In zilele dinaintea asteptatei treceri a lui Gheorghiu-Dej in lumea dusmanilor obscurantisti, in PCR a aparut o lupta surda pentru putere. In centrul ei erau trei mari corifei ai partidului, pusi in linia a doua de Stalin, dar care-si vedeau acum din nou sansele inflorind. Ei erau Emil Bodnaras, Gheorghe Apostol si Ion Gheorghe Maurer.
Lupta surda, de culise, insa, nu ducea la nici un rezultat, ba chiar parea la un moment dat ca risca sa ameninte, cu consecinte greu de prevazut, controlul absolut al Partidului asupra societatii romanesti. Si atunci Bodnaras a avut o idee geniala. Astazi s-ar numi “proxy war”. Hai sa isi retraga toti trei candidatura si sa-l sprijine pe unul tanar, discipol de-al corifeilor, si apoi sa-si manifeste puterea manevrandu-l pe acela.
Aveau si candidatul perfect. Un tinerel nu prea inteligent, balbait, fara mari sanse de a fi vreodata foarte popular, arivist si dispus la orice. Il chema Nicolae Ceausescu.
Zece ani mai tarziu micul balbait scapase de toti trei, folosind inteligent orice ocazie de a-si spori puterea si inca si mai abil pe cele care au slabit-o pe a lor.
Micul Titulescu nu e nici balbait nici impopular. Asta-l face, pentru mine, cel mai pericuos politician roman al momentului.
Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Adrian Stanciu.
