Sistemul mutant de la finante. Stimulentul care stimuleaza viciul

Joi, 14 octombrie 2010, 18:33 Actualitate | Opinii

De ce greva functionarilor de la finante arata mai radicala decat altele, chiar decat protestul politistilor, violent si vulgar, dar fasait in cateva ore? De ce contopistii si birocratii, specie de birou agresiva in alte moduri, de regula subterane, s-au rasculat la vedere, pe holurile ministerului? Explicatia cel mai usor de vandut la tv: pentru ca au pierdut stimulente, au venituri de trei ori mai mici si rate la banca. Sau: din cauza incompetentei ministrului Ialomiteanu, intruchiparea lipsei de autoritate si competenta. Incomplet. Pentru ca un sistem mutant de suplimentare a veniturilor prin asa numitele stimulente, netransparent si arbitrar, a generat un lung sir de aberatii. Efectul prabusirii acestui sistem provoaca emotie si drame individuale.

S-a intamplat cam asa: pe la inceputul anilor '90, cineva a gandit un mecanism de stimulare a functionarilor pusi sa lupte cu evazionistii si datornicii catre stat. Adica, iti dau tie, inspector fiscal, un stimulent din banii recuperati, fie ca-i executare silita, insolventa sau ce-o mai fi. Ca doar nu te poti lupta cu sume mari fiind platit cu sume mici de stat. N-avem criterii clare la acordarea stimulentului, nici procente. Vedem doar ca el poate ajunge la trei salarii.

Incet-incet, sistemul stimulentelor la finante s-a extins la fel de nociv ca drepturile de autor in presa: soferii, secretarele, expertii, contabilii, sefii de birou, directorii, secretarii de stat si tot poporul din finante si-a lungit gatul la borcanul cu stimulente. Cu totii au inceput sa primeasca, pe criterii netransparente si arbitrare, stimulentul magic la capatul caruia rezulta un sistem tot nefunctional, ineficient si corupt. Oricine a interactionat cu vreun functionar de la fisc poate depune marturie.

Prin urmare, stimulentele n-au stimulat sistemul, dar au revigorat alte mecanisme birocratice profund nocive. Astfel, stimulentul a stimulat viciul, lacomia, a ucis profesionalismul si s-a transformat repede intr-o arma politica. Cei din interiorul sistemului povestesc ca de cate ori se schimba culoarea guvernului, se schimba si garnitura de functionari abonati la stimulente grase. Clientela fostului partid cadea instant din gratiile sefilor, primind stimulente meschine, de maxim 0,5% din salariu. In schimb, noua clientela capata stimulente in valoare de doua sau trei salarii. De exemplu, daca ne uitam pe lista publica a celor care isi umflau buzunarele, vom constata ca salariul mediu la finante era undeva la 10 - 13 milioane de lei, iar un director lua cam 25 de milioane. Cu stimulente cu tot, venitul mediu, adica salariul plus stimulente, urca undeva pe la 25 de milioane, iar directorimea sarea binisor de 60. Vorbim de cifre medii. In mod particular, gasim directorasi cu 26 de milioane leafa si 60 de milioane stimulente, adica venit de peste 86 de milioane.

Insideri din sistem descriu distorstiunile grave produse de aplicarea arbitrara a stimulentelor: erau recompensati functionarii loiali, executantii docili si clientela politica. Altfel spus, nu contau deloc eficienta si competenta. Era recompensat tot ce poate fi mai rau la functionarii platiti sa apere, teoretic, banul public.
Era un sistem eficient de sanctionare si docilizare interna. Cine nu raspundea la ordin, ramanea trei luni fara stimulente. Avea doua variante: sa se predea, sau sa demisioneze. Asa obtinem, de pilda, inspectori fiscali dresati perfect sa sara, la ordin, azi pe o firma, maine pe alta.

Unii povestesc ca sistemul s-a distorsionat in asemena masura incat simpla notificare a vreunui datornic  sau evazionist era considerata venit, in functie de sumele pe care functionarul spera sa le recupereze la bugetul de stat. Adica, functionarul emitea o hartie si primea automat stimulent, indiferent daca hartia emisa de el aducea sau nu bani la bugetul de stat.

Ne putem imagina usor cat de grav s-au deformat profesional acesti oameni, controlati prin mecanismul stimulentelor acordate in mod netransparent si discretionar. Desigur, or fi exceptii, or fi cazuri de functionari onesti si muncitori, stimulati pe drept. Lor, le cerem scuze pentru generalizare. Dar oamenii din sistem denunta utilizarea mecanismului pe scara larga in alte scopuri decat cele strict profesionale.

