviciFoto: Arhiva personala

Am fost curioasa sa citesc si comentariile ce acompaniaza de regula aceste articole si , precum ma asteptam, parerea contra a declansat o furie generala. Printre cele mai stupide comentarii se regasea ceva de genul “ Pai, pana si primatele dorm cu puii lor”.

Pe moment am fost tentata sa raspund cu un cometariu acid si scurt, (“Am evoluat”) dar mi-am dat seama ca mi-as bate gura de pomana ( sau ‘ tastatura degeaba”).

Ma gandesc insa si la varianta nefericita , in care respectiva mamica traia in fapt in padure, intr-o vizuina de 1 camera, fara caldura iar puiul putea fi cu usurinta atacat de alti pradatori. Intr-adevar in aceasta situatie, pot sa ma declar si eu o adepta a “co-sleeping”.

Sunt deseori fascinata de “ ce mai descopera cercetatorii britanici’ si nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca exista o corelatie intre “pasiunea de a citi” si “numarul de carti pe care il ai in casa’. Slava domnului, ca exista un grup de oameni care au ajuns la o concluzie aproape dumnezeiasca :”Exista”. Bineinteles ca astept cu interes sa-mi spuna si mie daca este o corelatie directa sau inversa.

Ei, bine, lasand la o parte faptul ca “ descoperirile psihologice ale cercetatorilor britanici” ar putea substitui cu succes rubrica “Bancul zilei”, ele fiind deopotriva hilare si inofensive, am inceput sa remarc insa ca mai exista o serie de ‘ descoperiri americane” care influenteaza treptat societatea romaneasca.

O sa va intrebati probabil , cum am sarit asa de la descoperirile britanicilor la cele ale americanilor, si oare ce au in comun cele doua. Pai sincera sa fiu, in afara de limba engleza.. mai nimic.

In ultimii ani, asist buimacita la o invazie de termeni si stiluri de viata “americane’: co-sleeping’, “emotional intelligence’, “ super-nanny”, “quality time”, “communication skills “, “ADHD”, “ fast traking kids”, ‘ educational programs’, ‘FB, B, S, I”, ‘ science projects in schools”, ‘facebook/twitter/wikipedia/internet”, “McDonald’s’, ‘Coca-cola”, “Halloween party”, “Valentine’s day’,” afterschool”…etc

Si stau sa ma intreb, cum de, cu toate “ delicatesele acestea cultural-educationale” am ajuns sa avem o generatie de copii care sufera de anxietate, depresie, fobie de scoala, diverse tipuri de dependenta, fara reflexe sociale, obezitate, iresponsabilitate, lene, plictiseala, incultura .. si lista poate continua.

Nu vreau nicidecum sa afirm ca statistica arata asta. Nu toti copii din generatia de azi sunt asa, dar cred ca tindem spre o astfel de societate.

Modelul educational permisiv, ‘loving and caring” , democratic as putea spune, este ceva complet opus modelului ‘autoritar” cu care am fost obisnuiti.

Este complet gresit si poti fi acuzat de rele tratamente daca lasi un copil sa planga . Indiferent de motiv. Copilul model “american” trebuie crescut intr-o atmosfera calda, permisiva, in care sa i se acorde toata atentia si sa nu fie frustrat de nimic.

Acest lucru se traduce prin desfiintarea autoritatii paterne si stabilirea unei noi ierarhii familiale. Copilul devine centru si stapan absolut.

In practica asistam in primul rand la extinderea perioadei de “co-sleeping’ pana aproape de 9 – 10 ani.

Regulile de baza care se doresc a fi introiectate in supraeul copilului, care va deveni la un moment dat constiinta sa morala, nu se mai regasesc niciunde.

Pedepsele, nu mai pot fi aplicate , deoarece din frageda pruncie , copilul stie ca poate suna oricand la ‘112” sa reclame un parinte potential abuziv fiindca i-a dat o palma.

Si ajungem astfel la varsta de 3-4 ani , cand copilul lipsit de reguli, sensibil la frustrari isi incepe socializarea in gradinita.

Aici, incepe de timpuriu sistemul educational sa-si exercite influentele benefice in stimularea capacitatilor intelectuale. Jocurile cu plastilina, papusi, masinute, jocurile sociale, jocurile de rol sunt desuete si pierd in fata “initierii timpurii in calculatoare’, ‘ limbi straine intensiv”, etc.

Este uluitor cat de incantati sunt parintii in fata copilului care ‘stie deja’ sa porneasca calculatorul si sa se joace cu joy-stick-ul, cand el este inca in pampers si nu a ajuns sa dezvolte nici macar continenta sfincteriana.

Deja , in grupa mijlocie , avem teste prin care se evalueaza capacitatile grafo-motorii, coeficientul de inteligenta emotionala si capacitatile lingvistice deosebite.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro