Guvernul Filat se intoarce de la Bruxelles, de la Conferinta Donatorilor, cu o pusculita plina: 1,936 miliarde de euro pentru perioada 2011-2013. "Sunt convins ca toti colegii mei pleaca de aici cu mult optimism in ceea ce priveste viitorul tarii noastre", a spus Vlad Filat, citat de presa de la Chisinau. Si totusi, in ciuda orientarii spre vest a R. Moldova, un membru al guvernului a spus ca, tinuta prea mult in antecamera UE, Moldova ar putea privi spre Est. Citeste mai mult pe blogul Menaru.

"Sint convins ca toti colegii mei pleaca de aici cu mult optimism in ceea ce priveste viitorul tarii noastre. Ne intoarcem acasa si cu o mai mare responsabilitate, vrem sa va demonstram prin fapte ca avem o guvernare eficienta, transparenta, orientata spre nevoile oamenilor", a spus premierul Vlad Filat citat de intreaga presa moldoveneasca.

Asa cum am constatat si eu la Chisinau vorbind cu aproape toti liderii partidelor AIE, ei sunt constienti ca acum este momentul sa capitalizeze pe increderea, sprijinul si deschiderea pe care o au occidentalii in Republica Moldova. La Bruxelles, Vlad Filat a spus ca a constientizat acest sprijin: "Si aici nu ma refer doar la sprijinul financiar, ci si la consultanta pe care ne-o acordati. Si as vrea sa punctez aici excelenta comunicare pe care o am cu ambasadorii tarilor dumneavoastra la Chisinau, cu organizatiile internationale care isi desfasoara activitatea in tara noastra".

"Statele Unite se angajeaza sa sustina liderii Republicii Moldova in implementarea reformelor democratice si relansarea economica, menite sa ridice nivelul de trai al tuturor cetatenilor Republicii Moldova. In acelasi timp, indemn donatorii sa profite de aceasta oportunitate si sa ajute Moldova in dezvoltarea acesteia", a fost mesajul transmis de Hilary Clinton.

"Pentru Uniunea Europeana, Moldova este mai mult decit un vecin. Moldova este un partener apropiat cu care noi colaboram pentru ca aceasta regiune din vecinatatea UE sa fie mai stabila si mai prospera. Stabilitatea la frontiera UE, de asemenea, ar aduce stabilitate si pentru UE", a spus comisarul european pentru extindere si politica de vecinatate, Stefan Fule.

Este o declaratie importanta, dar si la nivelul UE nu trebuie sa se reduca totul la declaratii.

Si totusi, un ministru din guvernul Filat a aratat ca, desi perspectiva europeana nu este opozabila unei relatii bune cu Rusia, Chisinaul ar putea privi spre o integrare aprofundata in spatiul CSI, intr-o organizatie regionala ar carui nucleu sa fie Rusia.

Este aceasta pozitia oficiala a guvernului moldovean? Citeste mai mult si comenteaza pe Menaru.