De la Revolutie incoace, este prima data cand PSD isi aduce militantii in Piata Operei din Timisoara, simbolul anticomunismului si locul de unde s-a extins revolta care a dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989. Mircea Geoana, Crin Antonescu si Gheorghe Ciuhandu confisca simbolistica evenimentelor din '89 si o indreapta, printr-o operatiune grosolana de manipulare, impotriva lui Traian Basescu.- Pe un afis din Timisoara, plasat ostentativ chiar in balconul Operei, scrie: „1989-2009, in decembrie, o data la 20 de ani, Timisoara debarca dictatorul!” Procedand astfel, PSD rastalmaceste trecutul, ii paraziteaza momentele luminoase si le exploateaza in batalia cu Traian Basescu, batandu-si joc de istoria recenta chiar de Ziua Nationala a Romaniei. Acest rusinos moment n-ar fi fost posibil fara liberalii lui Crin Antonescu si cateva umbre de taranisti. Afisele sfidatoare au fost scanteia care i-au scos pe timisoreni pe strazi impotriva lui Mircea Geoana si PSD.
- Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, a declarat, citat de NewsIn, ca i se pare "absolut exagerat, mi se pare si ridicol, pentru ca a asemui situatia de acum cu cea de atunci pune in derizoriu ceea ce au facut timisorenii la Revolutia din Decembrie ‘89. Adica, un astfel de mash pus pe Opera, la 20 de ani de la Revolutie, e de-a dreptul jignitor."
- In balconul Operei si-au facut aparitia in 20 decembrie 1989 primii revolutionari, s-au tinut primele cuvantari publice impotriva lui Nicolae Ceausescu si tot aici, pe 11 martie 1990, s-a citit Proclamatia de la Timisoara, care prevedea la faimosul punct opt interzicerea accesului fostilor nomenclaturisti la functii publice. Tot aici, dupa 20 de ani, intr-un gest provocator fara precedent, Mircea Geoana sfideaza si batjocoreste in mod public memoria timisorenilor si a unei tari intregi chiar de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei.
- Stramosul PSD de astazi, FSN-ul condus de Ion Iliescu, a fost continuatorul Partidului Comunist Roman. Sub noua denumire s-au regrupat dupa 1990 nomenclaturisti si securistii regimului Ceausescu, confiscand rapid Revolutia. Neocomunistii au acaparat rapid parghiile puterii, inabusind revoltele strazii cu bata mineriadelor. Partidele istorice, reprezentate de liberali si taranisti, au simtit pe pielea lor teroarea post-comunista, exercitata la comanda lui Ion Iliescu. Dupa 20 de ani, liberalii lui Crin Antonescu si cativa taranisti activi in anii '90 impotriva FSN-ului si PDSR-ului au depus simbolurile Timisoarei la picioarele lui Ion Iliescu.
- PSD cauta sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: defiland cu steaguri rosii in premiera in Piata Operei, Mircea Geoana vrea sa arate ca PSD a depasit complexul ideologic care l-a marcat in ultimii 20 de ani. Vrea sa recreeze in mod artificial atmosfera de dictatura, sa treaca fraudulos in spatiul rezervat dizidentilor autentici. In numele unei reconcilieri bizare, Geoana proclama momentul iertarii, plasandu-se ostantativ in tabara detractorilor condamnarii comunismului.
- Astazi nu am vazut la Timisoara vreo manifestare de bun simt, ci de prost gust. O revolutie rasturanta, in care PSD, PNL si cateva ramasite din PNTCD au uzurpat simboluri inviolabile. Am trait s-o vedem si pe asta: cum devin anticomunisti Mircea Geoana si Ion Iliescu, cum lupta impotriva unei dictaturi inchipuite si cum promit adevarul despre mineriade. Se cheama delir.
- E drept ca istoria se rescrie continuu, ca adevarul istoric apartine celor care-l proclama si-l impun (puterea aceasta revine astazi televiziunilor), e adevarat ca mistificarea si manipularea pot merge foarte departe, dar ce s-a intamplat azi la Timisoara se cheama violarea unor spatii sacre care apartin Romaniei, nu oamenilor politici. Timisorenii nu s-au lasat insa calcati in picioare: au iesit pe strazi sa-si apere trecutul si memoria de vandalizare politica. Nu m-as mira ca tot ei, la fel ca acum 20 de ani, sa fie catalogati huligani, elemente dusmanoase, pedelisti deghizati.
- Mircea Geoana, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu (primarul Timisoarei) si Klaus Johannis (primarul Sibiului) au crezut ca pot pacali, cum se spunea in urma cu 20 de ani, poporul cu televizorul.
- Mircea Geoana si-a incheiat aventura la Timisoara strecurandu-se afara din cladirea Operei, la brat cu Antonescu si Johannis, pe usa din spate. Au crezut ca, declansand Revolutia prostului gust, isi vor fugari adversarul, dar au sfarsit prin a fugi ei, aproape fugariti de multime. E tot un gest simbolic.
P.S. E inadmisibil modul cum relateaza televiziunile evenimentele de la Timisoara: putine informatii, si acelea interpretate in mod tendentios de politicieni. Urmaresc Antena 3 si Realitatea TV. Constat cu stupoare ca ele nu concep ca timisoreni de rand, nu neaparat activisti PDL, s-or fi simtit batjocoriti si agresati de politicieni pusi pe furat simboluri revolutionare si s-au revoltat sincer, la fel ca acum doua decenii.
Multumim, Timisoara!
Rusine televiziunilor dictaturii mafiote!
La vot, oameni buni!
vai, da domnu basescu, comunist autodenuntat, nu a confiscat toate simbolurile anti din romania ultimilor 20 de ani? a, sa-nteleg ca unii are voie, altii nu...
cit despre curaj, ha ha ha de la inaltimea cotroceniului nu mai pare asa greu. daca l-a condamnat asa vehement, de ce nu si-a dat domle demisia?
Influenta structurilor este psihologica prin faptul ca determina orientari si tendinte , puterea rezida in controlul mecanismelor intrisneci ale statului pe care le ocupa , forta consta in coeziunea de grup .
b) Regimul trecut erau tot ei , revolutia spontana a poporului nu a facut decit sa aduca credibilitate loviturii de palat ce se desfasura, acoperind-o .
Era inevitabila purja ce s-a produs atunci prin simplul fapt ca privilegiatii (cadrele vechiului regim ) au anticipat schimbarile care se vor produce la nivel geo-politic mondial .
Au premeditat o schimbare controlata indepartind membrii fideli ai puterii autocrate , devenind salvatorii ( a se citi F.S.N.) poporului .
De ce nu au adoptat articolul 08 al Proclamatiei de la Timisoara ( Legea lustratiei )? Simplu , pentru ca nu puteau sa se condamne ei insisi .
Au facut totusi lovitura de palat asumind atitea riscuri sub nasul fostei securitati comuniste , fapt pentru care poporul le-a acordat clementa atunci , fiind manipulat .
Reactia spontana a poporului ( necontrolata ) a impus reajustarea planurilor in functie de evolutia situatiei pentru a pastra controlul .
Au cistigat atunci in fata ignorantei si prin faptul ca au avut un plan si o organizare .
Situl: Universul Românesc.org {prin căutare google}
Dezvaluiri, documente, analize{istoria necunoscută a ultimului secol}
Adresă web : http://www.universulromanesc.org
a) Modificarea protocolului bucurestean astfel incat cortegiul prezidential si al altor lideri politici, in drumul spre Cimitirul Eroilor Revolutiei, sa depuna coroane si la Crematoriul unde au fost arsi cei 40 de martiri ai Timisoarei.
b) Sa se gaseasca un adapost sigur pentru Memorialul Revolutiei din Timisoara, deschizandu-se eventual o filiala la Bucuresti.
c) Sa se asigure ridicarea unui monument religios compatibil cu Monumentul Mariei in zona gropii de canal de la Popesti Leordeni, unde au fost varsate tomberoanele cu cenusa martirilor nostri.
d) Sa se realizeze, eventual cu sprijinul Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989 si al Instutului Cultural Roman, un site care sa adune pentru uzul romanilor din tara si din diaspora, ca si pentru opinia publica internationala, documente semnificative ale Revolutiei, un exemplu remarcabil despre cat de impresionanta poate fi o asemenea opera fiind blogul luptatorului timisorean pentru libertate si adevar Marius Mioc.
e) Sa se improvizeze la Biblioteca Nationala, aflata in faza avansata de constructie, o sala functionand deja ca mediateca dedicata Revolutiei Anticomuniste din Decembrie 1989.
