Nici isteria, foametea, saracia lucie, nici apocalipsa de la televiziunile gemene, dar nici manipularea, politizarea si nici violentele profetite de vocile puterii. Romania sindicala e colorata, foarte bine organizata, cu recuzita adaptata la TV, canta si danseaza, profund nemultumita, cu sau fara instigarile lui Vantu, Voiculescu sau pesedisti revolutionari. Cei 30.000 sau 50.000 de oameni adunati marti intre 11 si 13 in Piata Victoriei au umplut si golit spatiul din fata Guvernului cu viteza protestatarului sastisit, aproape resemnat ca va pierde din avantajele de a fi bugetar sau pensionar de lux, dar intens preocupat de rata zilei de maine.

El, protestatarul grabit, si-a inchiriat timpul la banca, asa ca i-au ramas cel mult doua ore de refulat pe zi. Fata de vuietul de acum zece sau douazeci de ani, ceva s-a schimbat in fizionomia revoltelor sociale.

Am fost si azi printre ei, la fel ca acum zece ani. Protestatarii de azi si-au pierdut ceva esential: increderea, speranta si - daca vreti - naivitatea. Si-au pierdut increderea in politicieni, speranta in liderii lor sindicali, naivitatea ca revolta lor poate schimba ceva. Acum zece ani si mai bine, protestul era brutal, manipulat si exploatat politic la fel ca azi, dar cu un grad de autenticitate ceva mai mare. Grevistii - tot bugetari - nu intrasera inca in programul de dresaj social impus de banci, de consumul masiv pe credit, de iuluzia unei prosperitati subventionate artificial de stat. Din acest motiv, se simteau mai liberi si, poate, mai increzatori.

Astazi, multimile au o capacitate limitata de protest si motivatii simbolice relativ minore. Pentru ce au iesit zeci de mii de oameni in strada marti, intre 11 si 13? Sa se revolte impotriva a ceva ce inca nu s-a intamplat. Nu te poti enerva convingator pe o perspectiva, oricat de neagra ar fi ea. Tot mai speri ca, in final, poate scapi, cumva, basma curata. Fluturasul de salariu cu minus 25% si talonul de pensie cu minus 15 inca n-au sosit. Sunt doar o perspectiva sumbra.

Apoi: miza protestului e un milion, doua, trei, zece pierdute la pensie sau salariu. Oamenii tin cu dintii de bani, ies in strada ca sa-i pastreze, insa multi stiu bine ca poate fi si mai rau. Admit, in sinea lor, ca economia s-ar putea prabusi ca in Grecia, de pilda, si asta i-ar costa mai mult. In Romania, 4, 5 milioane de cetateni au diverse rate la banci. Atatia raporteaza BNR. Cati din cele cateva zeci de mii de sindicalisti or fi protestat convinsi totusi ca Guvernul n-are de ales?

Va amintiti grevele si protestele din vremea guvernelor Ciorbea sau Vasile, intre 1996 - 2000? Atunci, multimile erau mai vocale iar liderii sindicali de azi - inca necompromisi total in afaceri bizare - ceva mai ascultati. Cateva mii de oameni faceau Guvernul sa tremure zile intregi. Erau, de regula, muncitori concediati din fabricile de stat inchise sau privatizate, multimi cenusii, fara alternativa, fara credit, fara rate, captive intr-o Romania inchisa intr-o economia falimentara, dominata de stat, multimi infinit mai agresive si mai energice fata de ce vedem azi.

Intre timp, structura societatii s-a schimbat, obiceiurile de consum i-au robotizat si obligat la alt ritm de viata, mai ordonat si rational. Chiar si in vremuri de criza cumplita, oamenii pot naviga cu altfel de sanse intr-o economie mai putin ostila, mai reglata si ceva mai functionala. Optiunea privata cere performanta, efort si adaptare, dar nu pare chiar imposibila ca acum un deceniu si mai bine.

Azi, vedem zeci de mii de oameni vlaguiti, le auzim vocea, dar parca nu mai au forta de acum zece ani. Multimea de bugetari si pensionari ingana slab si fara convingere lozincile urlate de liderii sindicali. L-am vazut pe Vasile Marica incercand, fara prea mult succes, sa dea tonul rascoalei anti-guvernamentale, sa strige Jos Guvernul, asa ca si-a incheiat numarul invitand sindicalistii ”sa strige ce vor ei”. Liderii sindicali s-au privatizat demult, prospera si conduc proteste impotriva unui stat pe care-l fenteaza cat pot la taxe si impozite. Astazi, cand apar in masinile lor scumpe, nu-i mai crede nimeni.

S-ar putea ca starea de spirit sa fie alta pe 31 mai, cand se anunta greva generala, iar nemultumirile sa se amplifice cand vor veni primii fluturasi de salariu si primele taloane de pensie mai mici. Dar si asa, cu gandul la rata si o perspectiva mai sumbra, revolta sociala - oricat s-ar cazni televiziunile gemene si opozitia sa refaca atmosfera anilor 90 - se va reduce la manifestari cu program fix, transformate de regizorii TV in noi episoade apocaliptice, in ecranizari dramatizate exagerat, dar fara mare legatura cu viata reala.