Cresterea inflatiei poate fi totusi evitata

• Producatorii

Tehnici de reducere a preturilor sunt multe. De la inlocuirea ambalajului cu unul mai ieftin (pateurile de ficat de pilda pot fi acoperite cu folie metalica mai ieftina) acolo unde se poate, pana la folosirea unor ingrediente mai ieftine in componenta produselor.

Renegocierea contractelor cu furnizorii trebuie sa fie prioritara in aceste vremuri. De asemenea, reducerea cantitatii cu mai putin de 5% si pastrarea pretului. Ca tot am dat cazul pateului de ficat, in locul cutiei de 300 de grame, se poate trece la cantitatea de 250 de grame la un pret mai mare cu 2% decat pretul actual al cutiei de 250gr., care ar absorvi o parte din cresterea TVA. Laptele de la litru se poate vinde si la pungi de  750 de grame, la un pret calculat astfel incat sa includa majorarea de TVA. Ar fi castigati si producatorii, comerciantii si clientii.

• Retailerii

Vor trece si ei la renegocieri de contracte, incercand sa isi pastreze marjele de profit. Daca discutam despre  un retailer de dimensiunea Carrefour, trebuie stiut ca acesta lucreaza cu marje diferite de profit. La produsele alimentare se merge pe o marja de 7-10%, in vreme ce la non-alimentare se ajunge la marje de 3-4 ori mai mari. Si asemenea retaileri pot absorbi din cresterea TVA, daca vor.

Sa pornim de la faptul ca oamenii vor fi mai atenti cu bugetele de care dispun. De ce sa nu le oferi de pilda un meniu fix, la un milion de lei/familie/saptamana. Retailerul ar fi mai castigat prin vanzarea de volume mai mari, clientii s-ar alege cu produse mai multe la un pret mai bun, iar valoarea cumulata a cosului de cumparaturi ar resorbi efectul inflationist. Daca mai publica langa “cosul de produse” si informatii legate de calorii, de valoarea nutritionala etc., mai mult ca sigur clientul va fi castigat. In Marea Britanie s-a incercat acest sistem si a functionat foarte bine.

Francezii (aici dau chiar exemplul Carrefour) au pus in vanzarea “Carnea de 3 euro”. E vorba de tehnici promotionale prin care sunt targetati atat consumatorii “singuri” (pensionari de pilda) cat si capii familiei, dornici sa cumpere pentru intreaga familie la pret bun. E nevoie de ingeniozitate, calcule. Dar daca vrei sa ramai in business…

Se mai poate practica discounturile legate de volumul cumparaturilor. Probabil ca un discount de 5% la cosul de cumparaturi nu aduce cresteri consistente ale vanzarilor. Dar s-ar putea lega discountul de valori progresive ale cumparaturilor. De la anumite valori, discountul sa creasca in progresie. Poate vor fi surprize placute…

• Statul

Aici ar fi multe de discutat, dar se poat face multe si de catre Stat. In primul rand, o intrare si o iesire mai usoara din piata (in termenii concurentei). Mai multi jucatori inseamna o concurenta mai mare care ar putea aduce coboriri ale preturilor.

Apoi, o relaxare a vanzarilor la preturi reduse (a soldarilor). Din cate stiu acestea sunt legiferate la doua pe an. Poate ca daca am accepta patru asemenea perioade, am ajuta la scaderea preturilor. Nu in ultimul rand, as aminti cateva gaselnite pe care le-au descoperit francezii. Un comparator public de preturi, astfel incat oricine sa vada unde se gaseste cel mai ieftin produs din categoria lui. Efectul psihologic este important. Competitorii celui care are cel mai mic pret in piata vor vrea sa se alinieze la pret iar asta inseamna ieftinire. Apoi, ce-ar fi daca pe eticheta cu pretul produsului ar fi publicata si cresterea pretului produsului, fata de o data de referinta si marja de profit a vanzatorului la produsul in cauza?

Nu in ultimul rand, Statul ar putea limita cresterile de preturi peste un anumit nivel, daca piata nu regleaza acest mecanism. Cei care au rasfoit „teoria controlului preturilor a lui J. K. Galbraith, stiu bine care era punctul acestuia de vedere. „Macar pentru a tine inflatia sub control si a nu permite derapaje total independente de economia reala, e nevoie ca Guvernul sa plafoneze acolo unde se impune, cresterile nesimtite de preturi”, scria Galbraith in 1952.

Dupa al Doilea Razboi Mondial, SUA facea analize sectoriale ale diferitelor piete din economie si intervenea direct acolo unde tensiunile se acumulau pe fondul cresterii irationale a preturilor. Discutam despre SUA, unde numai socialism sau comunism nu se poate spune ca este. La fel au procedat si canadienii. De la JFK, Lyndon Johnson, Jimmy Carter, toti aveau instituite masuri de control a preturilor. Celebru e si Nixon, care a inghetat timp de 90 de zile preturile, in 1971.

Citeste si comenteaza pe blogul lui Dan Popa