Aseara, presedintele Obama si-a indeplinit datoria constitutionala (Articolul II, sectiunea 3) de a informa Congresul si, implicit, poporul american despre "starea natiunii" ("state of the union"). Aceste interventii anuale sunt - surprinzator, considerand dezinteresul americanului "statistic" pentru politica - nu doar intens mediatizate ci si populare. Asemanarea cu popularitatea de care se bucura discursul Reginei Angliei (Speech from the Throne), tinut de obicei la inaugurarea unui nou cabinet nu se opreste aici (de altfel, aceasta asemanare a constituit si motivul pentru care Thomas Jefferson a preferat sa-si indeplineasca obligatia constitutionala trimitand Congresului o scrisoare).

Foto:

Ambele ceremonii sunt atent orchestrate, se bazeaza pe o invitatie formala etc.Procedural si simbolic vorbind, diferenta fundamentala dintre cele doua discursuri e reprezentata de locatie. Daca, in cazul parlamentului britanic, reprezentantii camerei inferioare sunt invitati sa li se alature lorzilor pentru discurs, in cazul SUA, discursul in fata celor doua camere reunite, i.e., Congresului, are loc in Camera inferioara (a Reprezentantilor).

[Nota: Discursul prezidential nu este despre "starea natiunii", ci despre "starea Uniunii". Ceea ce pentru un european pare putintel deplasat, pentru un american e perfect normal. In fapt, problema uniunii intre state a fost (este?) mai importanta decat formarea unei natiuni. Prioritatile sunt usurel diferite peste ocean.]

Cateva observatii, pe fuga, "la cald", lipsite de pretentii:

- Spre deosebire anul trecut, sub conducerea lui Nancy Pelossi,congressman-ii n-au mai fost nevoiti sa sara de pe scaune pentru a aplauda la fiecare minut- cel putin jenant pentru cineva care isi mai aminteste discursurile lui Ceausescu in fata Marii Adunari Nationale. Joe Biden e mai lenes sau mai greu de impresionat. Chiar daca aplauda cand trebuie - cum, spre meritul lui, a facut-o si John Boehner, noul speaker al Camerei Reprezentantilor - nu se lasa intotdeauna suficient de impresionat pentru a tasni de pe scaun, fortandu-i pe ceilalti sa faca la fel.

- Obama a avut un inceput in forta. A "profitat" din plin atat de tragedia recenta din Tucson, Arizona (in care reprezentanta Gabby Giffords a fost impuscata in cap, supravietuind miraculos, spre deosebire de altii, mai putin norocosi), cat si - dupa cum anticipam (ca nu ma pot abtine :) - de rezultatele alegerilor midterms, pentru a transmite un mesaj de unitate(de asta data intre oameni, republicani si democrati)si unul de impartire a responsabilitatii. De acum, atat democratii cat si republicanii sunt responsabili pentru orice intarziere sau blocaj legislativ (asa se explica in buna masura si succesele legislative din ultima "lame-duck session").

"What comes of this moment will be determined not by whether we can sit together tonight, but whether we can work together tomorrow. I believe we can. I believe we must. That's what the people who sent us here expect of us. With their votes, they've determined that governing will now be a shared responsibility between parties. New laws will only pass with support from Democrats and Republicans. We will move forward together, or not at all - for the challenges we face are bigger than party, and bigger than politics."

- Tonul general a fost axat pe doua mari teme - politica interna (mai exact, crearea de locuri de munca - 9.4% somaj in US e revoltator desi in UE cifra pare de-a dreptul idealista) si ... viitorul: in reforme structurale, tehnologie, educatie etc.

"What we can do - what America does better than anyone - is spark the creativity and imagination of our people. We are the nation that put cars in driveways and computers in offices; the nation of Edison and the Wright brothers; of Google and Facebook. In America, innovation doesn't just change our lives. It's how we make a living."

