Cresterea preturilor la alimente nu trebuie sa surprinda. Face parte din “circle of life”. Daca analizam ultimii 200 de ani vedem chiar ca aceste evolutii sunt normale. Revolutia industriala a dus la scaderea ponderii agriculturii in PIB. Oamenii s-au dus sa construiasca fabrici si uzine pentru ca acolo castigau mai bine. Pana cand s-au trezit ca mai nimeni nu se mai ocupa de agricultura, iar oferta in scadere abrupta, le scumpea mancarea. În Marea Britanie, unde a început Revoluţia Industrială, ocuparea forţei de muncă in agricultura a scăzut la 20 la suta din total (suntem in 1880). Pe continent, lucrurile mergeau in aceeasi directie, dar cu viteze diferite. Belgia şi Finlanda- mai puţin de 30 la sută şi Ţările de Jos – 35 la suta, scrie Dan Popa pe blogul lui.

Prin 1960, ocuparea forţei de muncă era de aproape de 5 la sută în Marea Britanie şi Belgia şi aproximativ 10 la sută în Ţările de Jos, Finlanda, Suedia şi în Germania de Vest. Doar Franta a avut o pondere mult mai mare a

share of food

share of food

Foto: Hotnews

populaţiei din agricultură (în jur de 20 la suta).

Preţurile produselor agricole au început sa scada pe la finele anilor 1940, dupa ce veniturile agricultorilor au început să ajunga sub veniturile generate de alte sectoare.

Creşterea economică puternică din restul economiei, iar diferenţa de venit între agricultori şi non-agricultori a crescut puternic în favoarea ultimilor. Au existat două motive pentru aceasta diferenţa de venituri. Primul- creşterea puternică în sectoarele industrial şi cel al serviciilor. Al doilea a fost introducerea unor tehnologii in agricultura care economiseau utilizarea factorului de productie munca.

  • In toate ţările europene agricultura detinea o cotă mult mai importanta in economia secolului 19 decât detine ea astăzi

Începând din anii 1950 (şi in următoarele decenii), egalitatea veniturilor a devenit o problemă centrală în cadrul politicii agricole. În discursurile politicienilor si în presă, situaţia veniturilor relative ale agricultorilor a fost in varful agendei politicii agricole. Fermierii faceau presiuni asupra guvernelor europene să intervină în piaţă pentru a stopa scaderea veniturilor prin introducerea unor măsuri de sprijinire a agriculturii. Ceea ce s-a si intamplat.

food exenditure

food exenditure

Foto: Hotnews

Au aparut o serie de intervenţii guvernamentale în agricultura europeană în anii 1950 şi 1960. Preţurile minime, preţurile ţintă, cote de import etc au fost introduse incetul cu incetul. Un argument des invocat în sprijinul acestor măsuri, în special în Europa, este importanţa securităţii alimentare.

În anii 1960 mai multe dintre aceste măsuri de politică naţională devin baza viitoarei Politici Agricole Comune (PAC ), proiectata in timpul Conferinţei de la Stresa (iulie 1958, am impresia) şi introdusa în 1968. Introducerea unor preţuri mari garantate la nivelul UE în anii 1970 şi 1980 a condus la denaturarea puternica a comertului agricol. De aici si pana la tensiunile dintre marii exportatori agricoli nu a fost decat un pas.

Ar mai fi de spus un amanunt: in toate ţările europene agricultura detinea o cotă mult mai importanta in economia secolului 19 decât detine ea astăzi. Revoluţia Industrială a ingropat agricultura, drept e ca in ritmuri diferite. În Marea Britanie, unde a început Revoluţia Industrială, ocuparea forţei de muncă a scăzut la 20 la suta

agriculture gdp

agriculture gdp

Foto: Hotnews

din totalul ocupării forţei de muncă (suntem in 1880). Pe continent, lucrurile mergeau in aceeasi directie, dar cu viteze diferite. Belgia şi Finlanda- mai puţin de 30 la sută şi Ţările de Jos – 35 la suta. Prin 1960, ocuparea forţei de muncă era de aproape de 5 la sută în Marea Britanie şi Belgia şi aproximativ 10 la sută în Ţările de Jos, Finlanda, Suedia şi în Germania de Vest. Doar Franta a avut încă o pondere mult mai mare a populaţiei sale în agricultură (în jur de 20 la suta).

