Disputa pe tema campaniei mediatice legate de arestarea lui SO Vantu mi-a amintit de un alt eveniment, oarecum asemanator, petrecut in septembrie 2002, dupa ridicarea licentei OTV.

Va las pe dvs. sa decideti daca seamana cele doua, sau nu.

Dar sa vedem ce s-a intamplat.Pe 12 septembrie 2002, CNA ridica licenta de emisie a OTV pentru "difuzarea de emisiuni in care este incalcata demnitatea umana si in care se incita la ura rasiala". Iata cateva extrase din emisiunile pentru care CNA a decis sanctionarea postului OTV:

Emisiunea "Dan Diaconescu Direct" din 31 iulie 2002:

CORNELIU VADIM TUDOR: "(...)Dar vom vorbi si despre dl. Elie Wiesel, care, fie ca a fost informat gresit, fie ca are o gena de tambalau, de harta, de scandal, permanenta in el, dar in ambele eventualitati, el va trebui sa-si pazeasca gura. Pentru ca noi nu suntem la cheremul lor si noi nu suntem colonia lor, a mafiei sioniste mondiale.(...)"(Moderatorul nu intervine)

"Decat o democratie bolnava, mai bine o dictatura sanatoasa."

"... acuzatia extrem de grava pe care acest inconstient de Elie Wiesel, pe care eu nu dau doua parale, pentru mine e un zero barat, prostu' asta..."

"...pentru ca el asta face, toata viata lui. Nu stiu daca stiti o zicala romaneasca: "tapul curvar si batran, leaga-l de gard si da-i fan". Deci el este un batran curvar, asta-i realitatea. Statul roman a fost condus timp de 4 ani de un iresponsabil, care nu se poate infrana..." (Moderatorul asista amuzat)

(n.a. Vadim Tudor vorbea despre fostul presedinte, Emil Constantinescu)

Emisiunea "Dan Diaconescu Direct" din 10 septembrie 2002:

CORNELIU VADIM TUDOR: "Romanii nu inteleg de ce mor ei de foame si de ce vin toti vagabonzii care nu-si permit nicaieri in lume asemenea obraznicii sa ne bata cu vergeaua la fund. De ce nu-l bate pe Michael Guest la fund, ca s-ar putea sa-i placa. Va dati seama ce senzatii tari i-ar da." (Moderatorul nu intervine)

"Al Capone (...) fost bagat la puscarie si ca orice american care se respecta, vezi Bruce Jackson, vezi Michael Guest, a murit de sifilis. Asa o sa moara si astia daca se mai iau mult de mine.

DAN DIACONESCU: "si daca eu o sa pierd licenta maine, o sa mi se inchida postul pentru ca v-am invitat pe dumneavoastra?"

CORNELIU VADIM TUDOR: "Pai, te iau la mine, ai un post de senator asigurat! (...)"

Pe 11 septembrie, Administratia Prezidentiala a inaintat CNA o sesizare in care se spunea printre altele, ca emisiunea respectiva "s-a transformat intr-un instrument al urii, intolerantei, rasismului si antisemitismului, o tribuna la care se profereaza incitari la violenta, atacuri la adresa valorilor democratice, a institutiilor statului de drept".

O parte a presei si unele organizatii neguvernamentale (APADOR CH, Centrul pentru Jurnalism Independent) au criticat decizia CNA, ca de altfel si opozitia.

Jurnalistul Ion Cristoiu spunea despre decizia CNA:

"Este o prostie imensa. S-a creat astfel un precedent. Ion Iliescu ar fi putut sa-l dea in judecata pe Corneliu Vadim Tudor si nu sa sanctioneze un post TV."

Iar liderul PD, Traian Basescu, declara la randul sau:

"Este un abuz al puterii pentru ca, daca s-au incalcat regulile CNA trebuia suspendata o emisiune, nu un post de televiziune. OTV este singurul post la care mai avea acces opozitia".

