…inainte, insa, de a intra in fondul problemei, se cuvin a fi facute cateva observatii generale despre ceea ce nu sunt si nu vor sa fie randurile de mai jos. Incep asadar prin a indeparta cateva posibile neclaritati:
(1) Acesta nu este un text indreptat impotriva Victoriei Stoiciu. O cunosc doar din cele scrise si – cu toate ca nu sunt intotdeauna de acord cu argumentele – ii respect atat ideile cat si stilul. Tocmai de aceea imi ingadui sa fac cateva observatii critice (dar nu atac ! 
)
(2) Nu voi discuta pe fond nemultumirea ceea ce, din cate inteleg, reprezinta nemultumirea principala a Victoriei din textul intitulat «Cu toata viteza înapoi – caritate etatizată, cezaro-papism şi cum se înfundă modernizarea României » publicat deopotriva pe Contributors si pe CriticAtac : faptul ca guvernul va finanta din banul public un partneriat stat-culte in domeniul serviciilor sociale. N-o fac, pe de o parte din lipsa de timp, pe de alta, pentru ca asupra detaliilor si posibilitatilor de implementare ii impartasesc atat reticentele cat si suspiciunile. De aici, insa, pana la a contesta ideea in sine si a vedea in ea tot ceea ce vede, fara prea multe ezitari, inca din titlu, Victoria Stoiciu e cale lunga.
(3) In fine, dar nu in cele din urma, tot din lipsa de timp, nu ridica pretentii nici de exhaustivitate (asta ar fi imposibil), dar nici macar de prea multa structura. Numiti-o, daca vreti, o critica ‘en miettes’.
Acestea fiind spuse, sa incepem :
(a) « Caritatea etatizata » – un termen, altminteri ‘catchy’, propus de VS, care VS nu are nimic nici cu actiunile de caritate si nici cu asistenta sociala (de stat sau privata). Are o nemultumire in legatura cu actiunile de caritate exercitate de catre stat. Daca le spunem asistenta sociala, e altceva ? Mai spune Victoria : «Toata povestea asta cu descentralizarea serviciilor sociale, cu transferul unei părţi a acestora către organizaţiile religioase ale comunităţilor locale mi se pare un amestec bizar de etatism aproape absolutist [cu ce ? – nota mea], machiat în culorile trendy ale „subsidiarităţii” şi altor cuvinte extrase din arsenalul limbii de lemn, ambele [n.m. - care ? statul minimal ? nu prea are logica] aghesmuite cu niscaiva „spiritualitate”, aşa cum şede bine într-o ţară în care un bun român e musai un bun creştin. »
Nemultumirea, din cate inteleg, e folosirea banului public in scopuri caritabile (i.e., de asistenta sociala ?!?) fara consimtamantul ‘donatorului’, i.e., a platitorului de taxe. E, marturisesc spasit, ceva ce-mi scapa in rationament : exista taxe la care ti se cere consimtamantul personal ? Pe mine nu m-a intrebat nimeni la bail out -ul bancilor (iarta-ma, limba romana !) si nici in Romania nu cred ca e o practica frecventa. Mai mult, daca-mi amintesc bine, Hristos s-a numarat printre cei care nu au avut de cartit impotriva taxelor : «Dati Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i al Lui Dumnezeu ». (Asta a propos si de secularizare – un subiect asupra caruia voi mai apuca poate sa revin.)
Nota : Pentru a fi sigur ca nu vorbesc prostii, am recitit acum articolul de pe CriticAtac si observ ca un cititor, ‘berenger’, face o observatie asemanatoare : «autoarea deplange ca banul public e folosit in proiectele sociale ale bisericii (lucru de criticat) si ne spune ca asta e un pas in edificarea statului minimal. pentru ca s-ar parea ca are o problema cu proprietatea termenului, ar trebui sa-i spunem clar autoarei ca ideea de stat minimal exclude apriori orice ajutor social cu bani publici, cu atat mai mult unul facut prin intermediul bisericii. » Pentru ca Victoria ii raspunde si recunoaste, cu eleganta, ca mai trebuie sa se gandeasca, ma opresc aici pentru a-i oferi ragazul necesar.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
