Daca va uitati la televizor, aflati ca a murit Eminescu doi. Iliescu reinventeaza galeria dizidentei romanesti: s-a stins o voce critica, pe nedrept considerata cantaret la curtea lui Ceausescu. Confuzia se tot adanceste in aceste zile. Insusi Traian Basescu spune mai nou ca, daca Nicolae Ceausescu ar fi stat doar zece ani in fruntea statului, era "un mare presedinte in istoria romanilor". Trist, pentru un presedinte care condamna, in urma cu patru ani, comunismul si ceausismul. Si Adrian Paunescu credea exact la fel despre Ceausescu. Vadim Tudor, asijderea. Seful statului se aseaza astfel alaturi de doua personaje sinistre, care figureaza, in propriul sau raport de condamnare a comunismului, printre "stalpii regimului" comunist.
Cam tot ce nu s-a spus in aceste zile despre Adrian Paunescu gasiti in Raportul comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii din Romania, in capitolul Ideologie si teroare. Monopolul asupra vietii culturale, subcapitolul Etapa nationalismului comunist si a izolationismului ceausist, pagina 508.
- "Cel ce se substituise partidului si se identificase cu tara aceea jinduita, binecuvantata, demna de toate superlativele imaginabile, si-a gasit un instrument exceptional de fortificare a puterii in persoana lui Adrian Paunescu, poet relativ tanar, de un talent incontestabil si care, la prima vedere, nu se numara printre cei usor de manevrat. Pentru ca si-a dorit ca poezia lui sa miste sufletele si sa agite multimile, acest poet a recurs, cu sau fara stiinta, la o buna parte din vicleniile stilistice ale poeziei agitatorice a primilor ani de comunism. El a apelat constant la fondul primitiv emotional al cititorilor, la santajul sentimental, la setul infailibil de trucuri lacrimogene, ferindu-se insa sa dea poeziei sensul negator si inversunarea anilor 1950. Adrian Paunescu a reusit - cu argumente pe care le banuim - sa obtina aprobarea clanului Ceausescu pentru ca cenaclul revistei Flacara sa se transforme intr-o manifestare grandioasa si, mai apoi, intr-un spectacol itinerant (televizat), cu zeci de recitatori, interpreti, cantareti, miscandu-se, toti, fara sovaire, la comanda, ca vrajiti de bagheta lui magica. La randul lor, tinerii spectatori carora li se adresa - in sali, in piete sau pe stadioane - intrau intr-un soi de bizara frenezie. Li se parea ca, fata de atmosfera sumbra in care erau obisnuiti sa traiasca,participa la un eveniment epocal, la un moment astral."
- "Cenaclul a inceput in curand sa semene, prin randuiala si gestica, cu savarsirea unui ritual: modelul religios pare a fi indispensabil propagandei totalitare cand vrea sa aiba succes.Poetul nu uita, insa, niciodata sa aminteasca tuturor celor incantati de ce vad si de ce simt ca datoreaza Conducatorului suprem - care vorbeste prin gura lui - supunere si iubire, caci numai El le poate asigura, in vremurile acelea tulburi si in coltul acesta de lume, linistea si stabilitatea. Nimeni nu a facut un mai mare serviciu propagandei si regimului lui Ceausescu. Acest scriitor, prin actiunile lui, prin personalitatea lui care fascina si descumpanea, a prelungit existenta comunismului nationalist-ceausist, precizandu-i, cristalizandu-i si intrupandu-i doctrina. In schimbul serviciului facut conducatorului, Adrian Paunescu - un nume pe buzele tuturor - a devenit indispensabil si puternic in ierarhia propagandei, slobod sa infaptuiasca, sa indrepte erori, sa faca numeroase fapte bune, sa actioneze peste limitele stiute. A fost citit cu pasiune, versurile lui i-au fost recitate si cantate cu vehementa, cum nu stim sa fi fost vreodata recitati si cantati poetii neamului. Dar nu putem uita ca a atras intr-o cursa propagandistica sufletele candide ale adolescentilor, izbutind sa deverseze energiile lor explozive in numele supravietuirii unui regim odios. Din perspectiva dainuirii acestuia, se poate spune ca interzicerea Cenaclului Flacara - la insistenta unor membri ai clanului care au profitat de moartea unor tineri in timpul "reprezentatiei" - a fost cea mai mare eroare tactica a Sectiei de Propaganda a partidului."
Paunescu - "Mortul invingator"
Foto: Realitatea TV
Numele lui Adrian Paunescu figureaza in raport si la capitolul despre adeptii protocronismului, alaturi de Paul Anghel, Eugen Barbu, Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici, Dan Zamfirescu, Ilie Badescu, Ion Lancranjan, Pompiliu Marcea, Ion Dodu Balan, Dinu Sararu, Mihai Ungheanu, Nicolae Dan Fruntelata, Artur Silvestri si Ilie Purcaru. Tot aici este mentionata revista "Saptamana", condusa de Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor, ca fiind "principala tribuna de manifestare a pseudonationalismului manipulator al perioadei ceausismului tarziu".