Până în secolul al 19-lea cota agriculturii în PIB a scăzut la aproximativ 10 la sută în Belgia şi Marea Britanie în timp ce in Franta era de 25 la suta. In anii 1960, aceste cote au scăzut la aproximativ 6 la suta sau chiar mai puţin în toate ţările amintite.

In perioada 1870-1969 au existat trei perioade în care preţurile pe piaţa mondială au scazut puternic ducand la diferente foarte mari intre veniturile din agricultură şi cele din restul economiei. Primul episod – sfârşitul secolului 19 (1880-1895), dupa care a urmat perioada 1928 – 1935 şi cea din anii de dupa 1950. Desigur, în perioada razboaielor mondiale si in anii imediat urmatori preţurile la alimente au fost ridicate iar veniturile din agricultura erau ridicate în raport cu restul economiei.

  • Cotele alimentelor de baza in total consum si reformele politice

agriculture active pop

agriculture active pop

Foto: Hotnews

Ar mai fi de discutat despre cotele in consum ale unor alimente. De exemplu, în Belgia, cota unor alimente de bază (pâinea şi cartofii) a scăzut de la aproximativ 40 la suta din totalul cheltuielilor în 1850 la aproximativ 10 la suta pana in 1920, în ciuda faptul că ponderea totală a cheltuielilor alimentare au rămas aproape constanta pe parcursul acestei perioade (60 la sută).

Mai e si chestiunea reformelor politice. Importante asemenea initiative au avut loc în toate ţările europene incepand de prin a doua jumătate a secolului 19. Tinem cu totii minte ca in prima parte a secolului 19 voturile apartineau celor bogati. Franţa a fost prima care a universalizat votul, în 1848. În Anglia, o serie de reforme au erodat treptat puterea parlamentară a marilor proprietari funciari. Latifundiarii inca detineau 60 la sută din locurile parlamentare în 1880, la 13 ani de la acordarea drepturilor de vot muncitorilor (1867).

Au fost, de asemenea, schimbări majore în organizarea politică a agricultorilor. Înainte de 1880, doar fermele mari erau reunite intr-o forma de organizare prin care sa isi faca auzite parerile. Criza agrară din 1880 i-a facut

agri finland

agri finland

Foto: Hotnews

pe fermieri să se organizeze pentru a face presiuni in favoarea unui sprijin guvernamental. Si mai e ceva. Tot acest proces de organizare a micilor fermieri şi gospodării rurale este legat de intensificarea competiţiei politice din Europa. Partidele vedeau gospodăriile rurale ca pe o sursă importantă de voturi.

Cu titlu de exemplu, in Germania apare in 1876 “Asociaţia Reformatorilor fiscali şi economici”, dar principala organizaţie politică a proprietarilor prusaci a aparut odata cu “Landwirte Bund”, în 1893 când Germania a negociat o serie de acorduri comerciale pentru tarife mai mici la cereale. În Franţa avem “La Societ é des Agriculteurs de France” (SAF), înfiinţată în 1860 şi care reprezenta marile ferme si mai ales interesele fostei nobilimi. În Belgia, mai multe organizaţii agricole s-au format prin anii 1880-1890- de notat Boerenbond Belgische (1890), care mai târziu devine predominant o organizaţie politică. Apare Partidul Agrar in Finlanda. Majoritatea acestor organizatii erau de dreapta si asociate cu partide crestine (catolice).

Dincolo de reforme politice, cereri in crestere si oferte in scadere, preturile par a repeta scenarii de acum cateva zeci de ani. Cat de tare sa ne miram de aceste lucruri?

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa