În 1870, cand Imperiul lui Napoleon III s-a prăbusit sub înfrângerea administrata de prusaci la Sedan, toate planetele pareau aliniate pentru Henri, conte de Chambord, pretendentul legitimist la tronul Frantei. Cele doua tabere regaliste, legitimisti si orleanisti, ajunsesera la o intelegere. Orleanistii au convenit să sprijine urcarea contelui de Chambord pe tron, in speranta că la moartea sa el va fi urmat de pretendentul lor, Philippe d’Orléans, conte de Paris.
Conditiile sociale si economice pareau si ele favorabile unei restauratii de catifea. Mai mult, regalistii au devenit majoritari în Adunarea Natională. Negocierile cu celelalte forte politice avansau iar adversarii erau confuzi si impotenti. Cu Henri de Chambord sustinut atat de legitimisti si cat si de orleanisti, cu un conses solid in spatele proiectului, cu negocierile aproape parafate, preluarea puterii era o chestiune de zile.
Si totusi, n-a fost sa fie. Henri, conte de Chambord n-a ajuns niciodata rege. A murit in 1883, cetatean al unei republici. Franta a ramas o republica. Pana azi. Toate planetele pareau aliniate pentru contele nostru. Irepetabil. Dar el nu a inteles. A ezitat, apoi a plusat. Cand fereastra de oportunitate a fost deschisa larg, a ezitat. Apoi a inceput sa puna conditii. A insistat că va accepta coroana doar cu conditia ca Franta să abandoneze tricolorul si sa revina la simbolurile monarhice traditionale. Chiar si un compromis, prin care tricolorul rămânea drapelul national, iar simbolurile monarhice deveneau insemnele casei regale, nu a fost acceptabil. Asa se scrie istoria.
Doua decenii mai tarziu, guvernul francez descopera cu stupoare ca generalul Boulanger a primit în jur de 100.000 de voturi la alegerile partiale într-un department din regiunea Paris, fără ca el sa fie macar candidat. A fost detasat urgent – trimis in provincie. La plecarea sa, pe 8 iulie 1887, zeci de mii de francezi au luat cu asalt Gare de Lyon. Au blocat liniile si au acoprit trenul său cu flori si afise: “Il reviendra!” (“Va reveni!”).
O noua miscare se nascuse. Liderul si obiectul ei: Georges Ernest Jean-Marie Boulanger. Imediat, miscarea a fost imbratisata si sustinută de mari si grele figuri ale dreptei. Cu fiecare zi, cu fiecare scandal politic, steaua lui Boulanger urca mai sus. Bonapartistii s-au atasat si ei cauzei si chiar si Contele de Paris, pretendentul Orleanist, si-a încurajat adeptii să-l sprijine. Personalitatea sa a ajus sa domine politica franceza. Circumscriptiile electorale se bateau pentru a-l avea reprezentant pe liste. Numele lui ajunge tema de cântec popular.
În ianuarie 1889, castiga alegerile ca deputat de Paris. Boulanger era mai aproape ca oricand de a prelua puterea. Republica parlamentara se clatina in fata sa. Revolta populara si lovitura de stat la care multi dintre partizanii lui lucrau intens in culise, asteptau semnalul sau. A ezitat. Timpul trecea, fereastra larg deschisa incepea sa se inchida. Boulanger a decis că ar fi mai bine să conteste alegerile generale. Adversarii castiga un nesperat timp pentru a se regrupa si riposta. Fereastra s-a inchis. In istoria Frantei nu exista niciun mare om de stat cu numele de Boulanger. Nicio mare constructie politica nu e asociata lui. Boulanger ramane o nota a istoriei, un episod, un studiu de caz, “afacerea Boulanger”. Asa se scrie istoria.
Doua exemple pentru un fenomen politic recurent si spectaculos. Cu regularitate, istoria ne ofera noi si noi cazuri pentru dosar. Mari si mici, dramatice sau comice, intotdeauna pline de consecinte. Aproape fiecare ciclu de istorie politica din viata unei natiuni moderne contine unul sau doua episoade de acest fel. Pentru cateva momente, toate planetele par aliniate pentru o figura publica sau un om politic. Toate cartile sunt in mana sa. Fereastra de oportunitate este larg deschisa. Iar el ezita, nu stie ce vrea, nu stie ce e mai bine sa faca. Nu stie daca nu e mai bine sa astepte… sau sa pluseze. Sa se lase rugat sau sa forteze… Crede naiv ca fereastra va ramane larg deschisa indefinit. Fereastra insa se inchide. E o lege a politicului. Istoria merge mai departe. Cui ii mai pasa azi cine sunt cei ce au ratat marea conjunctura si de ce?! Note de subsol ale istoriei, raman de interes doar ca obiect de studiu si speculatie pentru rafinatii stiintei politice si pasionatii istoriei. Malpraxis? Destin? Cine poate spune?!
Ce putem spune insa cu certitudine este ca aproape fiecare ciclu de istorie politica din viata unei natiuni moderne contine si un scenariu cu totul diferit. Pentru fiecare Henri, conte de Chambord, exista un De Gaulle. Pentru fiecare Georges Ernest Jean-Marie Boulanger, un Churchill. Oameni care au fost acolo unde trebuie. Atunci cand trebuie. Care au vazut planetele aliniindu-se pentru o clipa in fata destinului lor politic si care nu au ezitat.
Modurile in care se poate pierde sau castiga sunt nenumarate. Esenta fenomenului ramane insa aceeasi. Este momentul deciziei. Sau al indeciziei. Vechii greci aveau si un nume pentru el. Ii spuneau Kairos.
Romania nu e Franta sau Marea Britanie. Dar legile politicului au operat si opereaza peste tot cu aceeasi intensitate, volatilitate si neutra indiferenta. Pastrand proportiile, avem si noi in istorie o colectie de cazuri mai mult decat interesante. Sa lasam cititorului placerea de survola cu gandul istoria noastra nationala si de a completa cele doua coloane. Coloana A: Cei ce au stiut sa raspunda momentului potrivit. Coloana B: Cei ce nu au stiut. Asadar au ratat.
Odata lasata cititorului aceasta placere, sa facem totusi ceva chiar si mai interesant. Sa ne punem o intrebare ce vizeza nu trecutul ci prezentul. Si nu atat prezentul cat mai mult viitorul. Intrebare este simpla: In care dintre cele doua coloane se va aseza numele lui Mugur Isarescu, actualmente Guvernator BNR? Coloana A? Sau coloana B? O intrebare interesanta. Dar deloc usoara.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
