Nimeni nu va plange la caderea lui Adrian Severin (parafrazez aici inceputul unui editorial celebru al lui Noel Bernard despre Leonte Rautu). Nu exista nimic tragic in aceasta auto-ruinare a unui personaj de un imens orgoliu, un om care pana mai deunazi se visa comisar european. Adrian Severin a fost una din marile sperante ale FSN-lui. Amic apropiat al lui Adrian Nastase, el era vocea modernitatii intr-un grup altmineri dogmatic, vetust, eterogen si plin de relicve ale “academiei de partid” (unde, de altfel, lucrase si el). Versatil si prompt in replici casante, format ca jurist dar abil integrat in nomenklatura ideologica, Severin a devenit rapid unul dintre oamenii lui Petre Roman. A ajuns ministru al reformei si vicepremier (alaturi de Gelu Voican Voiculescu). A avut prudenta sa nu se amestece in tenebroasele intrigi urzite de Iliescu, Roman si Magureanu, a afisat un fel de independenta care, uneori, chiar era autentica. Cand a cazut guvernul Roman, Severin a invatat regulile jocului in opozitie (mai intai formala, apoi tot mai acuta).
L-a urmat pe Roman si a devenit o figura centrala in PD. Cand s-a format guvernul algoritmat, s-a vazut instalat ministru de externe. A avut un rol important in calmarea frictiunilor romano-maghiare. Apropiat de Sorin Rosca Stanescu, a cazut in maniile conspirationiste ale acestuia. Multe din editorialele sale din “Ziua” erau pline de insinuari, aluzii, intepaturi, ironii gratuite. Convins ca are un destin de lider national si international, a fost tot mai frustrat de ascensiunea lui Traian Basescu. Asa s-a nascut o animozitate transformata cu timpul in manie.Adrian Severin a trebuit sa demisioneze ca ministru de externe pentru ca s-a trezit vorbind lucruri pe care nu le putea proba. “Lista lui Severin” ramane in analele gafelor politice romanesti. Nu stim cine era pe acea lista, dar faptul ca un om politic responsabil promite sa o faca publica dupa care uita de ceea ce a fagaduit spune multe despre labilitatea acestuia. A plecat din PD, s-a reintors la matca fesenista (adica pedeserista, ulterior pesedista). Mereu sub semnul aceleiai nesabuinte, al aceluiasi hybris.
Adrian Severin pozeaza in ideolog, dar de fapt este un cinic absolut, un operator imun la cantecele de sirena ale utopiilor. Nu pentru ca ar impartasi aversiunea unui Havel pentru ideologii, ci pentru ca il irita normele etice. Ii repugna de fapt ideile, il enerveaza valorile. Severin nu este un true believer, ci un true self-promoter. Ceea ce nu-l face mai putin activ intru sustinerea pozitiilor pesediste, ba chiar dimptriva. Este ceea ce reiese limpede dintr-o incitanta analiza aparuta pe blogul In linie dreapta: http://inliniedreapta.net/cap-de-traseu-pentru-adrian-severin/
Imi amintesc cum a vorbit la Washington, prin 1993, despre guvernul Roman ca “guvern disident”. Nu-l stingherea oximoronul. Ori guvern, ori disident, amandoua insa n-au cum convietui sub aceeasi umbrela conceptuala. Dar Severin nu se impiedica in fleacuri logice ori doctrinare. A coordonat, prin 2002, un raport european pentru condamnarea comunismului, text extrem de aspru cu dictaturile de tip leninist. Ceea ce nu l-a impiedicat sa apara in varii emisiuni, dupa 18 decembrie 2006, si sa spuna exact contrariul. La o asemenea emisiune am fost impreuna. Inainte sa inceapa talk-show-ul mi-a soptit: “Nu te supara pentru ce voi spune, eu sunt aici in delegatie de partid si guvernamentala…” Din acest punct de vedere, Adrian Severin se aseamana cu Mircea Geoana, este ideologul-teflon. A devenit director coordonator al Institutului “Ovidiu Sincai” al PSD, dar nu s-a implicat decat pe directia atacului contra lui Traian Basescu. Nimeni nu a insistat mai mult decat Severin pe ideea absurda ca Romania de azi ar fi dictatura unui lider comparabil cu Castro si Lukasenko (ori chiar mai rau, de tipul unor Hitler, Mussolini si Stalin).
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