Clubul Roman de Presa in schimb, a salutat decizia CNA: "Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa isi reafirma totala dezaprobare fata de maniera de a face presa a postului de televiziune OTV, prin emisiunea sa "Dan Diaconescu in direct", care nesocoteste normele elementare ale eticii jurnalistice. Clubul Roman de Presa a mai atras atentia Consiliului National al Audiovizualului ca respectivul post a devenit un loc public de mahala, de la a carui tribuna sunt proferate atacuri murdare, se regleaza conturi, sunt batjocorite imaginea si viata privata ale altor persoane. Cel care incita la asemenea dezlantuiri primitive este insusi realizatorul numitei emisiuni, care, prin comportamentul sau, dezonoreaza si discrediteaza profesia de ziarist. De o deosebita gravitate este derapajul acestui gen de emisiuni prin transformarea postului intr-o tribuna a fortelor extremiste, a liderului PRM, care a devenit un fel de patron spiritual al postului OTV. Invitat periodic de realizatorul emisiunii, acesta foloseste micul ecran pentru promovarea propriei ideologii, a violentei si intolerantei, lansandu-se in atacuri cu caracter rasist, antisemit, ceea ce in orice tara civilizata ar atrage suspendarea postului si sesizarea procuraturii. Din pacate, atitudinea puterii actuale, prin prezenta in unele emisiuni de scandal ale OTV a unor lideri ai PSD, parlamentari, ministri, chiar si a primului-ministru, a fost de natura sa incurajeze acest gen de spectacol sordid si sa-l cautioneze moral. Clubul Roman de Presa ramane ferm atasat libertatii de expresie si libertatii presei. Ori de cate ori au existat presiuni, tentative de limitare a libertatii presei, am intervenit si am cerut respectarea acestui drept inalienabil. La nevoie, am facut apel la sprijinul organizatiilor internationale ale ziaristilor. Consideram insa ca libertatea presei nu are nimic comun cu libertatea de a promova ura si dezmatul rasist."

In urma acestor reactii, presedintele Iliescu declara la emisiunea "Starea natiunii" de la TVR, din 26 septembrie 2002:

"Judecand prin prisma acestor concluzii, acum imi pare rau ca am trimis acea sesizare la CNA. Dar am facut-o motivat la vremea respectiva. Eu n-am cerut suspendarea postului. S-a speculat acest lucru, si cred ca s-a facut cu buna stiinta, ca sa se dea impresia ca se actioneaza la comanda politica. Deci, interventia mea n-a vizat asa ceva, ci era atragerea atentiei asupra atributiilor care revin acestei institutii in legatura cu seriozitatea unor posturi de televiziune. Cum anume intelege sa reactioneze, este treaba institutiei. De aceea am si avut acea convorbire cu domnul Madgearu (n.a. presedintele CNA), ca sa faca precizarile cuvenite in conferinta de presa ca decizia pe care au luat-o n-are nici o legatura cu sesizarea venita din partea Presedintiei."

Presa a redat cateva declaratii ale unora dintre membrii CNA, dupa decizia de ridicare a licentei OTV:

"Ca jurnalist, nu poti sa razi ca proasta-n targ cand invitatul tau il face "curva batrana" pe fostul presedinte al tarii. Ne simtim acoperiti din toate punctele de vedere si credem ca am facut un lucru bun in audiovizualul romanesc", a spus Ralu Filip, membru CNA. Dan Grigore s-a aratat si el extrem de indignat: "Dan Diaconescu este singurul care nu joaca dupa reguli. El a folosit permanent o tactica de victimizare pentru a castiga audienta, iar aceasta consecventa l-a adus aici".

Iata si un extras din decizia CNA:

"Postul de televiziune OTV, in cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din ziua de 31 iulie 2002, a incalcat dispozitiile art. 40 si ale art. 3 alin. (1) si (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prin afirmatii antisemite, xenofobe, discriminatorii si calomnioase. De asemenea, in cadrul aceleiasi emisiuni difuzate in data de 10 septembrie 2002 au fost incalcate prevederile art. 40 si ale art. 3 alin. (1) si (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum si ale art. 12 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 13 din Decizia C.N.A. nr. 80/2002 privind protectia demnitatii umane si a dreptului la propria imagine. Prin aceste abateri repetate au fost aduse prejudicii grave interesului public, demnitatii umane si dreptului de imagine."

In aprilie 2004, OTV a primit o noua licenta de functionare si si-a reluat emisiunile.