-capitolul politica externa, mai cu seama (dar si increderea in energiile alternative - un milion de masini hibrid pana-n 2015?) a fost marcat de un optimism nejustificat: dupa cum a demonstrat-o si Bush, a declara ca ai castigat razboiul din Irak (sau din Afganistan) nu costa mare lucru: doar un speechwriter. Realitatea, la fata locului, e ceva mai complicata.

-a tras presul de sub picioarele republicanilor la trei capitole:(1) Health-care: asteapta imbunatatiri (adica nu repeal). E o lege perfectibila. Cum ar fi zis Churchill dupa El Alamein, "acesta nu e sfarsitul, nu e nici macar inceputul sfarsitului, dar poate fi sfarsitul inceputului".(2) Reforma guvernului- "ceea ce nu s-a mai intamplat de pe vremea televizorului alb-negru". Dupa ce-a dat mai multe exemple de agentii si departamente care se suprapun birocratic (vezi faza cu somonii in apa sarata, apa dulce si ... afumati), Obama a promis un plan de reducere drastica a numarului agentiilor(vast sujet, cum ar fi exclamat De Gaulle!). Aici republicanii n-au putut decat sa aplaude.(3) reducerea deficitului, taierea costurilor - o alta tema draga republicanilor (si pe buna dreptate). Pronosticul meu? Va reusi partial sa treaca prin Congres cate ceva din toate astea. Cat? Ramane de vazut.

- finalul a fost la fel de inspirational ca si inceputul. Bine acordat. (Nota mea: de la mijloc, mi-a placut partea despre educatie, dar poate sunt subiectiv.)

- replica (traditionala) a opozitiei, i.e., republicanilor, a fost rostita anul acesta de catre Paul Ryan (obiceiul e sa i se acorde aceasta sansa unui politician promitator). N-a prea fost cazul.Ryan are sarm, dar sarmul unui prezentator de aspiratoare minune la vreun infomercial.Alta e insa marea problema a republicanilor - Tea Party!In premiera absoluta, dupa discursul oficial al republicanilor, a mai urmat unul - discursul Tea Party. Pentru un partid care pretuieste disciplina, asta e semn rau. Cititoarea (ca altfel nu pot sa-i spun) discursului, reprezentanta Michele Bachmann (altminteri la fel de prezentabila precum Sarah Palin - isi cunosc oamenii bazinul electoral!) a facut o greseala "tehnica" de natura sa-i ruineze impactul: a stat in permanenta cu ochii lipiti de telempropterul situat undeva in partea dreapta (unde era, din cate inteleg, camera pentru transmisia directa Tea Party), in vreme ce camera principala se afla in directia in care gesticula. Tare mi-e teama ca aceasta greseala "tehnica" e emblematica pentru una mai de substanta:in goana dupa voturi "fara cap", miscarea Tea Party si-a luat nasul la purtare si risca sa compromita Partidul Republican.

Ca simpatizant republican, ma aflu in situatia "un ochi rade, unul plange". Unul rade, pentru ca, in felul lor naiv, suporterii Tea Party obliga establishmentul republicans sa iasa, de bine, de rau, din amortire si sa se repozitioneze/reinventeze. Si-un ochi plange, pentru ca, pana la aceasta ora, republicanii mainstream inca nu au un mesaj clar in afara de "jos Obama" (va suna cunoscut?) si nu dau semne ca stiu cum sa procedeze cu aceasta miscare crescuta si alaptata la san care incepe sa devina din ce in ce mai tupeista.

In fine, ar mai fi multe de spus - si mai bine decat am facut-o eu acum, pe fuga. Dar n-au intrat zilele-n sac. Deocamdata, ramane cum ne-am inteles: starea Uniunii e buna. Sau va fi. Se putea si mai rau.

* Nadajduiesc ca pentru "read my lips" - si ceea ce a urmat, cititorii Contributors nu au nevoie de un desen. Iar cine nu intelege, sa nu inteleaga!

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro