Cand datoriile te sufoca, n-ai decat doua solutii: te imprumuti mai departe, cu dobanzi tot mai mari, de la camatari si banci, sau faci economii la sange. In prima varianta, iti permiti sa visezi ca lucrurile se-ndreapta cumva, de la sine, si ca norocul in viata nu te-a parasit decat temporar. In cea de-a doua, iti iei in maini fraiele vietii de zi cu zi, chiar daca te asteapta sacrificii si multe noduri in gat. In mod similar patesc statele. Faza a doua a crizei financiare si economice, declansate oficial in toamna lui 2008, a scos la iveala ca Europa si America si-au finantat luxul cu bani de imprumut, iar ceasul scadentei se apropie.
* Economii si datorii
Un plus de 80,2 miliarde de euro datorii apasa in 2010 statul german. Totalul datoriilor externe ale Germaniei ar reprezenta 78,8% din produsul intern brut al al tarii, care in 2009 a fost 2.390 de miliarde de euro. Procentul apare intr-un bilant al Comisiei Europene preluat de Spiegel si in care recordul absolut al indatorarii de stat il detin Grecia (124,9%) si Italia (118,2%). Peste limita superioara de 60% din PIB, admisa prin tratatul de la Maastricht, se situeaza si Belgia (99%), Portugalia (85,8%), Franta (83,6%), Irlanda (77,3%), Malta (71,5%) si Austria (70,2%).
In 7 iunie, la Berlin, cabinetul de ministri german a cazut de acord asupra pachetului de masuri de austeritate ce urmeaza a fi aplicate pentru a reduce deficitul bugetar al Germaniei. Zeci de mii de oameni au protestat in 12 iunie, la Berlin si Stuttgart, impotriva acestui program. Demonstrantii au cerut coalitiei de guvernamant de centru-dreapta sa renunte la reducerile bugetare care afecteaza domeniul social si sa taxeze mai mult bancile si pe cei avuti.
Insa statul german vrea sa apese pe frana datoriilor, economisind prezumtiv 51 de miliarde de euro, pana in anul 2016. E o politica pe care coalitia de guvernamant de centru-dreapta o aplica, cu riscurile pierderii masive de simpatii in randurile propriului electorat. Este o politica dezagreata si de prietenii Germaniei de peste ocean, care actioneaza in continuare „pompa dezvoltarii“, finantata prin noi credite si datorii.
SUA nu sunt insa Germania, o tara care a renascut din daramaturile razboiului nu doar printr-un program de reconstructie finantat de americani, ci si printr-o sustinuta politica de austeritate nationala. Incepand cu 1945, populatia Germaniei a pus vreme de cateva decenii umarul la treaba si a inghitit in sec la lipsuri, cu suficient entuziasm national.
* Pomeni electorale
La 65 de ani dupa incheierea Marelui Razboi si intr-un mod radical, nemaintalnit in ultimii ani, locuitorilor Germaniei li se cere din nou sa economiseasca. 43.000 de euro datorii de stat apasa pe umerii fiecarui contribuabil, pe care cancelarul Angela Merkel il imbie sa urmeze modelul „gospodinei svabesti“. Aceasta din urma ar sti, atat de bine, sa isi dramuiasca banii de cosnita! Necazul este insa, ca a face economii inseamna frustrare in randurile electoratului.
Necazul este ca a face economii inseamna a te restrange, a imprumuta mai putin, ceea ce contravine intereselor politice. Necazul mai este ca nu contribuabilul a saracit bugetul de stat, ci valul de politicieni care au votat legi in parte clientelare, menite sa-i tina pe primele pozitii in barometrul politic. De dreapta, stanga sau centru, rosii, galbeni, verzi sau negri, odata ajunsi la putere, politicienii germani au intrat in acelasi joc al risipei pe bani de stat.
Spirala datoriilor a tot crescut, agenda 2010 a fostului cancelar SPD-ist Gerhard Schröder a fost uitata de coalitiile de guvernamant ajunse la putere. Acum, Merkel si cabinetul sau de ministri crestin-democrati si liberali reinventeaza roata la caruta politicii menite sa scoata Germania din criza. Daca se poate, fara a frana dezvoltarea si fara a subtia conjunctura politica, inca favorabila partidelor de centru-dreapta. Inca.
In landul Nordrhein-Westfalen, guvernarea s-a inrosit, ceea ce inseamna ca galben-negrii nu mai au majoritate in Bundesrat, camera superioara a Parlamentului german. Prin urmare, coalitia de guvarnamant formata din CDU/CSU si FDP nu-si mai poate pune in practica, fara obstacole, programul legislativ anuntat dupa alegerile din toamna lui 2009. In politbarometru, procentele liberalilor s-au injumatatit, de la aceste alegeri, atingand in prezent jalnice 7%.
* Gospodina in pericol
La 31 mai, presedintele Germaniei, Horst Köhler, a demisionat in mod surprinzator, la inceputul celui de-al doilea mandat. Dincolo de pretextul invocat in justificarea demisiei sale, o „lezmajestate“ a opozitiei la adresa institutiei pe care o reprezenta, sa fi intuit expertul in finante si fost sef al FMI, ca ar fi putut intra in istorie ca presedinte „de criza“? Sa nu-i fi convenit acest potential blamaj, de a sta izolat si cu mainile legate, in fruntea unui stat lovit de intemperii nu doar financiare, ci si politice, la nivel national si international?
In 30 iunie, Germania va avea un nou presedinte. Candidatul „lui Merkel“ si al actualei coalitii de guvernamant a venit surprinzator, risipind speculatiile referitoare la candidatura Ursulei von der Leyen -ministru federal al Muncii, 52 de ani, CDU-, care au tinut timp de doua zile prima pagina a presei germane.
Christian Wulff are 51 de ani, e ministru in landul Niedersachsen si are o solida cariera crestin-democrata, cu radacini in era Kohl. Candidatul opozitiei, Joachim Gauck, are 70 de ani, e nascut in fostul RDG si e „taticul“ legii arhivelor Stasi si fost sef al Oficiului Federal pentru administrarea documentelor si dosarelor fostei Securitati est-germane.
Charisma nu face parte dintre atu-urile niciunuia dintre cei doi candidati. Insa presedintelui Germaniei nu i se cere in primul rand charisma, ci reprezentativitate si sa tina dreapta balanta in stat. Eventuala alegere a lui Gauck ca presedinte al Germaniei ar insemna o puternica lovitura data coalitiei de guvernamant, si asa roasa de lupte interne. „Daca iese Gauck, s-a terminat cu Merkel“ circula vorba in popor si intre politicienii de la Berlin.
Dupa alegerile prezidentiale din 30 iunie, cancelarul ar putea primi vot de neincredere, guvernul ar putea fi demis. Ca presedinte de stat ales, Gauck ar putea dizolva Parlamentul, declansandu-se alegeri anticipate. Ar supravietui, in aceste noi conditii, politica „gospodinei svabesti“? E greu de spus, insa Germania si Europa au momentan nevoie de ea, chiar daca prietenii de peste ocean prefera o „tanti mai sexy“, cu toale cumparate pe credit.
2
5
