Iata o expresie care merita putina atentie pentru ca evoca o meserie aflata in pericol. In Franta, dar si in alte tari occidentale au aparut in ultimii ani numeroase analize legate de delirul mediatic si chiar de "moartea informatiei".
"Meseria noastra a luat-o pe o panta gresita" (Notre metier a mal tourne) spun doi ziaristi, Philippe Cohen si Elisabeth Levy, intr-o carte avind chiar acest titlu, aparuta acum doi ani. Traim intr-o epoca total paradoxala, sustin ei. Acele forme de jurnalism care erau altadata foarte respectate, jurnalismul de investigatie, jurnalismul facut de marii reporteri, jurnalismul ca forma de contra-putere, dispar treptat. Cu cit creste numarul jurnalistilor, cu atit se face mai putin jurnalism de calitate... Si aceasta datorita faptului ca jurnalistii au devenit ei insisi prizonierii masinii mediatice internationale si a senzationalismului practicat de ea. Vrind, nevrind, mai de voie mai de nevoie, pentru a putea trai sau pentru a nu fi ejectati de turbionul informatiei devenita o industrie, jurnalistii se adapteaza si devin treptat complici ai marelui spectacol mediatic. De fapt, mai scriu cei doi autori, dupa prabusirea tuturor ideologiilor, inclusiv a celei comuniste, a inceput sa ne domine o forma confuza de ideologie care este cea mediatica (de unde si expresia folosita de ei, "dupa comunism, jurnalism"). Pentru ca astazi omul e fascinat de stiri si de ceea ce se intimpla la televizor, de marele spectacol mediatic si de foiletonul actualitatii. Puterea mediatica il subjuga, il drogheaza, omul a devenit deja dependent de acest spectacol la care participa de altfel din ce in ce mai mult prin intermediul Internetului.
La sfirsitul anului 2007, cind Grecia era confruntata cu incendii de paduri catastrofale, un prezentator al canalului de televiziune francez privat TF1, cel mai vizionat din Franta, anunta difuzarea unui reportaj despre aceasta drama si isi cerea scuze pentru proasta calitate a sunetului si a imaginii. La prima vedere aceasta fraza pare anodina. Si totusi ea are o semnificatie enorma. Pentru ca prezentatorul respectiv era sincer: el servea masina mediatica si ii parea rau ca imaginile cu oameni disperati, cu familii ruinate, cu fete in lacrimi nu erau mai clare, mai profesioniste. Ii parea rau ca nu se auzeau mai clar plinsetele copiilor si ale femeilor. Pentru industria mondiala a informatiei, cea care da tonul pe planeta, profesionismul inseamna in ziua de astazi o inalta cota de acuratete in prezentarea unor subiecte senzationale care sa produca o mare emotie. Din scuzele respectivului prezentator putem deduce ca si altele de acest gen sunt posibile. Da, masina mediatica incepe sa se simta vinovata atunci cind nu are imagini tari si subiecte senzationale la indemina, prezentate cit mai frumos, cit mai spectaculos, cit mai emotionant cu putinta.
In acest cor, in acest corp profesional, in aceasta noua industrie de spalare a creierelor s-au inregimentat intre timp multi ziaristi. Faptele si numai faptele, este deviza marilor agentii de presa si a marilor furnizori de informatie, cei care decid, practic, care sunt stirile esentiale ale fiecarei zile si care este ierarhia lor (mai precis, in ce ordine trebuie difuzate respectivele stiri). Faptele si numai faptele, cit mai obiectiv cu putinta, pentru ca publicul isi va face el singur o parere. Oare?
Faptele si numai faptele este o deviza care convine de minune masinii mediatice. De ce sa fie jurnalistul si un interpret, si un analist, cind publicul este considerat destul de inteligent pentru a-si face singur o parere? Faptele si numai faptele este o deviza care convine si puterii politice. Pentru ca puterea politica, a carei principala grija este intotdeauna sa se mentina cit mai multa vreme in pozitia dominanta, nu are nevoie nici ea de analize si de interpretari. Jurnalistul care incearca sa gindeasca in era mediatica devine suspect si poate fi acuzat chiar de lipsa de "profesionalism."
De fapt, asistam la "moartea informatiei" spune un alt eseist si editorialist francez, Alfred du Roy intr-o carte aparuta in 2007. "Moartea informatiei" este si titlul cartii sale, iar el explica de ce independenta presei devine imposibila pe fondul competitiei teribile dintre mediile de informare. Cind primeaza senzationalismul, emotia, spectacolul, punerea in scena a informatiei, cind mediile de informare recurg la artileria "grea" a vulgaritatii si a scandalului pentru a-si atrage publicul, atunci dispar toate reperele deontologice. Concurenta acerba produce de fapt derapaje si nicidecum calitate. Iar jurnalistul care incearca sa ramina independent, care nu joaca jocul spectacolului mediatic, se vede marginalizat, face chiar figura anacronica. Alfred du Roy mai spune ceva foarte interesant in cartea sa: astazi toti oamenii politici, toti artistii, toti actorii sociali se intereseaza in cel mai inalt grad de imaginea lor mediatica. Agentii de imagine s-au multiplicat in ultimul timp si se interpun intre jurnalist si obiectul lor de investigatie. Iar sarmanul jurnalist se vede uneori in situatia de a nu face altceva decit sa transmita mai departe niste informatii furnizate de agentii de imagine￢ Cum sa nu moara, in aceste conditii, informatia, sau mai bine spus adevarul? Si pe de alta parte, cum sa nu-si piarda oamenii increderea in informatie si de fapt in jurnalism?
"Nu adevarul ma intereseaza, ci adevarul interesant". Aceasta fraza ma urmareste din vremea cind eram student si ii apartine unui mare epistemlolog, Thomas Kuhn. Stiinta, spune el, nu progreaza prin banalitati, prin adevaruri banale ci prin descoperirea unor adevaruri surprinzatoare, neasteptate, interesante. Unghiuri interesante de abordare exista, deci, in toate domeniile. Prin extrapolare, ma intreb deci: de ce ar trebui sa abandonam jurnalismul pe mina celor care il niveleaza si il subordoneaza spectacolului mediatic? Jurnalistul nu este un fotograf, un tehnician care face o ecografie. El este (sau trebuie sa devina) un medic, cel care analizeaza ecografia, un interpret, in sensul ca interpreteaza ecografia realitatii si distinge zonele tumorale ale actualitatii. Inrolarea in masa a jurnalistilor in masina mediatica este o imensa pierdere pentru democratie, mai ales intr-o perioada cind democratia insasi a intrat in criza si tinde sa devina, dupa cum vedem si la Est si la Vest, o mascarada.
Comunismul a fost detestat de sute de milioane de oameni, ar fi pacat ca si jurnalismul, altadata simbol al contra-puterii si al luciditatii, al independentei si al demnitatii, sa inceapa sa fie detestat pe fondul transformarii sale intr-o forma de mimetism mediatic docil.
