Inca nu stim exact cati avocati infractori vor scapa de raspundere penala pe usa deschisa larg de deputatul PDL, Daniel Buda. Dar stim cu precizie ca amendamentul sau, care le ofera avocatilor impunitate, va salva un anumit personaj, un anumit avocat cu mare potential penal sau mai multi. Evident, prin strunga legii se vor strecura si turmele de avocati-infractori mai maruntei. Nu ei sunt marea miza. Atunci, cine se califica?

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Vom afla, probabil, ceva mai tarziu. Deocamdata dl. Buda se apara cu argumentul ca a urmarit, prin amendamentul propus, sa apere breasla de eventuali clienti nemultumiti care isi tarasc proprii avocati in procese. Ceva nu se leaga. Amendamentul sau e clar, cu subiect si predicat: “Avocatul nu raspunde penal pentru recomandarile si opiniile profesionale pe care le comunica clientului sau si nici pentru actele juridice pe care le propune clientului sau, urmate de savarsirea de catre client a unei fapte prevazute de legea penala". Prin urmare, dl. Buda a cautat sa apere avocatii de eventuale acuzatii penale, nu de potentiale actiuni civile introduse de clienti impotriva avocatilor prost-pregatiti.

Apoi, buna credinta invocata de dl Buda in apararea sa este subminata de propriile actiuni. Ba isi asuma, ba nu-si recunoaste amendamentul, are amnezii, vorbeste vag. Spune mai intai ca nu-i apartine, dar inregistrarea de la Comisia Juridica il da de gol. In timpul dezbaterilor din Comisie pretinde ca renunta la amendament. Dar, supriza! Textul apare in proiectul de lege votat si trimis la promulgare. Culmea ironiei, avocatii prezenti la dezbateri in Parlament se declara impotriva unor cauze de impunitate acordate avocatilor. Buda le raspunde cu oarecare subinteles: "Nu va putem trece strada daca nu vreti. Ganditi-va la chestiunea asta". Pe scurt, ar merita o ancheta parlamentara pentru a lamuri cum un amendament respins in Comisie aterizeaza in lege? Cine l-a strecurat? La insistentele cui? De ce? Si inca ceva: cat mai sta dl. Buda in PDL, dupa raul facut? Cu sau fara intentie, gestul sau inseamna fie ticalosie, fie prostie cu consecinte grave.

Deputatul PDL sustine sus si tare ca avocatii vor putea raspunde penal si de acum incolo. Desi pare convins ca e asa, nu trebuie sa fii mare jurist sa pricepi un text simplu si clar: avocatii nu raspund penal, cu cateva exceptii care n-au legatura insa cu activitatea lor. Dintr-un text care spune ca avocatii nu raspund penal pentru opiniile si recomandarile date clientilor nu poti intelege decat ca nu raspund penal, nu ca raspund. Revedeti explicatiile HotNews.ro aici.

Dar altceva arata prost in toata aceasta afacere. Ministerul Justitiei sustine ca s-a opus adoptarii amendamentului, desi secretarul de stat Lidia Barac, prezenta in Comisia Juridica, a tacut malc. Din stenograma sedintei si inregistrarea video nu rezulta ca a ridicat obiectii. Dar sa presupunem ca MJ chiar s-a opus, intr-un fel nevazut. Daca-i asa, atunci de ce nu s-a impotrivit promulgarii legii, trimise la Cotroceni pe 20 decembrie? De ce n-a avut Ministerul Justitiei initiativa abrogarii amendamentului toxic imediat dupa publicarea anchetei HotNews.ro, in data de 20 ianuarie, adica in urma cu sase zile? De a trebuit sa treaca o saptamana pana cand Ministerul Justitiei a raspuns cu jumatate de gura, la insistentele HotNews.ro: studiem posibilitatea abrogarii textului. Ce-i de studiat? Parca aveau deja opinia formata, ca textul e prost. Vezi detalii aici

Apoi ramane intrebarea: cum a putut trece de Cotroceni un amendament care submineaza practic increderea ca vrei sa faci reforma? Cum convingi Comisia Europeana ca vrei sa rezolvi problemele din justitie cand mai adaugi la cele existente (CSM, dosare blocate prin instante) inca una mare si lata: imunitate pentru avocati, sursa de coruptie in sistem. Cum vrei sa ai un raport bun peste doua luni cand Ridzi, Buda si alti parlamentari PDL fac tot posibilul sa iasa prost?

Presedintele Traian Basescu a promulgat legea la sfarsitul lunii decembrie. Daca stia de amendamentul Buda si a inchis ochii, e foarte rau. Daca nu stia, e foarte periculos. Asta inseamna ca are consilieri juridici slabi, neglijenti sau de rea credinta. Desi, nu trebuie sa fii mare jurist ca sa-ti sara in ochi ceva flagrant: "Avocatii nu raspund penal....." Noua regula favorabila avocatilor infractori a intrat in vigoare la 28 decembrie 2010 si produce efecte juridice si pentru infractiuni comise in trecut, deoarece in penal se aplica legea mai favorabila. Subliniez: amendamentul Buda se aplica si pentru infractiuni comise in trecut, asadar era suficient sa fie in vigoare si o singura zi ca sa dinamiteze toate dosarele cu avocati-penali aflate azi pe rolul instantelor, care au comis infractiuni in relatia cu clientii lor, de exemplu un fals, un trafic de influenta, o luare de mita, etc.

Practic, scapa toti avocatii penali, toti cei care si-au invatat clientii sa comita diferite infractiuni grave de coruptie, dare si luare de mita, trafic de influenta sau evaziune fiscala. Dezvaluirile HotNews.ro au ramas pe HotNews.ro. Un subiect care ar fi trebuit sa stea sus pe agenda oricarui ziar sau post TV a fost pur si simplu ignorat. Cu exceptia EVZ, care l-a tratat intr-un editorial, toti ceilalti tac ca si cum este absolut firesc ca avocatii-infractori sa-si traga imunitate si sa nu raspunda penal. Nu mai vorbim de PSD si PNL, foarte guralivi cu toate nimicurile, dar mormant pe subiectul avocati-penali. Iar de avocati, slava Domnului, nu duc lipsa nici ei. Nici de penali.

Poate ca au si mogulii nevoie de avocati care sa-i invete in liniste sa comita acte de evaziune fiscala, sa comita trafic de influenta sau tot felul de infractiuni fara sa aiba, macar ei, avocatii, grija procurorilor. Sau ma insel? O fi doar orbire in grup?

Asadar. Pe cine a trecut strada dl. Buda? Cu sau fara premeditare, raul a fost facut si inca n-a fost indreptat, macar pentru golaniile comise de avocati de azi incolo. Pentru trecut, nu se mai poate face mare lucru. Si, in final: cine plateste?