Mai mult decat oricand e nevoie in Romania de-un guvern capabil. Dar criza, care nu e doar politica si guvernamentala, se prelungeste fara sa se poata intrevedea aplanarea ei. A cui e vina? Si care ar trebui sa fie prioritatile unui executiv in stare sa scoata tara din criza? Un comentariu pe aceasta tema semnat de Petre Iancu.

Odata validat, Traian Basescu isi incepe cel de-al doilea si ultimul mandat grevat nu de o carenta de legitimitate, cum din ratiuni stravezii de auto-aparare ar fi vrut sa ne faca sa credem adversarul sau invins, Mircea Geoana, ci de un handicap politic si institutional.

Presedintele continua sa fie izolat

Desi sustinut de majoritatea romanilor, in temeiul promisiunilor sale reformiste, presedintele continua sa fie izolat. Partidul sau nu controleaza majoritatea in forul legislativ. Magistratii ii sunt, in parte, ostili. Iar presa, desi nominal libera, continua sa fie in mare parte sub controlul oligarhiei izvorate din fostele servicii secrete si structuri comuniste, pentru care orice initiativa reformista echivaleaza cu debutul apocalipsei.

Impulsul antireformist este motivul personalizarii si inversunarii fara precedent a campaniei electorale pentru scrutinul prezidential. Din el a izvorat sursa urii viscerale suscitate de candidatura „dictatorului”, „brutal”, „corupt”, „betiv” si „afemeiat” in randul dusmanilor sai invederati. Manati de interese particulare si materiale evidente, aproape toti, cu sefii PSD si PNL in frunte, s-au situat la ani lumina distanta de orice adversitate politica fireasca intr-o democratie cat de cat normala.

Alegerile prezidentiale si semnalul alegatorilor

Mai mult chiar decat triumful lui Basescu, infrangerea in alegeri a acestui grup, avand in fata cuplul Antonescu-Geoana, iar in culise o camarila de politicieni si oameni de afaceri imbogatiti pe spinarea statului roman, a lansat in spatiul public un semnal clar.

Desi grav polarizat, electoratul a sfarsit prin a-si exprima fara echivoc prioritatile. E limpede ce vrea poporul, devreme ce, in ciuda artileriei dezinformative tragand la foc continuu contra lui Basescu, majoritatea cetatenilor a aderat nu la „proiectul Johannis”, cel „pentru linistea noastra”, ci la cel prezidential, de modernizare si reformare a clasei politice si a justitiei.

Ramane ca prioritatile natiunii, cu totul altele decat in anii '90, sa devina si cele ale statului roman, astfel incat, gratie unui executiv adecvat, sistemul sa acceada la o oarecare normalitate democratica. Pe moment partidele invinse din Romania n-au insa timp de-o treaba grea. Si nici de evaluarea onesta a mesajului alegatorilor. Fiindca au devenit scenele obisnuitelor reglari de conturi postelectorale.

In arene s-au napustit gladiatori cuprinsi de frenezia vendetei precum Adrian Nastase, si alti membri ai esalonului marginalizat al PSD-ului marca Vanghelie-Hrebenciuc. S-au ivit din ceata bataliei de la Calugareni cu Inalta Poarta Basesciana noi fronturi sangeroase in care Geoana, Antonescu si ai lor duc crancene lupte de ariergarda spre a salva din fata viiturii ce spera ei ca ar mai putea salva.

Anticipatele - singura solutie de durata

Or, cu lideri care nu s-au dat in laturi sa se alieze cu Vadim si ceilalti clovni politici inventati dupa 1989 de securistii reciclati spre a frana reforma si decomunizarea, nu se va putea construi in Romania nimic din ce-si doreste cu adevarat electoratul.

Menghina istoriei e necrutatoare. Inainte de a pleca de la Cotroceni, prioritatea lui Basescu nu va putea fi decat una: marsul sub "Arcul de Triumf", in pas de defilare, spre intrarea in cartea de istorie a unei Romanii ce si-a recapatat revolutia confiscata. In acest scop ii mai lipseste doar majoritatea in parlament. Dar nu orice majoritate. Desi n-ar fi exclus sa-si procure una, inselatoare, prin obisnuitul traseism postelectoral, presedintele are suficienta experienta ca sa stie ca nu va putea cladi pe un teren atat de mlastinos. Sau numai prin recurs la pragmatism.

Pentru el si mai cu seama pentru alegatorii sai, pretul unui esec ar fi prea dureros. Sau chiar fatal. Prin urmare, odata in plus, nu pare a avea alternativa la a admite ca anticipatele sunt, dupa toate probabilitatile, nu doar raul cel mai mic, ci, in definitiv, singura sansa de solutie de durata.