Ironie? Lehamite? Indiferenta? Climategate luna trecuta, Copenhaga luna aceasta.
Ecologistii au de ales : fie isi revizuiesc fundamantal abordarea, fie merg mai departe pe calea ce i-a dus la Climategate si Copenhaga.
Intelegem frustrarea multora dintre cititorii nostri care ar dori sa luam in serios, daca nu evenimentele de la Copenhaga, cel putin valorile si ideile ce au inspirat demersul. Raspunsul este unul singur: o facem. Tocmai de aceea nu mai are rost sa ne pierdem timpul punandu-ne intrebari cu privire la semnificatia momentului Copenhaga.
Intr-o saptamana va fi uitat cu totul. Iar consecintele sale mult trambitate nu vor avea nici macar sansa uitarii. Nu vom avea cum sa uitam ceva inexistent. Tocmai pentru ca luam lucrurile in serios, sa ne punem insa niste intrebari mult mai profunde si mai relevante. Niste intrebari pe care chiar si cei ce considera ca suntem nedrepti in critica adusa alarmismului, ar trebui, in mod normal, sa le considere importante.
Risc colectiv si irationalitate individuala
Ce-l face pe californianul care stie foarte bine ca traieste pe o falie seismica ce poate declansa un cutremur devastator in orice clipa sa fie obsedat de o ipotetica incalzire globala? Asta in vreme ce trece cu vederea cu atat usuratate faptul ca probabilitatea ca el si familia sa sa fie victimele unui cutremur este infinit mai mare?
Cum poate fi explicat paradoxul ca presa dintr-un oras ca Bucurestiul dedica incomparabil mai mult spatiu alarmismului climatologic global, decat problemei vulnerabilitatii seismice a orasului? Din perspectiva locala, prima este o chestiune privitor la care nu se poate face mare lucru.
A doua este o problema la care ar putea contribui constructiv fie si numai prin mentinerea vie a temei consolidarilor si standardelor de constructie anti-seismice sau a educarii compartamentului public pentru situatii de dezastru. Cum se explica faptul ca birocratul european este atat de preocupat de fanteziile protocolului de la Kyoto cand dupa toate calculele, la actualul ritm demografic in doar o suta si ceva de ani natiunea sa va fi inghitita nu de apele getarilor topiti ci de oceanul demografic islamo-arab ?
Ce ne face pe toti sa dam atata atentie alarmelor si exagerarilor privind clima cand probabilitatea ca umanitatea sa dispara ca urmare a impactului cu un asteroid sau alt obiect cosmic este matematic stabilita, ciocnirea cu un astfel de corp nefiind sub semnul lui « daca » ci a lui « cand »?
Si exemplele pot continua in registre mai putin globale si grandioase pentru ca lista cazurilor de irationalitate in identificarea riscurilor si pericolelor este de mult subiect de studiu in mai multe discipline. Iar alarmismul climatologic este probabil cel mai cercetat caz.
Constructia sociala a ierarhiei riscurilor
In analiza alarmismului climatologic ideea nu este daca preocuparea privind starea mediului este justificata sau nu. Problema reala are doua fatete : (1) cei de facut in fata faptului ca aceasta preocupare este parazitata si speculata financiar si politic de grupari bine organizate in acest sens si (2) care e limita dincolo de care aceasta preocupare devine un caz de patologie sociala.
Raportat la gradul real de pericol pentru umanitate pe care incalzirea globala il reprezinta, altele ar trebui sa fie prioritatile unei societati care abordeaza in mod rational si socialmente util spectrul amenintarilor globale.
Aceasta pentru ca intr-o lume a resurselor de timp si efort limitate, orice exagerare in supra-estimarea unei amenintari este in acelasi timp o pierdere de resurse si energie in adresarea altor amenintari mai importante de la care atentia a fost deturnata.
Azi, valoarea adaugata de un nou raport sau a unui nou activist in domeniul incalzirii globale este in cel mai bun caz zero. Valoarea adaugata de un nou studiu sau nou cercetator al problemei impactului Terrei cu un obiect cosmic este in mod probabil infinit superioara. Si totusi continuam sa fim inundati de maculatura ecologista constisitoare. De ce ? Cum se explica selectia ce ne pare atat de irationala a acestori temeri?
Raspunsul puncteaza in mai multe directii dar toate par a fi puternic legate de tensiunea dintre rationalitatea individuala si cea sociala.
Pana la urma fiecare individ are optiunea sa aleaga catastrofa favorita si riscul favorit. Intr-o lume libera si prospera ne alegem atat visele cat si cosmarurile. Dar asa cum Mary Douglas si Arraon Wildawski au aratat inca din 1982 in cartea lor “Risc si Cultura”, perceptia amenintarilor si riscurilor este mai mult decat un act individual: ea este in buna masura determinata culturalmente si socialmente.
Din multimea de catastrofe, pericole si riscuri posibile doar unele ajung sa fie socialmente selectate si sa devina preeminente, obsedand grupuri sociale sau societati intregi. Uneori temerile sunt indreptatite. Alteori insa ele sunt greu de justificat rational. De la spaima de vrajitoare la cea de energii negative, de la iminenta apocalipsei la iminenta racirii globale, fiecare societate sau grup social poate dezvolta obsesii colective greu de explicat prin logica rationalitatii individuale.