Sa facem acum o comparatie cu unele emisiuni difuzate anul acesta la Realitatea TV si Antena 3.

Emisiunea "Realitatea zilei" din 23 februarie 2010:

Razvan Dumitrescu: intrebarea e ce sa facem daca peste cateva luni o sa vedem una din masurile anuntate de domnii Seitan si Vladescu, puse in practica?

Iosif Boda: Depinde care.

Razvan Dumitrescu: Impozitarea tuturor pensiilor.

Iosif Boda: Asta ar fi o catastrofa. Atunci eu unul, daca as gasi acel post care sa ma gazduiasca, as indemna la greva fiscala, la iesire pe strada, la un razboi civil.

Razvan Dumitrescu: Fereasca Dumnezeu!

Iosif Boda: Vorbesc serios!

Gyorgy Frunda: E prea mult totusi, razboi civil.

Iosif Boda: Ba da, iesire pe strada impotriva guvernului.

Gyorgy Frunda: ala nu e razboi civil.

Iosif Boda: Razboi cu cuvintele, nu neaparat cu prastia.

Legat de acest episod, pentru cei care nu cunosc exact legea, iata ce spune articolul 95, alin.1, din Legea audiovizualului:

Consiliul poate decide retragerea licentei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere, in cazul savarsirii repetate de catre furnizorul de servicii media a uneia dintre urmatoarele fapte:

a) incitarea publicului la ura nationala, rasiala sau religioasa;

b) incitarea explicita la violenta publica;

c) incitarea la actiuni care au drept scop disolutia autoritatii de stat;

d) incitarea la actiuni teroriste.

Emisiunea "Realitatea te priveste" din 10 septembrie 2010:

Vadim Tudor: in luna august, la una din vilele lui Vantu s-au prezentat Dorin Cocos si Nicolae Dumitru, zis Niro, si s-au intalnit cu Vantu si cu Liviu Luca... Sa cumpere Realitatea contra sumei de 20 de milioane de euro.

Moderator: Exista vreo dovada?

Vadim Tudor: O sa-ti produc si dovada... Liviu Luca a zis ca cedeaza cele 10 procente ale sale din trustul Realitatea... d-aia nu e arestat!

Moderator: Da' dvs. de unde stiti?

Vadim Tudor: De la serviciile secrete... Vantu a zis ca Realitatea nu e de vanzare. Cocos l-a amenintat: Domnu' Vantu, s-ar putea sa ai mari necazuri... Dupa o saptamana, Vantu da un interviu si o trimite pe Elena Udrea la cratita... asta a pus bomboana pe coliva... ca un dictator african, Basescu isi apara haremul...

Moderator: E corect acest rationament?

...........

Vadim Tudor: Am afla ca duminica seara pe la orele 21,30 Vasile Blaga i-a telefonat lui Vantu, caruia i-a spus pe un ton glumet - amenintator: Ai grija, ca daca nu rezolvi problema aia, dam drumul la cererea de extradare... Problema era sa cedeze Realitatea TV.

Vadim Tudor: Ofiterul SIE s-a vazut in aeroportul din Djakarta cu doi agenti si au discutat despre conturile bancare din insula Bali ale lui Omar Hayssam despre care stie acest Nicolae Popa... si Basescu d-aia il vaneaza pe ala, ca vrea sa-i ia si banii lui Omar Hayssam, dupa ce i-a luat toata averea din Romania...(n.a. - moderatorul nu intervine)

Emisiunea Subiectiv de la Antena 3, din 10 septembrie 2010:

Vadim Tudor: Mi se pare ca si Basescu a luat bani acolo.

Razvan Dumitrescu: Nu stim, a luat?

Vadim Tudor: in ianuarie 1999... Intra draga Basescu in direct cu mine sa spun cum ai luat 3,3 miliarde de lei de la FNI!

Razvan Dumitrescu: Nu avem probe!

Vadim Tudor: Proba e ca nu i s-a intamplat nimic lui Vantu 11 ani, dintre care 6 ani sub Basescu.

....

Vadim Tudor: M-am intalnit pe hol acuma si i-am zis, domnu Prigoana, daca n-ai scos proteza cu care o bati pe Adriana Bahmutan, sa dai cu ea in pupitru... e o gluma, un pamflet.