In respect pentru adevar, va rog sa nu mai spuneti ca manifestatia aceea a fost spontana. va rog.
Nu e vorba de prost-gust, ci de hotie si impostura constanta. Si de tradare.
Nu pune la inima :)
Sunt lucruri de care nu te atingi, lucruri sfinte. Iar Piata Operei si tot ce reprezinta ea pentru noi toti sunt lucruri sfinte.
Azi am avut foarte clar reprezentarea a ce va sa vina.
http://www.youtube.com/watch?v=iB7DnJtrncg
In tara de "doi lei" a lui Geoana? Sau in tara lipsei de bun simt a lui Antonescu? Am ajuns de rasul Europei civilizate. Cu aceasta troica de tradatori de neam ne ducem pe copca rau. Cat de curand.
Ceea ce s-a intamplat astazi la Timisoara devoaleaza coalitia marii tradari nationale! In care ii includ si pe deloc naivul Iohannis si "taranistul Ciuhandu. Cati bani sunt promisi celor care joaca acest joc murdar? Cu certitudine ca este vorba de foarte multi bani, de foarte multe promisiuni si datorii!
M-a uns pe suflet ultima fraza din articol:
'Mircea Geoana si-a incheiat aventura la Timisoara strecurandu-se afara din cladirea Operei, la brat cu Antonescu si Jonannis, pe usa din spate. E tot un gest simbolic'
TIMISORENI NU LASATZI SIMBOUL REVOLUTIEI INTINAT. SA VADA COMUNISTII CA MAI AVEM SANGE IN INSTALATIE SI N-AM UITAT SI N-AM IERTAT !!!!
N-AU PUTUT SA STEA COMUNISTII ASTIA IMPUTITI PE CURU LOR, LE-O TREBUIT SA-SI BATA JOC DE REVOLUTIA NOASTRA, DE MORTII NOSTRI !!!!
va bateti joc de 1 decembrie de simbolul revolutiei de la Timisoara, comunisti pesedishti si penelishti ce suntetzi in frunte cu Iliescu. VRETI SA DISTRUGETI SIMBOLUL ACESTEI REVOLUTII, SA STRIVITI CU PUMNUL ACEST SIMBOL SFANT! Sa va fie RUSHINE nenorocitzilor!!! Luatzi mainile de pe mortzii cetatzii lasa-ti-i sa-si doarma somnul in liniste!
Ce se intampla acum la Timisoara este uzurpare si impostura iar cei care tac devin complici!
Comunism = ideologia urii, comunismul detesta meritul, detesta proprietatea cu tot ce se poate obtine de pe urma ei (piata libera etc), detesta individul, detesta libertatea, detesta adevarul (uitati-va la Antena3 si iRealitatea ce spun). Minciuna este sufletul comunismului la fel ca si Crima, prin Crima a ajuns la putere, prin Crima a fost dat jos!
Ce-au facut azi comunistii pesedishti si penelishti nu se poate ierta. au facut-o intentionat. din balconu operei unde se striga jos comunismul azi sta geoana care a preluat stafeta de la iliescu impreuna cu crin si cu ciuhandu si zic: cine voteaza cu basescu voteaza comunismul cand basescu a mers in parlament si a condamnat comunismul si crimele lui si toti din parlament il injurau!!!! Iar Geoana merge in vizite private la Moscova fara sa zica nimic si acum spun ca Basescu-i comunist. CATA IPOCRIZIE SI IMPOSTURA !!!!Astia ne cred chiar tampitzi? Cum putem inghiti o asemenea minciuna? CUM pot sa ne minta in halu asta?!!! CUM?
Asta-i Romania bunului simt a lui Crin Antonescu?
