Nu este vina noastra!
“In momentul in care guvernul din Grecia a anuntat reduceri de salarii si pensii, sindicalistii au iesit in strada sustinand ca nu din cauza lor tara a ajuns in situatia in care a ajuns. Prin urmare, nu este normal ca ei sa plateasca oalele sparte de catre cei aflati la guvernare. Saptamana trecuta, dupa ce presedintele Romaniei a anuntat masuri similare, reactia sindicalistilor romani a fost exact aceeasi. Pot fi ei condamnati ca au asemenea reactii? Nu!
Bineinteles, nu pensionarii sunt de vina ca politicienii, din considerente politicianiste, au marit pensiile atat de mult, incat bugetul asigurarilor sociale a intrat practic in faliment. Ce ar fi trebuit sa faca pensionarii in momentul in care guvernul le marea pensia? Sa refuze maririle?”
Termenul “vina” duce discutia pe un teren lunecos; vinovatia ar apartine celor care ar fi trebuit sa faca ceva si n-au facut, sau invers, scrie Doc, pe blogul lui.
Or, la fel ca in alte cazuri (”echitabil”, de exemplu), fiecare poate considera, la modul subiectiv, cine sunt persoanele care ar fi trebuit sa faca sau sa nu faca ceva ceva. Pasarea vinii devine la fel de usoara si de lipsita de finalitate precum pasarea portocalelor sau a sursei taierilor bugetare de care vorbeam in articolul trecut. Din acest motiv, folosesc in schimb termenul “responsabilitate”, care inlocuieste in definitie pe “ar fi trebuit” cu “ar fi putut”, si astfel duce discutia intr-o zona stabila si obiectiva.
Acestea fiind spuse, e limpede ca politicienii sunt responsabili pentru situatia asta. Da, ei ar fi putut sa nu adopte masurile care ne-au dus aici, dar le-au adoptat. Ei au marit pensiile si celelalte cheltuieli bugetare pana la un nivel care nu poate fi sustinut. Pana aici sunt perfect de acord cu Khris. Mai departe, insa, realitatea este ca responsabilitatea nu sta doar pe umerii politicienilor. Sa zici ca situatia e doar responsabilitatea lor ar insemna, tinand cont de definitia data mai sus, sa zici ca doar ei au avut posibilitatea de a actiona in aceasta privinta. Cu alte cuvinte, societatea, mass-media, sindicatele etc. toate au privit neputincioase cum guvernul mareste pensii si salarii, resemnandu-se cu faptul ca nu pot face nimic in privinta asta, nu-i asa? Nu, nu-i asa. Scenariul asta e complet fantastic. In realitate, au fost putine si izolate vocile care au atras atentia, macar, ca e o problema cu astfel de masuri si ca o sa conduca mai devreme sau mai tarziu la situatia in care suntem acum.
Khris se intreaba, retoric, ce ar fi trebuit sa faca cei carora statul le-a dat bani? Sa ii refuze? Bun, putem merge pe retorica asta. Dar de ce au dat politicienii acesti bani? “Motive politicianiste”, spune colegul meu. Cu alte cuvinte, pentru voturi. Or, daca retorica a mers intr-o parte, nu vad de ce n-ar merge si in cealalta! Ce erau sa faca politicienii daca li s-au oferit sprijin electoral? Sa-l refuze? Mai mult, situatia nu e perfect egala, exista un raport de cauzalitate destul de clar: nu cred ca vreun om rezonabil ar putea crede scenariul in care, in ciuda protestelor de amploare si campaniilor media vehement impotriva, un guvern roman s-ar incapatana sa creasca salarii si pensii.
Sigur, dintre actorii pomeniti mai sus, societatea, oamenii obisnuiti au o scuza buna a ignorantei; nu toti dar cea mai mare parte din ei. Ca sa poti face ceva trebuie sa stii in prealabil. Nu orice marire de salarii si pensii baga o tara in faliment, ar fi absurd sa ceri oamenilor sa refuze in orice situatie si in mod activ sa primeasca salarii sau pensii mai mari din motive neclare. Iar ignoranta asta nu e prostie, asa cum nu e nici stangism. Sa ceri unul muncitor sa stie ce inseamna deficit structural nu ar avea mai multa noima decat a cere unui finantist sa stie cum se sudeaza o teava.
Dar scuza ignorantei nu poate fi invocata nici in media, si nici de sindicate. Nu pot sub nicio forma sa accept afirmatia lui Khris ca sindicalistii nu sunt de condamnat pentru reactia de acum. Evident ca sunt, pentru ca nu au reactionat atunci cand s-au luat masurile prin care s-a ajuns aici. Ba mai mult, au fost printre cei care le-au sprijinit, desi stiau, ar fi trebuit sa stie ce consecinte au. Iar daca pentru ei acceptam scuza ca, pana la urma, au procedat natural urmarind cresterea cheltuielilor bugetare; atunci constat faptul ca si politicienii au procedat natural, si deci scuzabil, urmarind cresterea sprijinului electoral. Nu vad de ce nu putem condamna sindicalistii ca umbla dupa bani, in schimb putem condamna politicienii ca umbla dupa voturi. Daca “naturaletea” scuza, scuza ambele categorii. Daca acuzam iresponsabilitatea, iresponsabilitate e in ambele parti.
Citeste restul articolului si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.
