Flacara violet si atacurile energetice organizate de Traian Basescu impotriva lui Mircea Geoana au suscitat interesul cititorilor HotNews.ro, care au comentat pe larg declaratiile sotilor Geoana. "Ce dracu ati fumat acolo? I-a drogat Hrebe", avanseaza Radukku. "PSD se afunda in mocirla din ce in ce mai mult, confirmandu-si mai mult ca niciodata pozitia de partid al «babelor», comunismul fiind ajutat de ocultism amator", scrie Cristi.

"Doamna Mihaela, daca sotul e atat de putin rezistent la atacurile energetice, atunci e mai bine ca n-a castigat alegerile si ar fi si mai bine sa nu se mai implice in altele, ca daca ar fi presedinte si ar fi atunci atacat, ar putea sa faca cine stie ce miscare gresita si, in loc sa duca tara catre vest, ar lua-o spre est. Deci tineti-l departe de functii politice, daca e asa de usor atacabil", comenteaza Maria.

"Toata chestia asta cu paranormalul e adevarata! Ce alta explicatie gasiti voi pentru «gluma» cu soacra?", se intreaba Paraipan.

"In tarile civilizate, cine pierde isi da demisia. La noi, sunt atacati energetic si alte balarii.

Sa presupunem ca a fost «atacat energetic». Pai daca ajungea in fruntea statului ce facea, umbla cu o folie de aluminiu in jurul capului?", comenteaza Vasile D.

"Da doamna, Basescu vampirul energetic e de vina ca va simteati lipsita de puteri la Confruntari, de abia mai aveati forta sa va rujati, in public desigur. Dar tot el e de vina ca va punea amicul Dragnea manuta pe genunchi?", intreaba Dianora.

"Daca pierde presedintia PSD, o sa spuna ca i-a facut vraji Mitrea", scrie Andra.

"Ar trebui sa mearga «sa stinga ceva cositor» pentru a indeparta energiile negative. Incredibil cata ignoranta poate emana aceasta «doamna» care se ruja sub privirile asistentei si care are pretentii mult peste ceea ce afirma din strafundul gandirii domniei sale. Oare cum se impaca pozitia de reprezentant al Crucii Rosii din Romania cu afirmatiile aberante sustinute pe un post de televiziune?", scrie Mar.

"Ok, sa incercam sa credem «aceasta varianta». Intrebarea mea, Doamna Mihaela Geoana: Cine si ce l-a atacat pe sotul dvs. cind a mers la Vintu?", intreaba Q.

Dupa ce fostul candidat PSD la prezidentiale a anuntat ca seful statului este inconjurat de persoane cu capacitati paranormale, Mihaela Geoana a declarat ca sotul sau a fost atacat energetic in timpul dezbaterii finale de la prezidentiale. "Cred ca a fost atacat energetic foarte mult, erau chiar in sala oameni care lucrau la acest lucru. Nu stiu daca e o teorie sau alta, dar era pur si simplu paralizat, n-a fost tot timpul, au fost anumite bucati, care erau probabil decisive. Cred eu, e o parere personala. Cred ca el le-a simtit atunci. Vreau sa spun ca am simtit foarte mult eu personal, nu aveam energie, nu ma puteam concentra, nu puteam face lucruri, nu eram eu", a declarat duminica Mihaela Geoana, in cadrul unei emisiuni la Antena 3.

Cel care a introdus "Flacara violet" in discutia publica a fost seful de campanie al PSD, Viorel Hrebenciuc. "In ziua de joi, in general, Traian Basescu este in forma maxima pentru ca cel putin cei care se ocupa de… stiu ce inseamna ziua de joi, este ziua Flacarii Violete si, daca ati observat, toti cei din PD purtau violet, si cravatele, si puloverele si puloverul pe care-l purta Basescu, deci exista o filiatie aici, dar e de cu totul alta natura. (...) Sa n-o luati ca o gluma chestia asta", avertiza pe 16 decembrie Viorel Hrebenciuc, in cadrul unei emisiuni la Antena 3.

  • Ce este Flacara Violet?

"Flacara Violeta este un cuvant ce apare in vechile texte egiptene sacre sub numele de Saqqara (sau Sakara - in traducere Focul Sacru) ce a fost folosit in antichitate in interiorul scolii Misterelor. Flacara Violeta reprezinta esenta uneia dintre cele sapte mari raze de vindecare. La fel cum lumina soarelui trece printr-o prisma refractandu-se in cele sapte culori ale curcubeului si lumina spirituala se manifesta sub forma a sapte raze fiecare avand culoarea, frecventa si calitatea Constiintei Hristice. Raza violeta este cunoscuta sub numele de "a saptea raza", iar atunci cand o invocati, ea va cobori in inima dumneavoastra unde va forma Calitatile Hristice ale compasiunii, iertarii, dreptatii, libertatii, dar si transmutarii", potrivit www.reiju.org, citat de Mediafax.