RUSHINE!!!!!! RUSHINE!!!!!! RUSHINE !!!!!!
ILIESCU FACE ACUM PIPI PE REVOLUTIA NOASTRA SI PE MORTII NOSTRI!!!!!
Urmeaza Bucuresti Piata Universitatii !!!!
Romania nu a uitat!
PSD-ul vrea sa ne fure si amintirile si simbolurile si mortii.
Rusine e un cuvant prea bland pentru mistificarea si delirul din aceste saptamani.
daca e de amintiri, ia ceva lecitina.
daca e vorba de comunisit, vazi ce era base in 89 :)
Surprinzatoare e acum "alianta largita" la care ,de necrezut,adera Dinescu si incredibil ......E Munteanu.
"1989-2009, in decembrie, o data la 20 de ani, Timisoara debarca dictatorul!"
Timisoara se pare ca le arata cine trebuie debarcat - COMUNISMUL si NESIMTIREA ! (by the way, cat de bine descriu aceste cuvinte pe Geoana respectiv Crin).
SI in al doilea rand nu inteleg de unde atata folosire a sintagmei "dictator" - atat timp cat aproape toata media nu il sustine si majoritatea afiselor sunt ale opozitiei.
Ciudata dictatura!
felicitari timisorenilor !!!!
acesti politicieni,exponenti ai
"prostului gust " nu admit ca poporul roman si in special timisorenii pot avea convingeri personale , reactii spontane .
dar fiecare om judeca dupa propriul comportament. in opinia lor "protestatarii"au fost pusi de pdl,basescu etc !
nu, dragi politicieni!!!! ce-si face omul cu mana lui se numeste
"lucru manual" din respect pt. mortii timisoarei,ars si arncati in canalele bucurestiului,nu trebuia sa va duceti acolo! prea v-ati obisnuit cu televiziuni slugarnice,si ati neglijat poporul
daca ati fi avut cel mai elementar simt politic acest esec a fost prefigurat in rezultatul referendumului. populatia este anti... sper ca efectul "vizitei" la timisoara sa fie identic cu "mitingul lui ceausescu" din 21 decembrie 1989!
dragi politicieni din coalitia"g" ar trebui sa mai reflectati.nu sunteti in "poll position" in relatie cu alegatorii.spalarea creierelor cu televizorul nu a avut efectul scontat peste tot si nu la timisoara!
vulpii
De ce nu pot unii sa imbatraneasca frumos?
Adica "originala "!
Doar la noi , secretarii de partid si ofiterii de securitate au mentinut puterea . Reciclati si mascati de mari moguli !
Acum, ca in urma cu 20 de ani , televiziunea este in mina comunistilor reciclati sau a securistilor ajunsi generali in rezerva !
In televiziune ( de stat sau privata ) acelasi tip de angajati , fara coloana vertebrala si fara morala !
Important este ciolanul !
daca acum 20 de ani copii,parintii,fratii si surorile celor din timisoara nu au fi iesit in strada ,nu si-ar fi varsat sangele ,noi nu mai puteam vorbi azi asa cum vorbim.
cei care azi vorbesc minciuni la tv,pot vorbi datorita mortilor de la timisoara. cinste lor.sibiul ii respecta.
Sper ca sinteti de parerea mea, e nevoie de o noua Revolutie.
tot Banatul e fruncea !
Afara cu comunistii astia din PSD
Nu credeam ca dupa 20 de ani o sa aud ni nou celebrul slogan Jos comunismul !
Dar comunistul geoana a facut ca acest lucru sa se intample. Nu mai are niciun scrupul !
In inima anti-comunismului, sa bati palma cu geoana este strigator la cer ! pentru ce am luptat ?
SOV si patriciu bucurati-va, comunistii sunt cu voi !
RUSINE !!!
Asa halal de presedinte...
A crezut ca-i merge cu fruntea? tat Banatul e fruncea !
rusine comunistilor ! Unde e Ilici sa vorbeasca de huligani?
Au primit ce au meritat !
rusine.
Ati auzit ce scandau oamenii aia? Geoana nu uita, te vorm la Moscova !
Niste golani doamne, niste animale! Sa se interpuna ei in marea reconciliere a comunismului!
