Anul trecut, prin decembrie, vorbeam despre renasterea otomana, un fenomen care promite sa creeze un fel de poarta de comunicare intre Orient si Occident. Un fenomen in centrul caruia se afla, incontestabil, Turcia, o tara fascinanta si, in acelasi timp, deosebit de pragmatica.

Din nefericire, evolutia lui Erdogan din ultima perioada ne-a aratat mai degraba o fata pronuntat islamista, oarecum antioccidentala si fundamentalista. Asa se face ca am vazut o Turcie in pozitia de lider al unei ofensive diplomatice masive fata de Israel(nu vreau sa ma pronunt asupra subiectului si nici asupra carei parti e justificata sa-i reproseze ceva celeilalte), al unei tari care are ceva de impartit cu state occidentale si, cu toata ca nu a fost pronuntat numele, cu SUA. Pare o pozitie radical opusa celei de echilibru cu care eram obisnuiti.

Privind din punctul lor de vedere trebuie sa intelegem ca, atat la nivelul opiniei publice cat si la nivelul politicienilor, s-au adunat nenumarate frustrari. Declaratiile aberante si umilitoare ale lui Sarkozy, raceala aratata de liderii europeni si constatarea pe propria piele a tragicului fapt ca niciodata nu vei egalul celui mai egal decat tine s-au constituit in lovituri dure incasate de turci. Din acest punct de vedere este cat se poate de logica orientare impusa de opinia publica turca. Mai grav este ca, in fata unei asemenea realitati, liderii occidentali au preferat sa intoarca spatele situatiei, parand a sugera celor care au imbratisat ideea democratica un sfidator "descurcati-va!".

Au fost mai multe momente in care am vrut sa atac acest subiect deosebit de sensibil, dar m-am lasast purtat de vartejul evenimentelor si, de fiecare data, l-am amanat. Astazi insa ma vad obligat sa o fac sub presiunea unui eveniment de o importanta covarsitoare pentru situatia din zona: vizita lui David Cameron la Ankara. Este un eveniment care, probabil, se va constitui intr-un punct de inflexiune al politicii externe turcesti. N-o spun ca pe un slogan ci ca urmare a subiectelor care vor fi atacate de Cameron in discursul sau de azi.

Conform informatiilor, prim-ministrul britanic se va declara un avocat al Turciei pentru integrarea in UE si va ataca toate cliseele vehiculate intr-un mod inconstient de unii lideri europeni. Tonul discursului va fi dur la adresa celor care se opun integrarii, iar pasaje de genul "I believe it's just wrong to say Turkey can guard the camp but not be allowed to sit inside the tent" vor face probabil deliciul presei turce de maine.

Cu toate ca pare o intoarcere la 180 de grade, nu pot uita un element interesant. Daca nu ma insel, in urma cu vreo trei luni, intr-un editorial din New York Times, Thomas Friedman remarca derapajul periculos al Turciei si spunea ca este recomandabil ca Obama sa-l invite pe Erdogan intr-o vizita oficiala. Opinii de acest gen nu apar din senin, iar ceea ce cred este ca vizita lui Cameron nu este intamplatoare ci face parte dintr-un scenariu mult mai mare de "recuperare". In aceste conditii, nu m-ar mira ca, in cel mult un an, sa vedem o vizita istorica a lui Erdogan la Casa Alba. Dar, pana atunci, nu-mi ramane decat sa inchei cu un fragment din discursul de azi care este destul de sugestiv pentru ceea ce se urmareste:

"I will always argue that the values of real Islam are not incompatible with the values of Europe. That Europe is defined not by religion, but by values. The EU is a secular organisation. And Europe welcomes people of all faiths, or none.(...)

Turkey can be a great unifier. Because instead of choosing between East and West, Turkey has chosen both. And it's this opportunity to unite East and West that gives Turkey such an important role with countries in the region in helping to deliver improved security for us all."

Citeste si comenteaza pe Trenduri economice.