Razvan Dumitrescu: E un pamflet contondent...

.......

Vadim Tudor: Azi noapte la orele 23,30 Laura Codruta Kovesi (n.a. Procurorul General) l-a sunat pe Basescu si i-a raportat ca nu s-a gasit nimic la perchezitie la Vantu... ce cautau ei, cautau imagini filmate din campania electorala din 2004, mai multe dialoguri Basescu - Vantu... si Vantu i-a dat bani...

Razvan Dumitrescu: Nu stim asta... nu puteti dovedi...

Razvan Dumitrescu: Vreau sa va intreb... 26 interviu cu imagini Ploiesti cu lovire copil, pe 27 se autosesizeaza Parchetul (n.a. - 26 noiembrie 2009)... Daca nu s-ar fi enervat pe 26 Traian Basescu, n-am fi avut un caz Vantu, chiar daca era vinovat?

Vadim Tudor: Nu, n-am fi avut.

Vadim Tudor: Vlad Filat l-a sunat astazi pe Basescu c-a trimis militienii la perchezitie la Vantu la Chisinau... ca Vantu si-a deschis un pui de televiziune, Publika TV, la Chisinau... la 12,30 Filat a revenit cu un telefon si i-a zis lui Basescu ca nu s-a gasit nici o caseta, nici un document, nici la vila lui Vantu, nici la apartamentul lui Ovidiu Turcan... au confiscat doar un laptop si doua calculatoare.

Razvan Dumitrescu: Dar stiti ce au discutat astazi Obama cu Hillary Clinton?

Vadim Tudor: Da...

Razvan Dumitrescu: Sunteti fabulos!

Vadim Tudor a lansat cu nonsalanta, de-a lungul timpului, asemena acuzatii. I s-a ridicat imunitatea parlamentara in 1996, 1999 si 2001 si a fost dat in judecata. De exemplu, la doar cateva zile de la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, Vadim declara ca in Romania ar fi fost antrenati teroristi arabi, iar Administratia Prezidentiala l-a dat in judecata pe Vadim pentru acuzatiile aduse lui Ion Iliescu, legate de sustinerea organizatiei Hamas. Numai ca, pana la urma, Vadim nu a patit nimic. Ba mai mult, in decembrie 2004, la finalul ultimului mandat de presedinte, Ion Iliescu l-a decorat pe Vadim cu "Steaua Romaniei", ceea ce l-a facut pe Elie Wiesel, care primise la randul sau "Steaua Romaniei", sa renunte la decoratie.

Toate astea, dupa episodul OTV din 2002, cand Vadim a vorbit despre o posibila noua mineriada pe care ar fi urmat sa o organizeze Ion Iliescu pentru a schimba cativa ministri din guvernul Nastase. Ion Iliescu a sesizat atunci CNA, iar urmarea o stiti.

Va face oare acum, Traian Basescu acelasi lucru? Daca nu il va face si va lasa lucrurile asa cum sunt, unii ar putea crede ca, macar o parte din tot ce s-a spus la televizunile de stiri in aceste zile, e adevarat. Daca presedintele va sesiza CNA, asa cum a facut-o Ion Iliescu in 2002, se va spune ca vrea sa inchida cele doua posturi TV care ii sunt ostile. E greu de iesit din aceasta dilema.

Chiar daca, dupa un timp, se va asterne uitarea peste toate aceste lucruri, ramane o intrebare: am invatat ceva din acest episod? Sau poate ca, asa cum arata episodul ridicarii licentei OTV, din septembrie 2002, politicienii, jurnalistii si patronii de presa, nu invata nimic din asemenea experiente.

Autorul:

Corneliu Miclescu a absolvit cursurile Facultatii de Stiinte Politice din cadrul scolii Nationale de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. A fost pe rând consilier politic în cadrul PNL, director de cabinet la Ministerul Justitiei, dar a lucrat si ca ziarist, mai întâi în TVR si apoi la BBC România. În 2002 a publicat la Editura ALL, cartea “Cotroceni - Gara pentru doi”, o analiza comparata a campaniilor electorale pentru alegerile prezidentiale din 1990 si pâna în 2000.