Au spus "NU" condamnarii comunismului, iar acum vor reconciliere! Un fel de pardon, am impuscat cateva mii, dar a fost mai demult.
: pt.m.geoana si t.basescu: 1. care este pozitia sa si timingul de a realiza: - condamnarea comunismului si continuarea pe care o va face, - eliberarea-desecretizarea tuturor dosarelor arhivei fostei securitati - gasirea vinovatilor de crimele savirsite in decembrie 89, si din iunie 90 - punerea in aplicare a votului poporului din 22 noimebrie ( revizuirez constitutiei, unicameral...) 2. care va fi axa pe care veti inscrie romania ( bucuresti- x-y-) et care va fi prima vizita daca ar iesi presedinte 3.de ce "eu robertturcescu sau oricare din tara asta" ar trebui sa va voteze pe dv. dle m.geoana sau pe dv. dle t.basescu
va fi foarte trist ca acest "suvoi rosu" sa coninue a ne trimite in gulagul din care de-abia am iesit.
numai si pentru o fiinta umana pierduta .... nu va trebui votat cu acesti vinzatori de tara
Ca a luat-o razna Ciuhandu, sa vorbeasca de "comunism" cu Geoana alaturi, e o tampenie - dar ca timisorenii sa ajunga sa il sustina pe Base (sau pe oricare din apropierea lui) mi se pare o tampenie cel putin la fel de mare si, cu siguranta, mai grava!
Piata Universitatii din Bucuresti a fost confiscata in 2004 si a devenit loc portocaliu, locul unde de anul nou sunt aruncate sticle de sampanie in petrecareti, locul unde odata la 3 luni ar fi trebuit ca presedintele sa raporteze poporului.
Lupta anti-comunista a devenit un fel de teatru de opereta in care fostii comunisti condamna fariseic regimul defunct omitand insa sa-si faca mai intai spovedania propriilor pacate.
Azi s-a intamplat si la Timisoara.
Asta e, poate ca a venit timpul sa renuntam la a ne mai crampona de locuri si sa ne schimbam cu totii astfel incat sa nu mai permitem existenta unei clase politice atat de bicisnice.
Pana la urma cei ce ne conduc sunt rezultatul si imaginea poporului pe care-l conduc.
Cu cat ne vom civiliza mai repede cu atat vom scapa de ei mai repede.
Dar, domnilor, au trecut 20 de ani! 20 de ani! Iar noi, totusi, am evoluat, si vreau sa cred ca suntem atat de democrati incat sa le permitem celorlalti sa aiba alte opinii decat noi, si ca nu suntem atat de comunisti (da, comunisti) incat sa facem contr-manifestatii "spontane" ca sa nu pierdem ciolanul. Pacat de naivii care pun botul! Domnilor, nu mai exista comunisti, si chiar daca ar exista, nu cred ca mai putem sa o luam pe drumul lor. Exista insa tentatia dictaturii, a "tatucului macho care o sa aiba grija de noi! Credeti? Eu nu!
Chiar mi-e frica de inconstienta voastra,a celor care sunteti fanatici Basescu. Instigarea voastra poate aduce Romania in urma cu 20 de ani.
Nope, Timișoara și gata! Și au dat cu mucii exact în fasole... O fi totuși Hrebe omul lui Băse?! Sau taman Ilici a considerat necesar să-i mai dea un brânci Prostănacului și i-a spus, ia du-te tu și vinde niște lebeniță la huliganii ăia. La Iohannis nici nu a fost nevoie, el este de la a doua casă, sunt sigur că înțelegi...
Cert este că băieții au luat-o spectaculos acolo unde îi doare mai rău...
În zadar mai freacă gaia-mațu Antenele și Realitatea, cei trei AU FOST ALUNGAȚI rușinos din Timișoara. Un eveniment de o simbolistică aproape absolută...
Ne revedem duminică seară la ora 21, după meci. Scor final B. 52,7-- P. 47,1. No, servus
Vi se pare normal sa inghitim ce se ..sau nu se livreaza pe banii nostrii?????
Ce dracu face cna-ul???
