Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic
​CONTRIBUTORS/Opinie

Paradoxul pragmatismului: in teorie suna bine, practica il omoara!

de Alin Fumurescu     Contributors.ro
Joi, 17 februarie 2011, 13:05 Actualitate | Opinii


Alin Fumurescu
Foto: Arhiva personala
.Obama are ce si-a dorit - si mai mult decat atat. Si-a dorit sa intre in istorie - dar n-a avut grija ce isi doreste: iata, pohta ce-a pohtit, si cu asupra de masura! In loc sa dea el buzna in istorie ca primul presedinte american de culoare, istoria a dat buzna peste el. Cu cizmele. Sau, daca preferati, cu papucii. Ca si cum mostenirea - cele doua razboaie (Afganistan si Irak), cea mai grava criza economica din 1933 incoace, cresterea Chinei si a Rusiei nu ar fi fost de ajuns, l-au pleznit acum in fata si revolutiile din lumea araba.

In secolul trecut au fost doua Razboaie Mondiale si un Razboi Rece (din perspectiva asta, macro, Coreea sau Vietnamul conteaza mai putin, oricat de cinic ar suna asta). In secolul acesta, aflat abia la inceput, avem un alt razboi: razboiul impotriva terorismului in general si al celui islamic in particular. Un razboi post-modern, fara inamici lesne de identificat, fara reguli clare, fara uniforme, fara un inceput si un sfarsit limpede de aratat cu degetul, dar un razboi mondial fara doar si poate.

Or, toti presedintii care s-au intamplat sa fie la Casa Alba in timpul unor asemenea evenimente au intrat, vrand-nevrand, in istoria mare. Istoria cu majuscula.

De-acum, asadar, locul in istorie al lui Obama este asigurat. Intrebarea e cum - la bal sau la spital? Si noi pe langa el.

- Ar fi simplu si frumos daca scenariul arab ar repeta, fie si doar in linii mari, scenariul revolutiilor din Estul Europei.

Dar asta nu se va intampla.
Atunci, scenariul era relativ simplu : dusmanul era lesne de identificat, atat ideologic cat si teritorial, liderul lumii ce statea sa se prabuseasca era cunoscut si binevoitor (Gorbaciov), popoarele din Estul Europei erau si ele (care mai mult, care mai putin) pregatite pentru democratia liberala. Intr-un fel sau altul, toti isi doreau acelasi lucru. Erau structuri ce puteau fi atacate si doborate, erau structuri ce puteau fi modificate, intoarse pe dos.

Puteai, ca sa spunem asa, lucra cu materialul clientului.

Nu si acum. Acum diferenta dintre prieteni si dusmani a inceput sa dispara, « adevarul » se nuanteaza pana isi pierde consistenta, acum nu mai exista structuri pe care sa poti pune mana fie pentru a le distruge fie pentru a le modifica. Aici se merge pe apa si se vaneaza vant. Materialul clientului nu mai ajuta.

Bine ati venti in post-modernitate ! Avem aici de-a face cu facaturi de state, dar in care – in decursul a mai putin de un secol – identitati diferite au inceput sa prinda radacini, cu schisme religioase majore transpuse politic (suni si shia, diferit impartiti in Bahrain sau Iran fata de Irak sau Siria sau Libia), cu interese divergente ale marilor puteri si cu o absenta a oricarui "Gorbaciov".

Avem aici de-a face cu o civilizatie (fara de care, usurel ironic, civilizatia occidentala de astazi ar fi aratat complet diferit) in care, atat pe partea israeliana cat si pe cea araba (sau persana), despartirea religiosului de politic, a Cezarului de Dumnezeu, abia daca incepe sa-si infiripeze o traditie.

[Nota : Dupa cum se poate observa, nici macar o trecere en miettes a situatiei nu poate da seama de complexitatea reala, desfasurata pe diferite niveluri, cand suprapuse, cand intrepatrunse.]

Iar asta nu e decat inceputul complicatiilor: avem aici oameni obisnuiti atat cu violenta cat si coruptia, oameni care au simtit pe propria piele discursul duplicitar al Occidentului, oameni pentru care democratia e un concept de import, la fel ca si nationalismul. Aici nu avem apa. Dar, mai presus de toate, avem aici petrol. Si avem aici Israelul. Combinatia, se stie, e exploziva – de unde si « pragmatismul » de care au dat dovada in ultimele decenii toate puterile lumii, indiferent daca s-au numit sovietici, americani, chinezi, francezi, nemti, italieni, englezi sau mai stiu eu cum.

Un pragmatism intr-atat de transparent din toate partile, incat acuzatiile de ipocrizie au devenit, la randul lor, intrucatva ipocrite.

De aici a inceput lumea – atat din punct de vedere stiintific cat si religios. Tot aici are sanse sa si sfarseasca.

-          Obama a castigat alegerile pe un val de idealism, promitand « altceva » - si a fost luat peste picior de catre « realisti » pentru asta.

Obama, insa, s-a dovedit mai « realist » decat si-au imaginat « pragmaticii », atat in politica interna, in managementul crizei, cat si in politica externa (din multe puncte de vedere s-a dovedit mai hawkish decat Bush, fara atata tam-tam – vezi bunaoara intetirea atacurilor/asasinatelor prin drone). Pe plan intern, a reusit sa-si alieneze nucleul dur, liberal (in sensul american), de stanga.

Dar sa frustreze si nucleul dur, conservator (in sensul american), de dreapta. N-a fost nici rece, nici fierbinte. A fost pragmatic. A fost caldicel. Ooo, daca ai fi rece sau fierbinte ! Dar pentru ca esti caldicel, nici rece, nici fierbinte, te voi scuipa din gura Mea !

Asa si in politica externa si, mai cu seama, in cazul revolutiilor din lumea araba. Tocmai in momentul in care istoria se misca in directia idealismului promovat in campanie, Obama a ezitat cateva zile – suficient cat sa nemultumeasca pe toata lumea, dupa cum observa si Niell Ferguson in Newsweek (care, sub noul patronat, e tot mai subtirel si se misca la randu-i bezmetic, de la stanga la dreapta, asa, cam ca si Realitatea la noi, in cautarea unei identitati post-moderne).

Asta e paradoxul pragmatismului: in teorie suna bine, practica, insa, il omoara. Tarziu, Obama pare sa fi inteles asta.

Avem aici de-a face cu o provocare postmoderna, care nu se mai incadreaza defel in tiparele « clasice » ale secolului XX. Dupa cum Primul Razboi Mondial a fost unul « decalat », utilizand strategii perimate, asa si razboiul impotriva terorismului musulman (ma veti ierta daca nu-i pun, deocamdata, majuscule).

Asa si revolutiile din lumea araba.

Batalia pentru Orientul Mijlociu nu este inca pierduta. In fapt abia incepe, iar Obama se afla, deocamdata, intr-o pozitie cu mult mai favorabila decat si-ar putea-o imagina criticii inversunati. Critici care, intre noi fie vorba, ar trebui sai tina, pe furis, pumnii. Pentru ca aici nu mai e vorba de un om, de o tara sau de o administratie. Aici este vorba despre re-medievalizarea omului si despre post-modernism.

(va urma)\

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















591 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by