Politizare si mass media
Cum am ajuns ca dintre toate spaimele sa fim fixati pe cea a incalzirii globale si nu pe alta ? Raspunul, explica regretatul Julian Simon, sta in buna masura in politizarea temei si transformarea ei cu ajutorul mass media intr-o sursa continua de propaganda latenta si manifesta. Si aceasta trebuie recunoscuta drept o mare realizare strategica a cartelului creat intre politicieni si lobby-ului incalzirii globale.
Si trebuie observat in acelasi timp ca prin aceasta au creat nu numai un fenomen de masa ci si un imens mecanism social de alocare distorsionata a preocuparilor, energiilor si eforturilor colective.
Responsabilitatea mass media in aceasta privinta este cruciala si recunoscuta public ca atare. Cu titlul de exemplu sa privim doar la faptul ca nu cu mult timp in urma, Senatul SUA a declansat audieri publice legate de masura in care mass media “distorsioneaza si exagerea in mod deliberat predictiile privind incalzirea globala”.
Desi asemenea audieri nu vor putea opri cu nimic avalansa zilnica de “factoizi” privind catastrofe mai mult sau mai putin iminente, cazul este simptomatic. “Mass media, spune un membru al Comisiei Senatoriale americane pentru Mediu si Lucrari Publice, nu face de cele mai multe ori distinctia intre pe de o parte predictii si profetii si pe de alta parte ceea ce poate fi observat in realitatea curenta ”.
In loc sa se concentreze pe analiza stiintifica a incalzirii globale, “ea vehiculeaza tot felul de prorociri alarmiste ce nu au absolut nicio valoare stiintifica”. Alarmismul mai spune el, a devenit o afacere foarte lucrativa. Miliarde de dolari sunt circulate in manufacturarea si difuzarea de pseudo-rapoarte, stiri, predictii si analize ce bombardeaza zilnic publicul si alimenteaza un sentiment cronic de criza.
“Pseudo-informatie si isterie”, a concluzionat un profesor climatologist ce a depus marturie in fata Comisiei.
Supralicitari socante
Obiectivul, explica mai multi analisti ai fenomenului, este acela de a intretine o starea de excitare continua printr-un dozaj aproape zilnic de previziuni catastrofice, imagini ce manipuleaza emotiile si eludeaza ratiunea si bineinteles, prin supralicitari socante.
Miliarde de oameni vor fi rasi de fata pamantului in urmatoarea suta de ani datorita incalzirii globale, declara de pilda James Lovelock, nimeni altul decat ganditorul caruia ii datoram descoperirea ca Pamantul este de fapt o entitate vie. Noua din zece oameni vor disparea iar populatia globului se va prabusi rapid la doar la cateva sute de milioane. Orice incercare de salvare este sortita esecului.
Este clar ca atunci cand ajungi sa faci astfel de afirmatii te plasezi dincolo de normalitatea discursului public si singura intrebare ramasa este de ce astfel de aberatii ajung sa fie promovate de presa. In plus, la randul sau, publicul absoarbe fascinat aceste forme de delir verbal. Si realitatea este ca, pana la urma, nici nu poti sa-l condamni. Cand in mod sistematic tot felul de comitete si comisii nationale si internationale abuzeza prestigiul de care se bucura notiunea de «demers stiintifiic» si se intrec intr-un bombardamrent de profetii alarmiste bine sponsorizate, astfel calibrate pentru a atrage si mai multe sponsorizari, nici nu te poti astepta la altceva.
Pe scurt, simpla trecere in revista a activitatilor acestor organisme, a titlurilor mass media din ultima perioada si a modului in care acestea modeleaza perceptiile publicului reprezinta o confirmare ca Douglas si Wildawski au dreptate cand ne atrag atentia asupra rolului factorului irationalitate in constructia sociala a ierarhiei riscurilor sociale si a tensiuniii ce exista ntre rationalitatea indviduala si cea sociala.
In loc de concluzii
Tocmai pentru ca vrem sa luam lucrurile in serios, suntem obligati sa ne pronuntam fara menajamente: In masura in care incalzirea globala este un fenomen real si semnificativ, nu exista un deserviciu mai mare facut cauzei analizei si prevenirii sale decat faptul ca a devenit un magnet global al oportunismului, imposturii si naivitatilor bine intentionate dar prost plasate.
Vocile oamenilor seriosi si credibili ce sustin teze ce merita atentie pe aceasta tema sunt acoperite de circul mediatic, tupeul politic si naivitatea beligeranta a celor atinsi de morbul alarmismului. Ecologistii au de ales : fie isi revizuiesc fundamantal abordarea, fie merg mai departe pe calea ce i-a dus la Climategate si Copenhaga. Acesta este mesajul dat de realitate. A ataca mesagerii, nu rezolva nimic.
