Nici traditia, nici actualitatea nu dovedesc o preocupare a BOR pentru proiectele sociale. In 2009, Biserica Catolica, prin Fundatia Caritas, a alocat mai multi bani programelor sociale (12,97 milioane de euro) decat Biserica Ortodoxa, prin Patriarhia Romana (10,6 milioane de euro). Exista, in acelasi timp, ceea ce se numeste "opera sociala" a fostului Mitropolit Daniel (actualul Patriarh) la Iasi, recunoscuta de majoritatea opiniei publice.

Foto:

De asemenea, se observa implicarea unitatilor bisericesti ca aplicanti principali in proiecte de resurse umane finantate din fonduri structurale. Acest lucru poate fi interpretat ca un efort de a-i deprinde pe clerici sa utilizeze fonduri publice si sa conlucreze cu laicii. Indica insa aceste proiecte si o dorinta sustinuta de implicare consecventa in comunitati (cum se intampla la noi, se implica jumatate de an, pana cheltuie banii si apoi dispar)?

In ultimii ani au aparut in presa numeroase acuzatii de coruptie a unor inalti prelati ai BOR si acuzatii de evaziune fiscala. Multi vorbesc de o criza prin care trece acum BOR si vad Legea privind parteneriatul dintre stat si culte mai degraba ca pe un ajutor pe care il da statul Bisericii, decat ca pe o deschidere a BOR catre proiecte sociale.

Legea aceasta va conduce la un voluntariat masiv al calugarilor sau maicutelor in proiecte sociale?

Exista printre clerici un personal automat calificat pentru administrarea unor unitati sociale, precum orfelinatele?

Exista pericolul ca legea sa produca mai degraba un nou grup de birocrati eclesiali, decat personal calificat sa ingrijeasca categorii vulnerabile, precum copiii orfani sau batranii?

Care este parerea dvs ? Este capabila BOR sa-si asume conducerea si gestionarea unor proiecte sociale consistente?

Comenteaza pe Contributors.ro