Două sintagme mă enervează destul de tare: Romania profundă și România reală. Ambele sunt ficţiuni ale unei elite intelectuale care nu-şi poate realiza menirea. Nu știe, nu poate sau nu încearcă, fiind cuprinsă de propria contemplare sau de bătălia de legitimare a unor găşti care monopolizează, alături de politicieni, instituțiile culturale și bugetul din patru în patru ani.
România reală: samba si, trabajo no!
Despre ceea ce unii numesc România profundă vreau să scriu în alt loc. Acum, ocazionat de un sondaj de opinie despre mondenităţi, vreau să vorbesc despre România reală. O sintagmă folosită de cele mai multe ori ideologic. Vorbitorul vrea, de cele mai multe ori, să spună că el a descoperit ceva ce nu înțeleg ceilalţi, o Românie care nu este ca şi cea pe care o laudă sau o simpatizează ceilalţi. De regulă, se spune că România reală este un teritoriu al suferinţei şi aici vorbitorul nu greseşte prea tare. Marea masă a locuitorilor din România, adică vreo 80% dintre români, nu o duc bine, nu sunt mulţumiţi de viaţa lor. Se plâng că nu au destui bani, vor să plece în străinatate, nu ştiu ce vor face copiii lor în viitor şi asta le dă un sentiment de teribilă nesiguranţă. Majoritatea dintre cei 80% nici măcar nu caută soluţii pentru a iesi din situatia în care se află. Unii se află în imposibilitatea de a găsi un loc de muncă, de a ieşi din cercul vicios al sărăciei şi excluderii, dar, cu siguranţă, că nu toți sunt în această situație. Sunt în acest moment peste zece mii de locuri la Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă pe care nu le vrea nimeni pentru că este vorba de parchetari, zidari, portari şi alte meserii. Mai sunt zeci de locuri de muncă de zilieri în economia gri sau în agricultură, dar acestea nu prea sunt tentante. De ce? Simplu! Nu se câştigă destul de bine și nu sunt munci uşoare. Mai simplu este să visezi la cai verzii de pe pereţii unei Românii tot mai triste. Cel mai interesant lucru pe care l-am descoperind după aproape 20 de ani de anchete de opinie este cel care ne arată că munca parcă nu face parte din viaţa noastră. Munca înnobilează, spuneau comuniştii, dar românii le-au răspuns corect ideologic: dar noi nu avem nevoie de nobili. Am mai spus asta, observăm o conştiinţă socială încă premodernă, unde timpul nu costă bani şi munca nu este valorizată ca fiind sursa cea mai importantă sursă pentru succes şi prestigiu. Câştigurile la Loteria Română hrănesc visul de a scăpa de muncă: nu o sa mai muncesc niciodată, a spus acum câţiva ani un câştigător la loterie din Tulcea. La facultatea de sociologie îmi aduc aminte despre primul deceniu de după revoluţie, nu aveam pe nimeni să-şi dorească să predea un curs de sociologia muncii și, de regulă, apelam la jurişti care vorbeau mai mult de dreptul muncii şi nu despre fenomenul social ca atare. Fascinanta lume a lui Dorel este un teritoriu în care râdem cu pofta, dar cu tot mai accentuată amărăciune. În alte culturi, publicitatea creează semnificaţii în cadre specifice ale consumului, atunci când imaginează diferite situaţii. Acolo se proiectează mirajul, evaziunea, chiar și parodia. Noi, însă, mergem în altă direcţie, una din producţiile publicitare de cel mai mare impact, serialul publicitar la cognacul Unirea (genială, trebuie să recunoaştem), ia in tărbacă tocmai munca, adică tocmai cultura muncii şi regulile ei. Nu vorbesc despre cei care muncesc din greu în România. Pe ei nu-i protejează nimeni, sunt chinuiţi, nu se respectă pe sine, iar patronii sau statul nu-i respectă nici atât. În schimb România săracilor visează cu ochii deschişi. Îşi crează un paradis din diferite forme de evaziune. Romania reală nu are simţul … realităţii. Trăim un fel de derivă ficţionanală care nu poate să ne sporească mersul spre normalitate sau adaptarea la o civilizație contemporană.
.
Ritualuri sociale ale mondenului
Programele de divertisment sau filmele atrag publicuri masive, dar aflate în contexte şi condiţii total opuse. Ce-i adună pe aceştia alături? Nu conţinuturile, poate doar o anumită sincronicitate, performarea unui ritual comun despre care poţi discuta mâine, un ritual unificator. Până la urmă, Elodia este un personaj al României contemporane mai viu decât sute de personalităţi publice din politică sau show-biz. Este vie pentru că a fost creată după o veche topică a căutării misterelor. Dan Diaconescu a nimerit peste un asemenea tipar, nu cred că s-a documentat și nici nu cred că l-a citit pe Vladimir Propp cu „Morfologia basmului” și nici tehnicile actuale de storytelling. Nici măcar nu cred că a avut răbdare să citească volumele din „1001 de nopţi”. În timp ce individul este tot mai singur, televiziunea îl ajută să participe la niste ritualuri colective care fac să fie ocultată o practică socială sau politică cotidiană percepută ca fiind nesatisfăcătoare, opera unor politicieni sau instituţii în care oamenii nu au încredere. Potrivit unei anchete realizate de Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, în perioada 16-18 martie 2011 pe un eșantion de 1.153 de indivizi, reprezentativ la nivelul populației țării, românii tind să manifeste un interes mai accentuat pentru evenimente cu tentă mondenă decât pentru evenimente și știri legate de politică. Singurul eveniment cunoscut în măsură mai mare decât subiectele mondene este cutremurul din Japonia, despre care au auzit 99% dintre respondenții intervievați. Peste 90% dintre români au auzit despre divorțul dintre Irinel și Monica Columbeanu și despre cel dintre Pepe și Oana Zăvoranu, la fel și despre posibila schimbare a premierului Emil Boc. Despre votul privind moțiunea de cenzură la adresa Guvernului au auzit 89% dintre românii respondenţi, în timp ce evenimente precum dezbaterile privind alegerea șefului PDL, precum și recentele declarații ale Președintelui Traian Băsescu cu privire la modificarea Constituției sunt cunoscute în măsură mai scăzută de către români: 74%, respectiv 67%. Nivelul de cunoaștere al evenimentelor mondene este uniform în rândul tuturor categoriilor de populație (ținând cont de caracteristici socio-demografice precum gender, vârstă, școlaritate, mediu de rezidență și regiune), diferențele privind cunoașterea unor evenimente remarcându-se doar în cazul tematicilor politice; astfel, despre votul privind moțiunea de cenzură la adresa Guvernului au auzit în măsură mai mică tinerii sub 35 de ani, în comparație cu persoanele trecute de această vârstă (75% vs peste 90% dintre respondenții de peste 35 de ani).
.Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