Ce face societatea civila???Organismele de reglare,monitorizare a mass mediei si mai stiu eu ce "comitie" care suge bani degeaba ,se trezesc din amortire???
S-au trezit cateva asociatii sa sesizeze dupa o saptamana ca difuzarea filmului nu a respectat in tocmai rigorile legii.Pai dupa o saptamana???????????
ce se intampla??
Bravo!
Nimic despre Ionahes de la Justitiarul...cate are si acest om la activ...de asta s-a coalizat cu nemernicii de comunisti.
Noi intram pe net,dar restul tarii ce stie?
Doamne ai mila de tara asta.
Sunt sigur ca acei timisoreni care au iesit azi in strada s-au simtit rau jigniti pana in adancul sufletului.
Si pe buna dreptate,pentru ca in urma cu 20 de ani primele spasme ale libertatii noastre erau pe punctul de a exploda in acest loc.
Noi romanii le datoram multe acestor oameni.Felicitari celor din Timisoara.
Ca unul care a trait ceva vreme in epoca comunistilor NU mai votati ca acesti oameni sa ne conduca.
mitingul electoral a fost in cladirea operei, nu in piata operei. Cladirea operei era plina de timisoreni, care venisera sa-i asculte pe antonescu, ciuhandu si geoana. Dl. Ciuhandu a fost ales de 4 ori de cetatenii Timisoarei. Nu mai vorbiti dvs. despre spiritul Timisoarei, nu aveti nici un drept nici moral, nici de altfel. Afara in pta era galeria lui poli.
Pentru ca nu mai exista cale de intoarcere. pentru ca am sa-mi sun toti cunoscutii sa-i conving sa mearga la vot.. indiferent in ce colturi ale lumii sint..
Ce vad ca se intimpla online este exact viral marketing - word of mouth - cea mai puternica arma de comunicare - in momentul in care este asa evidenta o manipulare in masa reactia oamenilor este f puternica - adevarul nu mai poate fi masluit ..
RTV si nu am reusit!Te rog sa-i faci PRAF pe acei
lingai!Esti mai bun ,mai tinar ,mai destept!In acest
moment lupta ta (si suntem f. multi alaturi de tine)
nu este pentru Basescu,ci pentru adevar, lbertate
profesionalism!
P.S. Bineinteles ca nimeni in emisiune nu s-a caznit, in ciuda mistocarelii la adresa lui TB, sa afle definitia DEX a mogulului, care, in sens figurat, este exact ceea ce a fost spus pe OTV cu o seara inainte...
La fel,toata stima domnule Dan Tapalaga pt felul in care ai reusit sa ti piept dulailor irealitatiitv,Ursu,Stancu,Nistorescu si Ponta...pe cel de la Pnl nu-l amintesc,deoarece latra fara sa-l bage cineva in seama..
Iar asta nu se vindeca decat in timp. Foarte mult timp in cazul Romaniei.
Ai fost depasit de situatie si in plus ai fost si prins cu minciuna.
Dar acu ma enervez si eu.De ce nu deschideti Dle Tapalaga macar un post de radio sa avem si noi ce asculta?Va dau eu 90% din tehnica si cotizez si cu o suma de bani.
Nu te simti ciudat ca sinteti atit de multi impotriva unui singur om? Nu te simti deloc inutil? Te vei simti mindru de victoria asta daca iese Geoana? Vei simti ca fara tine putea sa piarda? Vei veni la mine cu superioritatea unui invingator? Te temi de Basescu pentru tine sau pentru cei care te voteaza? Sincer...
Aveti grija ca la romani functioneaza regula: Sa moara si capra vecinului! Uitati ca pe asta s-a bazat campania voastra si...deja aveti cam multe capre, ampresia....
Pe de alta parte, chiar vreti sa ma convingeti ca oamenii s-au adunat "spontan" in piata ca sa manifesteze impotriva lui Geoana, si, intamplator si tot absolut spontan aveau la ei pancarte tiparite si "poze pe bat"??
Haideti domnule Tapalaga, aveam pretentii de la Dvs. !