La tabloul dezastrului mai adaugati un detaliu semnificativ care explica revoltele de astazi. Majoritatea functionarilor s-a imprumutat la banci, care le-au acceptat ca venit atat salariul, cat si stimulentele. Aici putem pune in discutie si iresponsabilitatea bancilor, care au acceptat sa acorde credite pe cinci, zece sau douazeci de ani, recunoscand ca venit sigur asa numitele stimulente acordate arbitrar.

Altfel spus, orice ofiter de credit isi asuma benevol un risc major acordand credite pe baza unor venituri imaginare si acordate in mod discretionar, necuprinse in vreo lege de salarizare si neprotejate legal in nici o forma. Dar, cat de responsabili au fost cei care au angajat credite pe 15 sau 20 de ani bazandu-se pe un venit complet nesigur?

Nenorocirea e ca in sistem gasim numeroase familii de functionari, sot/sotie. Sa zicem ca in familia Popescu, atat sotul, cat si sotia aveau acum doi-trei ani salarii de 10 milioane fiecare, plus stimulente de 20 fiecare. Ajungem binisor la un venit pe familie de 60 de milioane, adica undeva la 1500 de euro. Cu acest venit iluzoriu, familia Popescu a luat, inainte de criza, un credit ipotecar. Si-a vandut vechiul apartament comunist si a sarit la un sandard superior de viata. Si-a cumparat casa sau un apartament in cartiere rezidentiale noi.

Dupa taierea salariilor cu 25% si disparitia sporurilor, familia Popescu de la finante s-a trezit cu un venit de 14 milioane, el sapte, ea sapte. Adica, un venit aproape cat rata la banca. Multi povestesc - vezi intr-un reportaj HotNews.ro - ca nu si-au platit ratele de doua luni, banca i-a notificat ca trimite evaluator si incepe procedura de executare. Acesti oameni s-au vazut in pragul falimentului personal. Ce ati vazut la TV a fost protestul unor oameni ajunsi in pragul disperarii.

Ministrul Vladescu, atunci cand a acceptat sa plateasca mai departe stimulente, avea probabil reprezentarea exacta a sistemului. Stia ce efecte va produce prabusirea lui. Premierul Boc a gresit in mod evident cand i-a fortat demisia din Guvern, pe motiv ca a ignorat politica de austeritate si continuat sa-si plateasca angajatii dupa sistemul netransparent si generator de abuzuri descris mai sus. Datoria sa ca prim minisru era sa se asigure ca schimba sistemul mutant fara convulsiile sociale de astazi, nu sa schimbe un ministru care nu aplica decizii aberante, care dau peste cap tot sistemul.

Probabil ca multi dintre functionarii revoltati de azi nu merita stimulente.

Faptul ca au ajuns astazi intr-o situatie disperata se datoreaza in primul rand lor, functionarilor platiti pe stimulente-otravite, si unor directori iresponsabili care le-au hranit ani de zile iluzia ca merita mai multi bani decat in realitate, iar astazi risca sa-si piarda agoniseala, fiind deja somati de banca. Este o realitate pe care nici un sef de Guvern, nici un ministru nu o poate ignora. Ea, realitatea complicata, trebuie gestionata. Trecerea la legea salarizarii unice trebuia mai bine gandita. Adoptarea noului sistem, al recompenselor bazate pe competenta trebuia realizata mai devreme. Concedierile, la fel.

Guvernul Boc a dat deja prea multe rateuri, noii ministri impusi de baroni si acceptati de premier si-au dovedit deja, de la primele gesturi, lipsa de viziune si de autoritate. Cum e posibil ca noul ministru de interne sa trimita sefii de post sa negocieze contractele politistilor cu bancile. Cum e posibil ca noul ministru de finante, la prima criza, sa se ascunda in birou, sa permita haosul televizat de pe holurile ministerului si sa negocieze catarat pe scaun? Toate sunt motive de plecat acasa, poate chiar inainte de motiunea PSD.

Greva de la finante a fost autentica, generata de cauze mai complexe decat cele care au scos politistii in strada. Analizand atent acest sistem mutant de recompensa si control, vom vedea ca toti actorii au partea lor de vina: functionarii ca au acceptat ani de zile un sistem de plata incorect, opozitia ca nu l-a denuntat niciodata, bancile ca au eliberat credite riscante si guvernul din cauza ca, atunci cand criza l-a fortat sa ucida acest sistem, a facut-o brutal si fara pricepere. De notat ca eliminarea sistemului stimulentelor s-a realizat la presiunile FMI, deci tot sub bici extern, nu din vreo dorinta politica de nestavilit din partea PDL sau altor partide foarte ingrijorate astazi de soarta bietilor salariati de la finante.