Nu degeaba, Vadim Tudor spune astazi ca Paunescu "a fost ca un frate siamez pentru mine". Putem intelege si de ce Vadim Tudor fuge, la fel ca Paunescu, de judecata istoriei: " bomboana amara pe coliva acestui om a fost acelasi asa-zis proces al comunismului care l-a durut foarte tare pentru ca el a facut ceva pentru tara asta si ar fi facut în orice regim politic, în orice orânduire. Nu a avut nimeni mai mult curaj decât Adrian Paunescu",
Raportul comisiei prezidentiale a fost adoptat in decembrie 2006 in Parlamentul Romaniei, intr-o atmosfera de circ, cu Adrian Paunescu si Vadim Tudor dezlantuiti. Despre morti insa, numai de bine.
Traian Basescu, noiembrie 2010: "Am primit cu tristete vestea plecarii dintre noi a poetului Adrian Paunescu. Prin intreaga sa activitate literara, poetul Adrian Paunescu ramane in amintirea celor care l-au apreciat pentru maiestria creatiei sale, pentru pledoaria sa constanta pentru valorile nationale si pentru generozitatea cu care a promovat generatii de tineri poeti si artisti in cadrul cenaclului Flacara."
Si Victor Ponta pare destul de confuz in aceste zile. Se roaga, in mod public, desigur, pentru poet. Nu-i doreste nimic lui Traian Basescu de ziua lui, pentru ca, dupa cum marturiseste emotionat, gandul sau zboara catre un singur om. Inclin sa-l cred pe Victor Ponta, ca il munceste un singur gand: cum sa suga doua-trei procente din popularitatea crescanda a poetului inecat de cateva zile in fluvii de lacrimi. Sensibilitatea aparte a lui Victor Ponta fata de poetii natiunii dispare subit cand vine vorba de dusmanii sai politici. Pentru Ponta, poetul Mircea Cartarescu este "intelectual nazist" si "sluga Fuhrerului”. Vladimir Tismaneanu a explicat bine ce-i cu Ponta, intr-o necesara punere la punct. Detalii, aici.
Nu va mai pierdeti vremea cu Basescu, cu Ponta si cu televiziunile. Mai bine cititi extraordinarul text semnat de Vlad Mixich, aici
In aprilie 2008, televiziunile de stiri ne-au scutit de spectacolul trivial de astazi, cand inoata gretos intr-un rau de lacrimi. Pe atunci, murea in soapta unul dintre martirii exilului romanesc: Monica Lovinescu. Televiziunile au pus atunci cruce subiectului deoarece Monica Lovinescu "nu se vindea" ca un Paler, ca un Teoctist sau ca un Pruteanu. In plus, fusese un dizident autentic si un reper moral. Generatia mea le datoreaza lor totul. Lui Paunescu, mai nimic.
Paunescu este, pana acum, mortul perfect pentru televiziuini: viu sau mort, stoarce lacrimi cu versurile sale, inchinate parintilor, urmasilor lor sau lui insusi. Are apoi marea calitate de a tine mereu cu poporul, cu amaratii si sarmanii, de a fi fost un fals reper politic, un fals model, prin urmare numai bun de vandut la TV.
Voi relua ce am scris in 2008 la moartea Monicai Lovinescu. N-am prea multe de adaugat la ce am spus atunci:
Lor, destinelor exemplare, generatia mea ar trebui sa le multumeasca altfel. Fara ei, ne-ar fi fost rusine ca in trecutul parintilor nostri gasim atat de putine figuri luminoase. Dar iata ca pe adevaratii martiri ii petrecem in soapta in drumul lor spre istorie. In schimb, natia a inventat falsi eroi, a consumat nebanuite rezervoare de lacrimi pentru a-i plange abundent si uleios.
Simtim poate revolta ca disparitia Monicai Lovinescu nu este onorata public cum se cuvine. Ca scara de valori s-a rasturnat cu susul in jos. Ca noi, ca popor, ne batem joc de trecutul si de viitorul nostru repartizand incorect binele si raul. Ca alte destine, vinovate de grave abdicari morale sau de rusinoase compromisuri, au avut parte de suspecte sanctificari publice.
Dar nu ele, destinele aproximative, le vor tine copiilor nostri capul sus. La ei vor razbate tot esentele tari, ca Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca, chiar daca si trecutul si prezentul le-a exilat din viata noastra. Chiar daca ni se pare uneori ca ne descompunem ca popor pe zi ce trece.
Pana una alta, Adrian Paunescu a devenit esenta natiunii: Luceafar, dizident, "mare om, mare caracter", dupa cum s-a spus la televizor. Este asa cum scrie, de un ridicol sublim, pe burtiera la Realitatea TV, la disparitia poetului cu P mare: Mortul invingator.
22
20