Va inteleg simpatiile politice, v-am urmarit si aseara pe terenul "mogulului" (ca orice termen repetat stupid si obsesiv si asta tinde sa devina enervant, btw) cum incercati sa va sustineti ideile, printre ploaia de comentarii adverse.
Parerea mea personala este ca expunandu-va deschis simpatiile va decredibilizati inutil ca jurnalist si riscati sa fiti catalogat ca un simplu instrument de campanie.
Deja Hotnews intr-o oficina a PDL si a lui Basescu, de acelasi "inalt" nivel jurnalistic precum B1TV sau RealitateaTV si Antena 3.
O sa va rog sa-mi spuneti la modul onest cu ce sunteti Dvs. si Hotnews mai buni decat Realitatea sau Antena?
Si ei denatureaza stirile ca sa-si prezinte candidatul intr-o postura cat mai buna, la fel ca si Dvs.
In momentul asta putem spune ca nu mai avem surse credibile si mai ales total impartiale de informatii.
Daca citim o stire pe Realitatea in mod cert ea va fi deformata ca sa-l prezinte pe Geoana si PSD-ul intr-o lumina favorabila.
Daca o citim pe Hotnews aceeasi stire va fi prezentata astfel incat sa-i fie favorabila lui Basescu si PDL-ului.
Impartialitate, tratare responsabila a subiectului?
Nah, astea-s vorbe mari, dau bine in manualele de jurnalistica si atat. Vrem stiri impartiale, avem.
La CNN!
Multumesc domnule Tapalaga!
dracu a mai vazut demonstratia puterii impotriva opozitiei? dracu a mai vazut cenzura opozitiei aplicata puterii? sunteti jalnici!
basescu ar fi in stare sa cheme minerii, daca e in stare sa iasa in strada cu galeriile de fotbal.
sunteti niste jeguri basesciene!
o sa bagati tara asta in faliment, mai aveti putin, tineti-o tot asa desteptilor! udrea-livache e solutia iesirii din criza dupa mintile voastre destepte..
Sunt mandru ca mai exista, ca odinioara, "dizidenti" autentici, oameni curajosi si singuratici, care se opun"tavalugului" puterii coplesitoare a banului si televiziunii mogulizate! Putini, si de aceea,cu atat mai mandri suntem de voi...DAN TAPALAGA, RADU MORARU,TIA SERBANESCU, ANDREEA PORA si alti cativa !Si daca inainte pericolul venea direct de la masina de" tocat "securisto-comunista, astazi pericolul este si mai grav, aproape paralizant,caci vine de la masinaria numita "justitie", organizata, creata si infestata de microbii comunisto-securisti sau de progeniturile lor,si care te poate ruina sau chiar distruge "legal"! Singurul mod, al nostru ,al celor care ne temem sa ne expunem,in fata"TANCURILOR" de tot felul ale mogulilor, de a lupta alaturi de voi, este de a va multumi ca existati si ca nu va lasati coplesiti de "ispita diavolului" si sa ne rugam la DUMNEZEU, sa nu ne tradati si voi !Sa folosim singura noastra arma, pana vom deveni "polonezi", VOTUL, si sa-l dam celui care ne poate salva de revenirea khmerilor rosii la putere...marinarului BASESCU, cel care a avut si are curajul sa se lupte cu ei !!
Va felicit pt modul in care ati tinut piept veninului revarsat din atatea parti la irealiatatea si antena, va felicit pt acest articol si curajul pe care il aveti in aceasta tara din care dictatura prostului gust nu vrea sa plece ci vrea sa se reinstaureze, servita fiind de mass-media, de o mana sau mai multe de jurnalisti platiti regeste. Sa le fie rusine lor si inca o data felicitari Dvs! Va suntem alaturi! Nu pot ei fura cat putem noi vota! Mergeti la vot, oameni buni si tineri! Indemnati toata Romania sa iasa la vot, ce se petrece acum este o rusine, o grava incalcare a tot ce am visat si sperat noi, generatiile mai vechi in decembrie 1989. Vor inca o data sa confiste acest popor, nu le ajunge cat au furat, vin acum in haita sa fure. Atentie la vot!!!
D-le Tapalaga, te rog transmite-i "poetului" compasiunea mea pt o carira ratata in muraturi.