Alegeri SUA
Alegeri Rusia
Luati de cititi si voi si vedeti ce rol joaca China in tot acest esec, de ce si cum o sa ajunga in scurt timp Europa sa pupe mana, de data asta nu "fratelui" sovietic - ci celui chinez...
http://www.guardian.co.uk/environment/2009/dec/22/copenhagen-climate-change-mark-lynas
- de ce ma intereseaza asa mult poluarea? - poate nu pentru ca o sa avem incalzire globala si o sa creasca nivelul marii. dar pentru ca desertificarea sudului olteniei este un fenomen real. pentru ca majoritatea prietenilor parintilor mei au murit de cancer, pentru ca zilnic copilul meu mananca si respira substante chimice care il vor expune si pe el acelorasi riscuri care ii ameninta pe oamenii obisnuiti... pentru ca in orasul meu respir pacla din octombrie pana in februarie, iar vara o dau pe smog fotochimic. ma doare fix in cot de reusita sau infrangerea ecologistilor si daca isi prezinta sau nu atractiv "marfa". poluarea nu este o problema de imagine. nici de credinta.
Nu trebuie sa existe o concurenta intre domeniile de interes public, tocmai asta e ideea articolului: tot acest tamtam facut in jurul incalzirii globale dauneaza arhitecturii sociale prin acordarea unui rol de prim-rang unei singure chestiuni cu iz apocaliptic. Cand un activist sau un presar tine isonul 'incalzirismului' si dezindustrializarii fortate ca masura necesara 'salvarii' planetei nu face altceva decat sa bruieze tematica poluarii [de orice tip ar fi poluarea, poluarea solului sau de deversarile facute pe cursurile de apa sunt subiecte vetuste pentru mainstream media] si sa saboteze o intreaga literatura si legislatie de specialitate deja existenta si in aplicare in toate tarile Europei; problema este ca toata industria, tot instrumentarul uman, pana si acele echipamente necesare ecologizarii produc la randul lor co2, aceasta asazisa poluare este inevitabila si oricum inofensiva, iar toate campaniile isterice finantate de onu nu fac decat sa induca un absurd, fals si contraproductiv sentiment de vinovatie, singurul artefact cu adevarat global, actualmente.
Ca de obicei, articolul prezintă idei interesante. Chiar dacă nu sînt întru totul de acord, merită citit și analizat.
Bravo și pentru că ați ținut cont de recomandarea pe care v-am făcut-o la alt articol, cea de a scrie în română și nu în romgleză!
Aștept și alte articole și an nou fericit!
dle aligica, nu am inteles niciodata cum stiinta se intilneste cu isteria. cum ratiunea si calmul analizei merg mina in mina cu propaganda.
din fericire, isteria ecologista la noi nu e in floare, desi ne-ar trebui in Romania un mic imbold pentru curatarea padurilor si spatiilor verzi de cancerul numit plastic. fireste, asta s-ar face f. usor daca am pune amenzi usturatoare si daca am plati niste firme private sa faca curatenie, iar nu agentii de la departamentele Statului (degeaba).
salutari si numai bine.
Cu suspiciunea tipic romaneasca nu pot sa nu intreb-pt cine vorbeste/scrie Dragos Aligica?
"Ce ne face pe toti sa dam atata atentie alarmelor si exagerarilor privind clima cand probabilitatea ca umanitatea sa dispara ca urmare a impactului cu un asteroid sau alt obiect cosmic este matematic stabilita, ciocnirea cu un astfel de corp nefiind sub semnul lui « daca » ci a lui « cand »?"
Pai, d-le, comparati incalzirea globala cu probabilitatea ciocnirii cu un asteroid? Absurd. Cu un asteroid serios nu ne-am mai ciocnit din timpul dinozaurilor, de sute de milioane de ani, in timp ce incalzirea globala ne ameninta in urmatoarea suta de ani. Comparatia e absolut deplasata. E ca si cum ai spune "daca stim ca murim, moartea nefiind sub semnul lui « daca » ci a lui « cand », de ca ne mai obosim sa traim?". Ei, uite ca pana ne-om ciocni cu un asteroid sunt sanse mai mari sa murim din cataclisme climatice.
Desigur, sunt de acord ca exista o inflatie de studii si scenarii alarmiste despre incalzire. Problema e deja in prim-planul opiniei publice, si nu mai e necesara constientizarea problemei, ci decizia si actiunea.
Banii sunt raspunsul si pentru interesul mass-,media in fond stirile negative sunt cele care se vand cel mai bine, nu cele care spun ca totul e bine, in plus mai exista si sponsorizarile deloc de neglijat ale companiilor direct interesate - de ex. cele producatoare de energie " verde " sau echipamente pentru aceasta. Fara alarmismul acesta generalizat cate turbine pentru parcurile eoline credeti ca ar mai vinde GE? Stiti cam care este subventia pentru energia asta verde?
Cine ar mai da bani pentru toate aceste lucruri?
Nu spun ca nu exista poluare sau speciile de animale sau plante pe cale disparitie. Insa extinctia speciilor este un lucru normal, care nu a inceput acum o suta sau doua sute de ani. Si nici nu e un lucru pe care sa-l poata controla oamenii. E la fel precum si cu civilizatiile.